Skip to main content

Radio Dobrogea, amendă de la CNA după ce ÎPS Teodosie i-a spus unei femei abuzate „să-şi ducă crucea”

 
Radio Dobrogea, amendă de la CNA după ce ÎPS Teodosie i-a spus unei femei abuzate „să-şi ducă crucea”

După multe afirmaţii controversate făcute de Înalt Prea Sfinţitul Teodosie la Radio Dobrogea, Consiliul Naţional al Audiovizualului reacţionează şi amendează postul de radio. 

Publicitate

Forul a decis sancţionarea cu amendă de 10.000 de lei postul Radio Dobrogea, pentru afrimaţiile ÎPS Teodosie cu privire la abuzul asupra unor femei. Acesta i-a recomandat unei femei care s-a plâns că este abuzată psihologic de către soţ să „îşi ducă crucea”. 

CNA a considerat că trebuie sanţionată lipsa menţiunii numărul de telefon «Telverde destinat victimelor violenţei domestice”. Legea obligă radiodifuzorii ca atunci când au dezbateri sau ştiri despre abuzuri să difuzeze automat acest număr. În trecut, şi marile posturi generaliste au fost sancţionate cu amenzi sau somaţii pentru lipsa acestui număr (detalii AICI).  

Cazul a ajuns pe masa CNA după o autosesizare a unui membru CNA. 

Arhipeiscopul Tomisului are apariţii periodice la Radio Dobrogea, emisiune difuzată în FM, dar şi online, unde acesta răspunde întrebărilor venite de la enoriaşi. 

Cum sună una dintre înrebări: 

„După mulţi ani de căsătorie s-a întărit convingerea că cel de lângă mine nu are empatie, aş putea spune că am fost abuzată psihologic. Din cauza lipsei de empatie, în momentele de bucurie, el mi-a adus supărare imediată, iar în momentele în care aveam nevoie de sprijinul lui moral, nu m-a susţinut. Există vindecare? Care este soluţia?”

Răspunsul ÎPS Teodosie a fost că femeia ar trebui să-şi „ducă crucea”. 

ÎPS teodosie: „Poate exista şi vindecare, dar dumneata, care ai primit taina cununiei, trebuie să-ţi duci crucea, să te rogi să suplinească Dumnezeu această lipsă de empatie, pentru că ai un legământ. Soluţia este să nu vă despărţiţi, vindecarea o dă Dumnezeu.”

 În aceeaşi emisiune, episcopul îi face o recomandare asemănătoare altei femei care spune că nu simte nevoie de a avea relaţii cu soţul ei. 

„Sunt femeie şi sunt căsătorită de doi ani, niciodată nu simt nevoia de a avea relaţii cu soţul meu, iar pe el îl deranjează. Ce putem face pentru a menţine întreagă căsnicia?”, a fost întrebarea femeii. 

În replică, IPS Teodosie a răspuns:

„Ce să faceţi? Să fiţi şi după voia soţului, nu numai după voia dumneavoastră. V-aţi căsătorit, căsătoria este o cruce. De aceea, cununile pe care le-aţi primit pe cap sunt cununi de mucenici, să faceţi şi voia soţului ca să nu destrămaţi căsnicia.”

Preotul Mircea Pricop, cel care a moderat emisiunea, a fost şi cel care a reprezentat speţa în faţa CNA. 

„În calitatea aceasta de învăţător, precizată în art 88 alineat 1 din statutul Bisericii Ortodoxe, ÎPS a dat punctul de vedere spiritual, nu psihologic, nici încercând să se substituie legii sau organelor legii. Deci solicitarea a fost cu bună credinţă şi răspunsul a fost cu bună credinţă în limitele confesionale ale postului şi ale credinţei noastre. Nu am precizat într-adevăr faptul că abuzul acesta psihologic ar trebui aprofundat, nu am cerut elemente mai multe de la doamna interlocutoare, nici nu era timpul necesar, întrebările curg pe prompter şi răspunsurile le dă ÎPS”, le-a spus preotul Mircea Pricop membrilor CNA. 

În timpul discuţiilor care au durat mai bine de jumătate de oră, Monica Gubernat, preşedintele CNA, a fost cea care a propus amenda. 

„Având în vedere şi precendentele declaraţii, voi propune o amendă de 10.000 de lei”, a spus şefa CNA.

Dorina Rusu, membru CNA, a mai adăugat că responsabilitatea a ceea ce s-a întâmplat în emisiune îi aparţine moderatorului. 

„Responsabilitatea în faţa legii audiovizualului este a dumneavoastră ca moderator, indiferent ce spune Preasfinţitul. Eu înţeleg că dumneavoastră îi sunteţi subordonat în cadrul bisericii, însă atunci când faceţi o emisiune sunteţi responsabil în primul rând în faţa legii 504.

Dvs ca moderator ar fi trebuit într-un fel sau altul să interveniţi în faţa invitatului dvs. Eu cred că asta e problema”

Preotul Mircea Pricop: 

„Situaţia acestei emisiuni este incomodă pentru orice moderator. Îmi menţin punctul de vedere că în acel răspuns Înalt Prea Sfinţitul nu numai că nu a încurajat abuzul, dimpotrivă a dat un răspuns spiritual unei persoane care căuta un răspuns spiritual şi atât.

Iar la al doilea caz din emisiune, nici nu se impunea problema vreunui abuz sau vreunei violenţe de niciun fel. Era vorba despre relaţia conjugală dintre soţ şi soţie care nu avea loc. 

Cu privire la primul caz, dacă analizăm cu mare atenţie, am citit de câteva ori transcriptul doamnei respective.  Noi avem şi contactele dumnealor, o să-i invocăm ca martori, la un moment dat, pentru că sunt credincioşi de-ai noştri şi avem posibilitatea să-i invităm în eventualitatea cazului unei instanţe, săvedem cum au apreciat dumnealor problema acestei lipse de empatie ca abuz psihologic.

La momentul respeciv probabil că nu am avut eu destulă reacţie. Cadrul meu în emisiune este unul destul de lipsit de reacţie. Nu prea pot interveni contrazicându-mi propriul ierarh. E un dialog interactiv între ierarh şi credincioşi. Rolul moderatorului este aproape inexistent în această emisiune. El doar citeşte întrebările.”

În aceeaşi şedinţă, Cristina Pocora, membru CNA, a propus o scrisoare de atenţionare, însă aceasta nu a trecut la vot. Cele mai multe voturi au fost pentru amenda de 10.000 de lei. 

„Aş vrea să ne raportăm la numărul în creştere al victimelor violenţei domestice şi la rolul pe care Biserica ar putea să-l aibă cu adevărat în combaterea acestui fenomen”, a concluzionat Monica Gubernat, cea care a şi propus amenda. 

Legislaţia încălcată:

 

Art. 42^2*) - În cadrul difuzării în serviciile de televiziune şi de radiodifuziune a programelor care abordează tema violenţei domestice este obligatoriu să se asigure informarea victimelor violenţei domestice asupra existenţei numărului de telefon "Telverde destinat victimelor violenţei domestice".

Art. 42^3*) - Informarea victimelor violenţei domestice asupra existenţei numărului de telefon "Telverde destinat victimelor violenţei domestice", în cazul radiodifuzorilor, se realizează prin
citirea textului "În caz de urgenţă, apelaţi numărul Telverde destinat victimelor violenţei domestice" însoţit de o menţiune cu numărul de telefon Telverde.

 

 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

sus