Skip to main content

Când presa (mai) contează: Ministrul Câmpeanu, demisie după ancheta Emiliei Şercan

 
Când presa (mai) contează: Ministrul Câmpeanu, demisie după ancheta Emiliei Şercan

Demisie în Guvern după încă o anchetă a Emiliei Şercan. Ministrul Educaţiei Sorin Câmpeanu şi-a anunţat joi  seară demisia, la doar câteva zile după dezvăluirile jurnalistei Emilia Şercan, din PressOne. Jurnalista a arătat cum Câmpeanu ar fi plagiat o lucrare care a devenit curs predat studenţilor la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară. 

Publicitate

Practic, „şi-a însuşit în 2006, cu modificări neînsemnate, 92 de pagini din munca a doi universitari alături de care a semnat în 2000 - ca al patrulea autor - nouă pagini dintr-un curs universitar”, arată ancheta din PressOne. 

„Numele autorilor originali a fost înlocuit cu numele actualului ministru al Educaţiei în ediţia din 2006 în care am descoperit plagiatul, dar şi într-o variantă ulterioară, din 2009, publicată în aceeaşi formă.

Potrivit legislaţiei din România, reglementările privind dreptul de autor al unor opere originale se aplică şi domeniului ştiinţific, inclusiv cursurilor universitare, care sunt protejate din punct de vedere legal ca orice altă creaţie originală”, a scris jurnalista. 

Cum s-a apărat Câmpeanu

Ministrul a refuzat iniţial să transmită o poziţie pentru PressOne. A acceptat, însă, să răspundă acuzaţiilor într-un interviu la TVR Info

„Lucrarea nu are ISBN, nu există drepturi de autor pentru aceste lucruri, ca nici pentru instrucţiunile la automatul de cafea”

„Un îndrumător de lucrări practice nu are caracter ştiinţific, nu are ISBN. Sunt notiţe copiate, multiplicate, pe care le pui la dispoziţia studenţilor pentru a le folosi în procesul didactic".

„Dacă vă cumpăraţi un automat de cafea, nu există drepturi de autor pentru instrucţiunile de folosire a automatului de cafea. Neavând drept de autor, nu se poate ceda dreptul de autor, sunt lucruri care trebuie să fie folosite”, a mai spus Câmpeanu la TVR Info

Mai mult decât atât, Sorin Câmpeanu a publicat pe pagina sa de Facebook o declaraţie a profesorului Ioan Pleşa (92 de ani) unul dintre autorii de facto ai cursului plagiat. 

„În anul 2006, pe baza foarte bunei colaborări, de aproape 15 ani, strict în interesul didactic al pregătirii studenţilor, am considerat oportun şi necesar ca domnul Cîmpeanu Sorin, devenit prin muncă proprie şi sub îndrumarea mea titularul disciplinei de Îmbunătăţiri Funciare, să preia îndrumătorul de lucrări practice la care am lucrat şi pe care l-am perfecţionat împreună cu domnia sa vreme de 15 ani. Am dorit astfel să se asigure buna continuitate a pregătirii studenţilor la o disciplină căreia i-am dedicat întreaga mea viaţă profesională şi fără de care nu se poate imagina o agricultură modernă”, a transmis profesorul Ioan Pleşa. 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • antonia antonia
    Nu este plagiat! astfel de indrumari,metodologii etc exista in toate domeniile si nimeni nu-si revendica paternitatea (cei onesti).Jurnalista sa mai verifice ,daca se ocupa cu asa ceva,performanta softului utilizat !!
  • B.A.M B.A.M
    Să sperăm că Emilia Șercan a spus adevărul și că nu asistăm la o demisie doar pentru a pune capăt unor speculații.
    P.S.
    Cu Nicolae Ciucă cum mai e povestea? ;))

Trimite un comentariu

sus