Dan Negru anunţă primul show pe care îl va realiza la Kanal D, la doar câteva săptămâni după ce s-a alăturat postului turcesc. Este vorba despre un quiz-show, „cel mai uşor de înţeles din istoria televiziunii mondiale”, după cum a fost prezentat de post.
Reprezentanţii Kanal D nu au anunţat încă numele formatului sau dacă este unul original sau achiziţionat. Au anunţat însă ca au dat startul castingului pentru noua emisiune, fiind invitaţi toţi cei care au împlinit vârsta de 18 ani. „Dacă ai un vocabular vast, îti merge mintea şi îţi place să te joci cu cuvintele, intră în jocul nostru! E simplu: noi dăm definiţia, tu ne dai soluţia!”, au anunţat cei de la Kanal D.
Dan Negru, despre noua emisiune: „E cea mai frumoasă provocare din televiziune: să căutăm oameni care au minte, oameni inteligenţi. Pe ei televiziunea din România i-a cam ocolit pâna acum. Concursul creierelor e cel mai frumos pariu pe care-l pun în televiziune, la Kanal D. Şi o să începem cu cel mai uşor de înţeles quiz show din istoria televiziunii mondiale!”
Comentarii
Personal, nu cred că vor schimba formatul cu cocalari, pentru formatul original.
Sezonul 4 se încheie pe 13 Februarie 2022, iar în loc intră emisiunea “Trăiri alături de Andreea Mantea”
E format deținut de Kanal D, păstrat la sertar și cel care se potriveste cel mai bine descrierii. Probabil (DACĂ asta e intenția) îl vor schimba puțin, dar nu exagerat...
Cum au zis și ceilalți, de la *** *** de la ciao darwin, revelioane cu manelisti si cultură generală cu fete care nu sunt specializate in asa ceva, e greu acum să o facă pe rafinatul în online si la tv.
Mile mile in genunchi !