Paginademedia Open Course, episodul patru. Demersul educaţional cu studenţii de la Facultatea de Jurnalism continuă cu un nou episod joi, 21 noiembrie.
Invitatul celui de-al patrulea episod este Bogdan Naumovici, publicitar şi director de creaţie la iUmor, show care este difuzat la Antena 1 în fiecare weekend.
Recent, Naumovici a lansat trailerul pentru Ţăndări, primul lungmetraj regizat de el.
Publicitarul va fi faţă în faţă cu studenţii de la Masterul de Producţie Multimedia şi Audio Video, de la Facultatea de Jurnalism şi Ştiintele Comunicării, din cadrul Universităţii Bucureşti.
Noul episod va fi difuzat în direct, în jurul orei 18.45 - 19.00.
Cine este Bogdan Naumovici?
- A regizat în cariera sa peste 300 de spoturi publicitare, inclusiv Cele Mai Bune Spoturi ale Deceniului
- Este deţinătorul a peste 100 de premii de creaţie şi a mai mult de 30 de premii de eficienţă, precum şi al titlului de Cel Mai Bun Profesionist în Advertising al Deceniului
- Şi-a făcut debutul în cinematografie cu scurtmetrajul de ficţiune „Zimnicea”, lansat în 2019, care a fost selecţionat sau nominalizat în numeroase festivaluri internaţionale de film, inclusiv la TIFF, Santa Monica Film Festival şi SEEFest în Los Angeles sau Singapore Film Festival şi a avut premiera pe HBO în toate ţările din Europa Centrala şi de Est în 2021.
Până acum, în Studioul Paginademedia au fost invitaţi Mihai Crăciun, comentator sportiv, profesor de dicţie, Aluziva - Alina Greavu, activist pentru mediu şi drepturile omului, influencer şi fostă jurnalistă şi Laurenţiu Ungureanu, jurnalist HotNews.
Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro