„Într-un moment decisiv pentru viitorul României, principalele posturi de televiziune îşi unesc forţele într-un demers jurnalistic fără precedent”. TVR şi Kanal D se alătură demersului lansat de Pro TV, campania civică „Eu merg la vot” menită să încurajeze preze Televiziunea Română, Pro TV şi Kanal D se implică în campania „EU IES LA VOT”.
Această iniţiativă are ca scop încurajarea participării cetăţenilor la alegerile parlamentare din 1 decembrie şi la turul decisiv pentru desemnarea viitorului Preşedinte al României, din 8 decembrie. Votul are un rol esenţial în consolidarea democraţiei unui stat, iar românii, mai mult ca niciodată, trebuie să înţeleagă că pot decide drumul pe care-l va lua ţara printr-un gest concret, anunţă Pro TV.
Pentru cele trei instituţii media – Televiziunea Română, PRO TV şi Kanal D - campania va include emisiuni speciale, mesaje ale personalităţilor publice, materiale informative şi educative atât pe TV, cât şi în mediul online, pentru a evidenţia impactul pe care fiecare vot îl poate avea asupra viitorului naţiunii noastre.
„Televiziunea Română, ca serviciu public, îşi asumă responsabilitatea de a inspira şi informa, pentru ca fiecare român să înţeleagă puterea pe care o deţine prin vot. Astăzi, mai mult ca oricând, să alegem să ne implicăm, să ne exprimăm şi să decidem împreună drumul României – pentru democraţie, pentru viitor!”, a declarat Cristian Turturică, Preşedintele - Director General al TVR.
Şi celelalte instituţii media sunt invitate, în continuare, să se alăture acestei campanii, într-o mişcare comună care va aduce românilor mesaje inspiraţionale, perspective echilibrate şi iniţiative comune, despre aceste momente importante ale României, demonstrând că mass-media poate lucra unitar pentru un scop atât de important: susţinerea democraţiei şi dreptul de a alege, anunţă Pro TV.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro