Antena 3 CNN este aici. Astăzi s-a semnat oficial parteneriatul dintre Antena 3 şi CNN. Dacă până acum Antena 3 era post afiliat CNN, începând de marţi, 27 septembrie, reţeaua americană de ştiri are un parteneriat exclusiv cu televiziunea de ştiri fondată de familia Voiculescu şi condusă de Mihai Gâdea.
Transformarea se face oficial de marţi, 27 septembrie, de la ora 21.00, ora la care se difuzează emisiunea Sinteza zilei, prezentată de Mihai Gâdea.
Odată cu lansarea parteneriatului exclusiv Antena 3-CNN, se va schimba şi întreaga grilă de programe a postului.
Astfel, cu excepţia studioului programului News Hour with CNN - primul program comun Antena 3-CNN, lansat anul trecut - şi care devine platoului dedicat în exclusivitate Ştirilor Antena 3-CNN, toate celelalte platouri ale postului au fost schimbate în totalitate, fiind, vizual şi tehnologic, demne de parteneriatul cu liderul global în ştiri, CNN.
Noul parteneriat a fost semnat de Mihai Gâdea şi Rani Raad în cadrul unui eveniment desfăşurat la Palatul Regal, în Bucureşti. Eveniment la care au fost invitaţi jurnalişti, oameni din agenţiile de publicitate şi cei din conducerea Antena Group.
Camelia Voiculescu, preşedintele Antena Group, Sorin Alexandrescu, fost director al Antena Group, Adrian Ursu, director editorial Antena 3, Simona Gherghe, Mihai Morar, Daniel Buzdugan, Florin Piersic sunt câteva dintre numele care au participat la evenimentul desfăşurat la Palatul Regal.
FOTO. Imagini de la momentul semnării parteneriatului exclusiv dintre Antena 3 şi CNN
Mihai Gâdea:
„Ani de zile am spus că "suntem specialişti în ştiri". Am demonstrat asta în condiţii de prea multe ori vitrege pentru o ţară democratică. Dincolo de greutăţi şi dincolo de acest slogan, am ramas fideli publicului, adevărului şi principiilor acestei minunate meserii, jurnalismul. Dovada că, indiferent de cât de greu a fost drumul, am făcut bine ce am făcut este chiar acest parteneriat exclusiv, unic în industria de media din România.
Ştim că drumul care urmează este poate chiar mai greu decât cei 17 ani trecuţi de la înfiinţarea Antenei 3 şi ştim foarte bine că a deveni partener exclusiv CNN ne obligă să fim mai buni decât am fost vreodată. Am început să colaborăm cu CNN în 2011, iar pentru ce trăim în aceste zile ne-am pregătit doi ani. Oricât de intenşi au fost pot spune că i-am trecut cu bine ştiind că lucrăm pentru cel mai important atu al nostru: publicul din România. Lui îi suntem datori. Am crescut împreună cu el, e vremea să ne bucurăm împreuna de programe de ştiri făcute în România la standarde CNN."
Rani Raad - president, CNN Worldwide Commercial:
„Încă de la începuturile CNN, relaţiile noastre puternice cu partenerii afiliaţi au sporit amprenta editorială şi au îmbunătăţit modul în care ştirile sunt raportate atât de CNN, cât şi de afiliaţii noştri”, a spus Rani Raad.
„În acest moment critic în care toţi ochii lumii sunt aţintiţi spre Europa Centrală şi de Est, este important ca CNN să aibă un partener puternic în România, deoarece acoperim pe larg ştirile din această regiune, în lumina conflictului din Ucraina. După luni de colaborare şi muncă asiduă din partea CNN şi Antena 3, cu un nou aspect, Antena 3 va construi, bazându-se pe succesul News Hour with CNN, şi va aduce un produs de ştiri diferit, de înaltă calitate, pe piaţa din România.»
Comentarii
În 2024 anunțați de la Consiliul Național al Audiovizualului să primim licență cu postul GSP TV postul de sport și în rețeaua de cabluri precum
Digi
NextGen
Vodafone
Orange Romania
Orange Comunications
Și la Antenă din satelit precum Digi, Focus Sat, Orange Romania și Orange Comunications dar nu o să fie disponibil pe FreeSat
Adică o să avem 6 posturi Antena 1, Antena 3 CNN, Antena Atâta, Happy Chennel, ZU TV și GSP TV
GSP TV va avea și în format în *** și în SDTV