Azi la rubrica Minutul Paginademedia, poveşti de ziarist. Invitat: Cătălin Doscaş, editor-coordonator la publicaţia Buletin de Bucureşti.
A prins „microbul” presei încă din liceu.
„Primul meu job în presă a fost pe la începutul clasei a IX-a, după ce, în urma repartizării mediilor, am intrat la Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş” din Tecuci, la o clasă de filologie cu profil "Jurnalism". Aşa am prins gustul meseriei", povesteşte ziaristul. Scria la un săptămânal din Tecuci: Telegraf Expres.
Cel mai greu moment din cariera de jurnalist:
„Criza financiară care a început în 2009 (...). În acea perioadă, am avut cred vreo şase-şapte luni de salarii neplătite de «casa poştală din Cipru» şi abia am supravieţuit financiar. Nu mai puteam să trăiesc în Bucureşti din cauza chiriei şi depindeam 100% de pachetul cu mâncare de acasă”, a povestit jurnalistul pentru Paginademedia.ro
Criza de atunci s-a văzut, literalemente, în farfurie:
„În acea perioadă, am avut cred vreo şase-şapte luni de salarii neplătite de «casa poştală din Cipru» şi abia am supravieţuit financiar.
În Ajunul Crăciunului din 2010, la ieşirea din tură, de la radio, mi-am cumpărat, cu monede, o supă la plic şi o cutie de pate. La masă, am descoperit că vânzătoarea îmi dăduse, din greşeală, un pate vegetal. Până atunci nu mai plânsesem de la moartea bunicului. Nu doresc nimănui să trăiască acest sentiment vreodată.”
Cătălin Doscaş are peste 25 de ani experienţă în presă. A început să lucreze în media la 15 ani, când a publicat primele articole, după cum am notat ceva mai sus, în presa locală din Tecuci.
Ulterior, a lucrat în redacţii de radio ca reporter, redactor şi prezentator (StudentFM, NaţionalFM, Radio Total, Smart FM) unde a acoperit mai multe domenii.
Am stat de vorbă despre multe lucruri cu Cătălin Doscaş, la Minutul Paginademedia. De la publicaţiile preferate (Ziarul de Gardă de la Chişinău), emisiuni (cele de la TVR INFO) până la filme şi seriale (Filantropica, Star Trek, Columbo).
Detalii, în interviul de mai jos:
- TV sau YouTube?
Categoric, ambele. Ca reporter, consider că este necesar pentru sănătatea mea profesională să nu rămân captiv într-o bulă. Acest lucru este valabil atât pentru varietatea de posturi TV, cât şi pentru restul platformelor media.
Spre exemplu, urmăresc sporadic, cu acelaşi interes, toate televiziunile de ştiri autohtone, dar şi principalele posturi de nişă din Republica Moldova.
- Radio sau podcast?
Voi alege radioul întotdeauna. Profesional, este prima mea dragoste. Radioul este un univers complex, creat de echipe de oameni care trăiesc pentru asta.
E vorba de infrastructură specifică, multă tehnică pe orizontală şi verticală, licenţă, pasiune, emoţia aceea latentă a emisiei în direct etc. Podcastul, cu rare şi elocvente excepţii, are o doză toxică de narcisism.
- Facebook sau Instagram?
Acum câteva săptămâni, m-am trezit spunându-i mai tânărului colegul Florin Râşteiu: "Când ai timp, să-mi arăţi şi mie cum funcţionează Instagram". M-am blocat după ce am închis fraza şi am conştientizat ce am spus.
Sunt utilizator de Facebook din 2009 şi am fost martor la apariţia Instagramului. Iniţial, am perceput această platformă ca o zonă pentru fotografi profesionişti. Conceptul "o imagine cât o mie de cuvinte" nu mai este atât de relevant, deoarece aici se pune accentul pe camera telefonului în detrimentul textului.
Instagram este o reţea de socializare care îţi permite să foloseşti un număr limitat de caractere pentru a te exprima până la capăt. Voi rămâne întotdeauna fanul cuvintelor, deci categoric Facebook.
- Ştiri sau emisiuni?
Din nou, ambele. Consider că sunt complementare, deoarece ştirile pot genera emisiuni şi viceversa.
- Ce ştiri preferi să consumi şi din ce categorii?
În principal, ştiri locale, indiferent de regiune. Urmăresc, inclusiv printr-un feed dedicat, presa locală din SUA. Problemele cetăţenilor, în general, nu au graniţe administrative sau culturale. Este piramida lui Maslow la mijloc.
Aş vrea să menţionez şi un exemplu de succes al redacţiei mele: seria "Azilele Groazei", care a făcut lumină asupra unei realităţi din Ilfov şi a declanşat un cutremur naţional, a plecat de la Buletin de Bucureşti. Este cel mai elocvent exemplu cu putinţă.
- De unde te informezi cel mai des? TV, online sau print?
Online şi TV, în ordinea aceasta. Mi-ar fi plăcut să fie printul pe primul loc, însă, din păcate, vremurile dictează altfel.
- Cu ce publicaţii îţi începi ziua?
Sincer, cu feedul Facebook. Aici mi-am construit un soi de agenţie de ştiri cu ajutorul funcţiei "follow". Urmăresc toate publicaţiile de la noi, cu precădere pe cele independente, indiferent de politica editorială.
- Ce publicaţii din străinătate urmăreşti?
Aici pun pe primul loc Ziarul de Gardă de la Chişinău. Mai intru sporadic pe site-urile agenţiilor mari de presă şi sunt abonat la newsletterul Frontline de la PBS.
- Când ai citit ultima dată un ziar sau o revistă?
Ultimul ziar citit a fost ediţia specială BdB, la care am şi lucrat alături de colegi, cu ocazia Street Delivery de anul acesta.
Penultimul a fost tot o ediţie specială BdB, dedicată alegerilor locale din iunie. Pe o revistă am pus mâna ultima dată, cred, când era Victor Ciorbea prim-ministru al României.
- La ce te uitai la TV când erai mic?
Îmi aduc aminte că devoram documentarele Discovery şi National Geographic.
- Serial preferat?
Columbo, Monk, Star Trek, Wheeler Dealers, din zona clasicelor. De asemenea, urmăresc de fiecare dată când am ocazia documentare noi de pe principalele platforme de streaming. Ca idee, am vizionat zilele trecute un documentar despre controversatul talk-show Jerry Springer. Recomand.
- Film preferat?
Filantropica, în regia lui Nae Caranfil, datorită rolurilor de geniu ale răposaţilor Gheorghe Dinică şi Mircea Diaconu.
- Emisiune preferată?
Jurnalele mari de seară, în special. În plus, urmăresc emisiunile TVR Info si de fiecarere dată când am ocazia mă lipesc de ecran la Natura şi Aventură şi Viaţa Satului. Ştiu că sună ciudat, dar au un farmec aparte.
- Ce jurnalist apreciezi?
În primul rând, îi apreciez pe colegii mei din redacţie şi le sunt recunoscător pentru profesionalismul de care dau dovadă.
M-aş feri, în schimb, cu scuzele de rigoare, de nominalizări. Respect şi cred foarte mult în tânăra generaţie de jurnalişti de la noi, dar şi în puterea şi importanţa redacţiilor în ansamblu.
- Cât de des publici pe reţelele sociale?
O dată la câteva zile, când consider că am ceva relevant de spus. De regulă, dau share la articolele Buletin de Bucureşti.
- Blog sau vlog?
Blog. Cred până la capăt în puterea cuvintelor scrise.
- Ţi-ai dorit să fii jurnalist?
Da, din adolescenţă. Primul meu job în presă a fost pe la începutul clasei a IX-a, după ce, în urma repartizării mediilor, am intrat la Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş” din Tecuci, la o clasă de filologie cu profil "Jurnalism". Aşa am prins gustul meseriei.
- Cum a fost începutul în presă?
Foarte incitant. Chiar dacă au trecut peste 20 de ani, îmi aduc aminte ca ieri de senzaţia pe care am avut-o când mi-am citit primul articol tipărit în hebdomadarul tecucean Telegraf-Expres.
- Care a fost cel mai greu moment din cariera de jurnalist?
Criza financiară care a început în 2009. A fost un fenomen care a făcut ravagii în presa de la noi, cu efecte pe termen lung, ce a dus la deprofesionalizarea cu care a ajuns să se confrunte întreaga breaslă în ultimii ani.
În acea perioadă, am avut cred vreo şase-şapte luni de salarii neplătite de «casa poştală din Cipru» şi abia am supravieţuit financiar. Nu mai puteam să trăiesc în Bucureşti din cauza chiriei şi depindeam 100% de pachetul cu mâncare de acasă.
În Ajunul Crăciunului din 2010, la ieşirea din tură, de la radio, mi-am cumpărat, cu monede, o supă la plic şi o cutie de pate. La masă, am descoperit că vânzătoarea îmi dăduse, din greşeală, un pate vegetal. Până atunci nu mai plânsesem de la moartea bunicului. Nu doresc nimănui să trăiască acest sentiment vreodată.
- Cum este o zi din viaţa ta la Buletin de Bucureşti?
Ziua mea la BdB are 24 de ore+, dacă mi-e permisă gluma. Doar în cazuri de forţă majoră ajung să mă deconectez. Am colegi extraordinari pe care mă pot baza la orice oră, dar cred că este şi un defect profesional dobândit în ani de zile de stat în priză.
Simt un disconfort major când nu sunt la curent cu actualitatea, aşa că mai tot timpul sunt «prin zonă» pentru scris şi editat. Chiar dacă sunt redactor-şef, nu vreau să renunţ sub nicio formă la pixul de reporter. Aş fi nedrept faţă de liceanul visător de acum 20 de ani.
