Skip to main content

Cătălin Oprişan, invitatul primului episod din noul sezon al emisiunii Vânătorii de comori: România, de la History Channel

 
Cătălin Oprişan, invitatul primului episod din noul sezon al emisiunii Vânătorii de comori: România, de la History Channel

Cătălin Oprişan este invitatul primului episod din noul sezon Vânătorii de comori: România, de la History Channel. Primul episod din sezonul doi al seriei docu-reality Vânătorii de comori: România (intitulat Nostalgie cu tovarăşi) îl va avea ca invitat pe jurnalistul sportiv Cătălin Oprişan.

Publicitate

Acesta îi provoacă pe vânătorii de comori să găsească un obiect special, din Epoca de Aur. Cei patru vânători (Liviu Andrei, Gabi Badea, Dan Greere şi Teo Cosma) dau timpul înapoi cu 40 de ani şi descoperă tot felul de electronice, jucării, bibelouri şi chiar obiecte unice de artă de pe vremea „tovarăşilor”.

Cătălin Oprişan, despre experienţa din cadrul emisiunii:

„Pot trece peste tine zăpezi, ani ori furtuni subsahariene. Dar amintirea e singurul Rai din care nu putem fi alungaţi. Iar când îţi revezi copilăria, te pierzi de tot...”.

Noul sezon are premiera pe 1 aprilie, la 21:00, la History Channel. Producţia îşi propune să spună poveşti interesante şi nedescoperite încă despre istoria României, prin obiectele vechi găsite pentru clienţi.

Despre Cătălin Oprişan:

Cătălin Oprişan (48 de ani) este jurnalist sportiv, timp de 10 ani a făcut parte din echipa emisiunii „’Neatza cu Răzvan şi Dani” (Antena 1), iar acum are o emisiune la radio şi un podcast. Acesta îi provoacă pe vânătorii de comori să găsească un obiect special, din Epoca de Aur.

În total, History Channel difuzează în această primăvară 5 episoade din „Vânătorii de comori: România”, în care apar noi vedete, obiecte extrem de interesante şi o nouă membră a echipei, Teo Cosma.

Aceasta li se alătură dealerilor de obiecte vintage Liviu Andrei, Gabi Badea şi Dan Greere. Cei patru au la dispoziţie 48 de ore pentru a îndeplini cererea fiecărui client.

În fiecare episod, merg prin pieţe de vechituri, caută prin colecţii personale şi cheamă vânzătorii la magazinul lor de antichităţi, sperând să găsească cele mai interesante şi mai profitabile articole care se potrivesc cererii clientului lor.

Fac strategii, negociază, fac achiziţii riscante, totul cu speranţa că vor da peste o adevărată comoară. Telespectatorii pot vedea întregul lanţ de tranzacţii: de la cumpărare, la evaluare, expertiză şi până la vânzarea finală.

Clienţii din restul de 4 episoade noi sunt: Cristian Hrubaru (om de radio şi TV), Alex Cozma (creatorul de conţinut din spatele canalului de YouTube „Atenţie, Cad Mere!”), actorul Andrei Aradits şi Mirona Noru (Managerul Casei Capşa).

Primul sezon a avut 6 episoade şi a fost lansat în mai 2023. Ca şi prima serie, a doua este produsă de Paprika Studios, una dintre cele mai importante companii de producţie din Europa Centrală, Europa de Est şi Ţările Baltice.

Cine sunt „Vânătorii de comori”?

Liviu Andrei – A studiat teologia, ştiinţe economice şi psihologie. Fost profesor de religie, a avut mai multe afaceri înainte de a deschide, în 2020, un magazin de amanet în Sibiu, alături de Gabi Badea. Are o cultură generală bogată şi o pasiune pentru obiectele de colecţie.

Gabi Badea – Multiplu campion naţional la lupte libere, este un negociator priceput, atras de domeniul antichităţilor. Îi place să găsească valoare ascunsă în lucrurile vechi şi să le transforme în investiţii profitabile.

Dan Greere – Cu studii la Politehnică, este artist şi pasionat de frumos. Scrie poezii şi se remarcă prin creativitate şi empatie, pe care le foloseşte în negocierile din cadrul emisiunii.

Teo Cosma – Absolventă de Master în Administrarea Afacerilor, Turism şi Servicii, este pasionată de motocross, echitaţie şi schi. În echipă, reuşeşte să îşi binedispună colegii, dar şi să fie foarte competitivă atunci când negociază.

Citeşte şi: History Channel aduce sezonul al doilea al emisiunii „Vânătorii de comori: România”. Cristi Hrubaru şi Cătălin Oprişan printre vedetele care vor apărea în emisiune. Când începe

Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro
viewscnt