Skip to main content

Antena difuzează în iulie al optulea sezon Insula iubirii. Emisiunea va avea trei ediţii pe săptămână

 
Antena difuzează în iulie al optulea sezon Insula iubirii. Emisiunea va avea trei ediţii pe săptămână

Insula iubirii, reality-show de pe Antena 1, a ajuns la sezonul cu numărul opt. Emisiunea prezentată de Radu Vâlcan va avea premiera pe 15 iulie, anunţă televiziunea Antena 1. Show-ul va fi difuzat de trei ori pe săptămână, în zilele de luni, marţi şi miercuri, de la 20.30. În acest nou sezon, cinci cupluri îşi vor testa relaţiile. Timp de 21 de zile, tinerii vor sta departe unii de ceilalţi, băieţii într-un resort, fetele în altul, dar aproape de ispite. Show-ul este filmat pe insula Phuket din Thailanda. 

Publicitate

Radu Vâlcan

„Aşa cum am mai spus, sezonul 8 are o greutate aparte. Am plecat la filmări în luna îndrăgostiţilor, februarie. Eu sunt născut pe 8 februarie. În tradiţiile asiatice, cifra 8 este legată de noroc. Ceea ce le doresc tuturor participanţilor la acest test, al iubirii, al încrederii.

Că tot i-am menţionat, vreau să îi felicit pentru sinceritate, pentru deschidere, pentru curajul de care au dat dovadă pe tot parcursul filmărilor. Curajul de a fi ei, aşa cum sunt, în faţa întregii ţări. Sunt sigur că, priviţi în profunzime, ei şi poveştile lor, vor fi inspiraţie pentru toţi cei care îi vor urmări. Omenii nu trebuie judecaţi, ci înţeleşi. Prin înţelegere, suntem mai buni!.”

Vor avea la dispoziţie exact 21 de zile în care să se supună pe ei înşişi şi, mai ales, partenerii, celor mai intense tentaţii, pentru a afla adevărul în căutarea căruia au pornit curajoşi la drum. 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

sus