Skip to main content

Care pe care, sezon nou. Elevii unei clase de gimnaziu participă în primele episoade din noul sezon al emisiunii de la TVR

 
Care pe care, sezon nou. Elevii unei clase de gimnaziu participă în primele episoade din noul sezon al emisiunii de la TVR

Care pe care, sezon nou la TVR. Ruxandra Gheorghe Negrea revine cu episoade noi ale emisiunii concurs Care pe care la TVR 1. În primele două episoade din sezonul patru vor participa elevii unei clase de gimnaziu din Bucureşti.

Publicitate

Care pe care se întoarce cu sezonul patru sâmbăta, 5 octombrie, de la ora 16.00, la TVR. Emisiunea se vede şi duminica tot de la aceeaşi oră.

Peste jumătate dintre elevii unei clase de gimnaziu din Bucureşti s-au înscris la concursul Care pe care, datorită lui Constantin Ion, profesorul de română de la clasă, care le-a vorbit copiilor despre emisiunea concurs de la TVR 1.

Sunt elevii clasei a VI-a A, intensiv engleză, de la Şcoala Gimnazială „Titu Maiorescu", iar anunţul făcut de profesorul lor i-a convins să participe pentru a-şi testa cunoştinţele din şi despre limba română. Pe aceştia şi pe mulţi alţi concurenţi îi vom vedea sâmbăta şi duminica, la „Care pe care"

Ruxandra Gheorghe Negrea:

„Din păcate – recolta de buruieni lingvistice e tot mai bogată. Pe stradă, pe internet, în televiziune. Daaaaa... Însă, la Care pe care tăiem răul de la rădăcină! Pornim împreună un nou sezon al singurei emisiuni concurs dedicate limbii române corecte!

Vor fi 22 de ediţii în care cei care şi-au făcut un titlu de onoare din apărarea limbii române se vor duela în cuvinte ascuţite. Vă aşteptăm, ca şi până acum, sâmbăta şi duminica, de la ora 16.00, la TVR 1! Ne întâlnim pe 5 octombrie, la prima ediţie a sezonului 4 Care pe care".

Şi în sezonul 4, patru concurenţi se întrec în cinci runde, iar noi, telespectatorii, învăţăm lucruri necunoscute până acum despre şi din limba română. „Vânătoarea de greşeli" continuă şi în sezonul 4 „Care pe care", protagonist - tot simpaticul Dorin zidaru´, interpretat de actorul Marius Florea Vizante.

Cine sunt conucrenţii care vor fi în ediţia de sâmbătă?

Un profesor de engleză din Oradea (38 de ani), o tânără (26 de ani) scriitoare şi consilieră pentru dezvoltare personală din judeţul Braşov şi doi bucureşteni - un inginer de software (32 de ani) şi un tehnician telecomunicaţii (51 de ani) sunt primii concurenţi care intră în arena cuvintelor corecte. 

Iar duminică vin în studioul emisiunii Care pe care, pentru a face ordine printre cuvinte şi expresii: un maistru specialist în reparaţii de locomotive CFR, din Ploieşti, un fost jandarm proaspăt pensionar (41 de ani), din Zărneşti şi, din nou, doi bucureşteni: un comerciant de plante medicinale (în vârstă de 55 ani) şi o doamnă consultant de leasing (în vârstă de 46 de ani). 

Pentru cei care vor să se bucure de lecţii altfel de limba română, toate ediţiile emisiunii Care pe care de la TVR 1 pot fi vizionate online, pe canalul oficial de YouTube al TVR.

 

Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro
viewscnt

sus