Skip to main content

ANIVERSARE. 16 ani de Paginademedia.ro. Planurile? Noi produse proprii de conţinut video. Ce mai facem cu studioul?

 
ANIVERSARE. 16 ani de Paginademedia.ro. Planurile? Noi produse proprii de conţinut video. Ce mai facem cu studioul?

ANIVERSARE. Paginademedia.ro marchează "borna"cu numărul 16 de la lansarea proiectului editorial, în octombrie 2008. Au fost 16 ani în care am urmărit şi am trecut prin toate perioadele pieţei media şi, mai mult, a producţiei de conţinut în general (pentru că Paginademedia.ro este mai mult decât media). 

Publicitate

Era doar cu o lună înainte de izbucnirea crizei economice când se publica primul nostru articol, ca o declaraţie de principii, în credinţa noastră că un astfel de produs contribuie la sănătatea massmedia şi, de aici, la sănătatea unei societăţi care trebuie să ştie cum să se informeze corect.

Am început când presa scrisă era la putere şi vindea milioane de ziare zilnic (numai ghidurile tv aveau, fiecare, tiraje de sute de mii de exemplare), iar online-ul era "un apendice", acum milioanele de cititori s-au mutat în online, iar hârtia a devenit "extensie de brand".

Am urmărit explozia creatorilor independenţi, de la blogurile personale ale anilor 2000, la vlogurile şi influencerii de acum. 

Am văzut lansări spectaculoase, dar am notat şi falimente şi închideri de proiecte. Transferuri care păreau imposibile, "divorţuri" şi rupturi care au zguduit piaţa.

Am semnalat, cu bună credinţă, derapaje, în credinţa că lucrurile se pot îndrepta, odată expuse. Şi au fost cazuri în care, spunem noi, au existat astfel de efecte.

Am realizat interviuri cu nume relevante din media, de la realizatori TV la jurnalişti importanţi, dar ne-am întors şi spre noile canale şi am avut în studio influenceri şi vloggeri (Selly, de exemplu, avea 16-17 ani când a fost la primul interviu Paginademedia).

Ce ne propunem acum?

Cum am fost printre primii care au produs interviuri video online, în 2009-2010 (termenul de podcast încă nu exista) vom continua să apăsăm pedala în această direcţie.

Paginademedia.ro îşi propune să extindă portofoliul de produse video realizate în Studioul Paginademedia. Trecem în revistă câteva:

- Paginademedia Of Topic: serie de interviuri cu oameni din toate domeniile şi poveştile lor fascinante. Oameni care nu activează (neapărat) în media media. Sunt ...Off Topic. Aţi văzut deja un interviu cu povestea Cor cu Dor, ansamblu de copii multipremiat internaţional, care a impresionat juriul Românii au talent şi a cântat cu nume mari ale muzicii: Iris, Vama, Nikos Vertis, Tom Odell etc. Vedeţi aici interviul cu fondatoare Teodora Jaworski.

- Ai puţin timp? Proiect realizat de Paginademedia.ro împreună cu muzicianul Cornel Ilie. Interviuri în contextul în care Vunk împlineşte anul acesta 30 de ani. Vedeţi aici primul interviu, cu Adrian Hădean

- Sports Toc&Talk. Interviuri video cu oameni mari ai sportului românesc, care au venit în Studioul Paginademedia.ro. Gazdă: jurnalista Ioana Cosma, gazetar cu zeci de ani de experienţă în presa sportivă, cu 30 de ani la Pro TV. 

- Curs Deschis - Paginademedia Open Course - un demers educaţional, pentru Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării (FJSC), în care invitaţi şi studenţi vor fi în direct. Primul episod va fi în curând, vom reveni cu detalii.

- planurile includ o serie de interviuri cu oameni din lumea filmului şi teatrului: actori, regizori vor veni în studioul Paginademedia.ro. Gazda acestor interviuri va fi Florin Ghioca, jurnalist cu experienţă la titluri precum Evenimentul zilei şi Adevărul, în prezent fotograful Teatrului Naţional Bucureşti.

- altfel de poveşti ale oamenilor din media sau ale creatorilor de conţinut (şi nu numai) vor fi spuse în serie Sweet Memories. Un fel de "amintiri gastronomice" pe care le va depănă în studio alături de invitaţi Raluca Moisă, fosta jurnalistă care acum a trecut "barca" antreprenoriatului în domeniu.

Idei mai sunt, toate se leagă şi de susţinerea nu numai a publicului, a voastră adică (pentru care vă mulţumim), dar şi a jucătorilor din comercial. Pe scurt, a sponsorilor.

Studioul, deschis realizatorilor de proiecte video

O altă direcţie din ultimul an de Paginademedia.ro, pe lângă ştiri şi producţia de conţinut, este legată de serviciile de producţie video şi audio.

Studioul Paginademedia.ro este deschis pentru închiriere tuturor celor care îşi doresc o producţie video la un nivel ridicat de calitate. Le mulţumim celor care au ales să-şi producă podcasturile le noi, precum Fundaţia Autism Voice (pentru care Paginademedia.ro a realizat podcastul Eu şi copilul meu).

Avantajul oferit de Studioul Paginademedia: pachetul de "vizibilitate". Producţiile realizate în studioul nostru pot fi distribuite pe canalele Paginademedia, asigurând distribuţie către un public premium, un detaliu important mai ales pentru podcasturile şi producţiile video aflate la început de drum.

Aveţi aici toate detaliile despre ce înseamnă Studioul Paginademedia.

Intrăm în anul cu numărul 17 pentru Paginademedia.ro cu multe idei, cu aceeaşi curiozitate pentru nou, cu acelaşi entuziasm pentru fiecare proiect început şi cu convingerea că veţi înţelge că fiecare subiect este mânat de bună credinţă şi din pornirea de a fi de folos publicului, adică vouă, cei care ne citiţi şi ne urmăriţi producţiile.

Şi cu speranţa că utilitatea unui produs precum Paginademedia.ro pentru public va continua să fie conştientizată de clienţii de publicitate şi de sponsorii (actuali şi viitori) ai producţiilor video, fără de care acestea sunt dificil de realizat.. 

Vă mulţumim aşadar în primul rând vouă, cititorilor şi tuturor celor care ne-aţi susţinut în toţi aceşti ani! Şi în cei care (mulţi, sperăm) vor urma!

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus