Skip to main content

VIDEO. Eidos Talks. Şansele presei într-o lume dominată de tehnologie. Cu directorul BRAT

 
VIDEO. Eidos Talks. Şansele presei într-o lume dominată de tehnologie. Cu directorul BRAT

VIDEO. Un nou episod al Eidos Talks a apărut în online. Subiectul dezbaterii a fost următorul - „Are jurnalismul vreo şansă într-o lume dominată de tehnologie şi democratizarea accesului la informaţie?”

Publicitate

Dezbaterea privind viitorul presei l-a avut drept moderator pe Marian Hurducaş, podcaster, consultant marcomm şi fost jurnalist. 

Invitaţii din platou au fost: Alina Ureche (directorul Biroului Român de Audit Transmedia), Sebastian Cochinescu (fondator TailPath şi fost om de media), Vladimir Oane (fondatorul start-up-ului Deepstash) şi, via Skype, Beniamin Mincu (fondator al start-up-ului românesc Elrond Network).

Alina Ureche (direcotorul BRAT): „Astăzi metricele sunt legate de consum, nu de calitate. Dacă ai suficient timp, energie şi cunoaştere, poţi să intuieşti interesul, poţi să dai afară gălăgia. Dar e dificil şi nimeni nu are azi energia şi mai ales timpul să facă lucruri de genul ăsta punctual.

Ca să măsurăm conţinutul de calitate cred că nu suntem pregătiţi într-un mod extrem de automat sau, cel puţin, nu azi în România. Cu siguranţă aici e zona de tehnologie care o să ajute pentru a măsura lucrurile astea sistematic, dar până atunci cred că se pot face şi alte lucruri în zonă de etică care poate fi transformată în bune practici sau lege sau ceva de genul ăsta.”

VIDEO. Alina Ureche: „Ca să măsurăm conţinutul de calitate cred că nu suntem pregătiţi într-un mod extrem de automat sau, cel puţin, nu azi în România”

Câteva idei şi de la Sebastian Cochinescu (Tailpath):

  • „Nu mai avem timp să ne preocupăm de sursa de adevăr.”
  • „Nu este vina tehnologiei, este vina noastră că nu ne luăm timp să vedem cu stau lucrurile, de fapt.”
  • „Să educăm noua generaţie să aibă ochii deschişi către adevăr. Ăsta ar trebuie să fie primul pas.”
  • „În web 3.0 bigh tech, în partea de presă cel puţin, îşi vor pierde din putere. Puterea va reveni către oameni, către indivizi.”

VIDEO. Sebastian Cochinescu: „Nu mai avem timp să ne preocupăm de sursa de adevăr.”

Iată şi ce au punctat şi ceilalţi invitaţi:

Vladimir Oane:

- „Noua generaţie se cam educă singură.”

- „Adevărul este un proces, în mare parte individual, de cunoaştere inclusiv la nivel spiritual pe care cu toţii îl avem.”

- „Oamenii care s-au născut cu telefonul în mână, văd lumea total diferit. Ce putem face noi ca oameni de media, de conţinut, e să îmbrăţişăm schimbarea.”


Beniamin Mincu:

- „Internetul este un fel de sistem nervos pentru umanitate pe care acum l-am dezvoltat şi cu care acum învăţăm să funcţionăm.”

- „Pe măsură ce toolurile digitale devin tot mai potente, vom putea edita realitatea atât de convingător încât să nu mai putem diferenţia realitatea de ficţiune. În acel moment vom avea nevoie de ancore, care vor fi posibile prin tehnologie blockchain.”

Dezbaterea pleacă de la următoarea premisă:

„Mai are jurnalismul vreo şansă de izbândă în noul climat tehnologic? E despre a se adapta sau despre a se reinventa? Poate găsi noi modele de business şi noi canale de venit pe măsură ce internetul intră în următoarea fază de dezvoltare odată cu atenţia crescută asupra tehnologiei blockchain?

Web 3.0 vine cu perspective noi asupra lumi în care trăim, dar întrebarea care va rămâne pentru o democraţie funcţională, pentru adevăr, este dacă jurnalismul se poate adapta, dacă-şi poate consolida poziţia în societate, dacă se poate finanţa singur şi dacă-şi poate păstra principalele două rolului: de infomare şi educare.”

VIDEO. EIDOS Talks | Ep. 5 - URNALISM şi NOILE TEHNOLOGII: CUM ARATĂ VIITORUL ŞTIRILOR

EIDOS Talks e o co-producţie UPGRADE 100 şi EIDOS Foundation, realizată cu sprijinul UniCredit Bank şi al reprezentanţei Comisiei Europene în România. Din acelaşi demers a făcut parte şi seria de expoziţii World Press Photo 2021, ediţia a 10-a din România – care s-a desfăşurat anul aceasta la Bucureşti, Cluj şi Timişoara.


CITEŞTE ŞI: VIDEO. Codruţa Simina: jumătate din traficul pe care Google bagă reclame e din site-uri de fake şi dezinformare! Un nou episod EIDOS despre educaţia în media


CITEŞTE ŞI: EIDOS TALKS. Dezbatere despre jurnalişti şi problemele presei. Cu Tolo, Voinea de la Recorder, Petrişor Obae şi Sergiu Toader (VIDEO)


CITEŞTE ŞI: EIDOS TALKS. Cum sunt compromise investigaţiile de presă? Cu Alex Nedea, Mirela Neag, Attila Biro şi Diana Oncioiu


CITEŞTE ŞI: Problemele presei în România. O emisiune cu Tolo, CTP şi Cosmin Savu, printre alţii. La TV şi online


Autor: Daniel Samoilă daniel.samoilapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus