Skip to main content

B1 TV. Revelion cu Elvis Presley şi cu Ricky Martin după miezul nopţii. Documentare cu Nicolae Ceauşescu şi cu Michael Jackson, în primele zile din 2025

 
B1 TV. Revelion cu Elvis Presley şi cu Ricky Martin după miezul nopţii. Documentare cu Nicolae Ceauşescu şi cu Michael Jackson, în primele zile din 2025

Programul de Revelion de la B1 TV. Pentru noaptea dintre ani, postul de televiziune a pregătit concerte şi filme documentare. Iar în prima zi din an, în grila B1 TV se vor regăsi documentarele Autobiografia lui Nicolae Ceauseşcu şi Michael Jackson.

Publicitate

”Elvis '68 Comeback Special”, un program pe care B1 TV îl propune pentru începutul serii de Revelion, de la ora 21.00, un concert special care a marcat revenirea lui Elvis Presley în industria muzicii după opt ani de pauză.

Acest program special a fost înregistrat în iunie 1968 în studiourile NBC şi a inclus hituri precum Jailhouse Rock, Hound Dog sau Can't Help Falling in Love.

În apropierea miezului nopţii, Nadia Ciurlin va prezenta o ediţie specială a Ştirilor B1 TV care va surprinde atmosfera în care românii de pretutindeni petrec Revelionul.

La jumătate de oră după miezul nopţii, Ricky Martin cântă într-un concert care face parte din The Black and White Tour .

De asemenea, de la ora 02.30, B1 TV oferă un alt concert, care face parte din ultimul turneu al Tinei Turner, ”50th Anniversary Tour”, filmat în anul 2009.

”Tina: Live!” a fost unul dintre cele mai mari turnee ale artistei, cu peste 90 de spectacole în 40 de oraşe din întreaga lume, la care au participat peste un milion de fani. 

Prezentăm programul de Anul Nou de la B1 TV:

DOCUMENTAR – CHER / Marţi 31 decembrie, ora 16.00

Documentarul prezintă incredibila carieră a acesteia, oferind telespectatorilor şi multe imagini de arhivă, inclusiv interviuri cu Cher. 

La cei 78 de ani, Cher se pregăteşte pentru un nou album şi un nou turneu mondial.

DOCUMENTAR – ALAIN DELON / Marţi 31 decembrie, ora 18.00

Documentarul prezintă cariera lui Alain Delon chiar prin intermediul filmelor sale, de la primele roluri şi până la ultimele interviuri. Celebrul actor a fascinat o lume întreagă şi multe generaţii prin intermediul celor 87 de filme în care a jucat.

Desigur, viaţa personală nu avea cum să lipsească din acest film, Delon fiind unul dintre cei mai populari actori din toate timpurile.

DOCUMENTAR – MELANIA TRUMP / Marţi 31 decembrie, ora 19.00

Filmul prezintă rolul pe care Melania Trump îl joacă în viaţa lui Donald Trump, cel care va redeveni preşedinte al Statelor Unite începând cu ianuarie 2025.

Documentarul le va prezenta telespectatorilor şi modul în care o tânără model din Slovenia a reuşit să ajungă prima doamnă a Statelor Unite.

DOCUMENTAR – ELVIS / Miercuri 1 ianuarie, ora 12.00

Documentarul prezintă viaţa lui Elvis Presley, persoana din spatele imaginii de vedetă. Participarea în război, fluctuaţiile din carieră şi tumultuoasa viaţă personală, dar şi moştenirea sa sunt principalele subiecte ale acestui film fascinant.

DOCUMENTAR – MICHAEL JACKSON / Miercuri 1 ianuarie, ora 16.00

Documentarul produs în anul 2024 prezintă cariera acestuia, dar şi o serie de interviuri cu apropiaţi ai lui Michael Jackson, persoane care au fost alături şi în perioada de glorie, dar care au fost martorii şi ultimilor ani ai acestuia, ani foarte dificili şi apăsători, în care Michael a fost nevoit să suporte nenumărate critici din partea mass media.

FILM – BULETIN DE BUCUREŞTI / Miercuri 1 ianuarie, ora 18.00

În prima zi a noului an, B1 TV propune o comedie clasică a cinematografiei româneşti, Buletin de Bucureşti, în regia lui Virgil Calotescu, în care cei de acasă vor avea ocazia să-l revadă pe regretatul Mircea Diaconu.

Catrinel Dumitrescu, Draga Olteanu-Matei şi Octavian Cotescu interpretează celelalte roluri principale.

DOCUMENTAR – AUTOBIOGRAFIA LUI NICOLAE CEAUŞESCU / Miercuri 1 ianuarie, ora 21.00

Telespectatorii vor putea vedea imagini inedite cu fostul dictator, documentarul fiind alcătuit doar din imagini de arhivă, o serie de videograme, fie alături de mari lideri ai lumii, fie în timpul cunoscutelor vizite pe şantiere şi în fabricile României, dar şi imagini de la parade şi alte evenimente dedicate lui Ceauşescu.

Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro
viewscnt

sus