Actriţa Carmen Tănase se alătură vedetelor care au acceptat să fie juraţi pentru o zi la emisiunea iUmor de la Antena 1, a anunţat postul de televiziune.
Actriţa revine în platoul iUmor, duminică, 27 martie, de la ora 20.00. Ea va juriza numerele de comedie ale concurenţilor, împreună cu Mihai Bendeac, Delia şi Cheloo.
Ce aşteptări are Carmen Tănase, ca jurat iUmor:
„Acum am ocazia să îmi îndeplinesc una dintre dorinţele profesionale: să fac parte dintr-un juriu. Vreau să mă simt bine şi mi-ar plăcea să văd numere cât mai haioase, care să mă facă să râd natural.
Nu voi juriza dur, pentru că în general am o abordare prietenoasă şi consider că munca din spatele numărului merită punctată.
Orice om care urcă pe scena iUmor face un efort să aibă un număr cât mai bun, iar asta va reprezenta deja un punct la nota finală”.
Cel de-al doisprezecelea sezon iUmor aduce la fiecare ediţie a emisiunii câte o vedetă la pupitrul juraţilor, alături de Mihai Bendeac, Delia şi Cheloo.
Până acum, au participat ca juraţi surpriză următoarele personalităţi:
- actriţa Rodica Popescu Bitănescu,
- chef Florin Dumitrescu
- Ana Morodan, influencer,
- jurnalistul Răzvan Exarhu
- şi stand-upperul Micutzu.
Comentarii
Imi place aparitia ei pe tv..e o delectare, dar nu asa, nu langa penibilii astia :(