Skip to main content

Compania lui Horia Brenciu va produce o emisiune cu Toni Grecu şi Divertis pentru TVR. Aproape 40.000 de euro episodul

 
Compania lui Horia Brenciu va produce o emisiune cu Toni Grecu şi Divertis pentru TVR. Aproape 40.000 de euro episodul

Emisiune nouă în pregătire la TVR, cu Divertis şi firma lui Brenciu ca producător. Noul show ar trebui să intre în primăvară.

Publicitate

Toni Grecu şi grupul Divertis vor apărea în cele şase episoade ale emisiunii, ce urmează să fie produsă de o firmă a lui Horia Brenciu scrie Libertatea

Emisiunea ar urma să se numească „Top Invers – Colecţia de gafe ale săptămânii”.

"Vorbim despre un „program de comedie-satiră cu scheciuri, topuri negative şi personaje interpretate de actori”, au precizat pentru Libertatea surse din cadrul postului public de televiziune.

Şase episoade - 220.000 de euro

Emisiunea urmează să fie difuzată o dată pe săptămână şi să dureze între 50 şi 60 de minute, existând un segment special cu Toni Grecu şi colegii săi din Divertis.

Va cuprinde diverse topuri săptămânale despre declaraţii politice, ştiri bizare, campanii publicitare neinspirate, cele mai slabe melodii lansate, blaturi sportive, clipuri virale cu provocări periculoase de pe TikTok.

Propunerea a ajuns pe masa Consiliului de Administraţie al TVR, iar argmentul ţine de „atragere a unui public tânăr, activ, interesat de umor de calitate".

Discuţiile au pornit de la 59.000 de euro cheltuieli de producţie, iar părţile s-au înţeles la 37.000 de euro pentru fiecare episod, mai scrie Libertatea.

Asta înseamnă un total de 220.000 de euro (plus TVA) cheltuieli de producţie, pentru compania lui HB Media Prod SRL (a lui Horia Brenciu), cu care s-a semnat contractul.

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt