Skip to main content

Organizaţii media şi publicaţii solicită anchetă independentă în cazul jurnalistei Emilia Şercan

 
Sursa foto: Centrul de Resurse Juridice din Moldova
Sursa foto: Centrul de Resurse Juridice din Moldova

Într-o scrisoare publică adresată autorităţilor române, 39 de organizaţii internaţionale şi româneşti şi redacţii de presă din România solicită „anchetarea cu celeritate şi independenţă a dosarelor penale referitoare la infracţiunile împotriva jurnalistei Emilia Şercan”. Reporteri fără Frontiere, ActiveWatch, Centrul Pentru Jurnalism Independent, Free Press for Eastern Europe sau Funky Citizens sunt câteva dintre ONG-urile semnatare. la care se adugă şi insituţii de presă ca Buletin de Bucureşti, Snoop, Press One, Pagina de Media, Recorder sau HotNews. 

Publicitate

Solicitarea vine în urma recentelor decizii ale instanţelor care au anulat hotărârile anterioare ale procurorilor de clasare a dosarelor care priveau operaţiunea de kompromat împotriva jurnalistei. 

„Au trecut mai bine de doi ani de când fotografiile personale ale jurnalistei de investigaţie Emilia Şercan au fost publicate online fără acordul ei, după ce a făcut dezvăluiri despre teza de doctorat plagiată a premierului de atunci (Nicolae Ciucă - n.r.). La începutul lunii septembrie a acestui an, respectiv, în aprilie, Curtea de Apel Bucureşti şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Î.C.C.J.) au infirmat, în cele din urmă, dispoziţiile procurorilor de închidere a cercetărilor, rămase fără rezultat, legate de dosarele ce vizau infracţiunile împotriva Emiliei Şercan”, arată scrisoarea ONG-urilor şi organizaţiilor 

„Salutăm aceste decizii încurajatoare şi vă solicităm, în conformitate cu atribuţiile dvs. instituţionale, să vă asiguraţi că toate dosarele penale referitoare la jurnalista Emilia Şercan sunt cercetate cu independenţă şi celeritate de către Parchetul General, astfel încât cei responsabili pentru infracţiunile comise împotriva acesteia să fie aduşi în faţa justiţiei”, arată scrisoarea publică adresată Procurorului General, prim-ministrului României, Ministrului Justiţiei, Ministrului de Interne sau Consiliului Suprem al Magistraturii.  

„Deciziile judecătorilor arată ceea ce jurnalista Emilia Şercan a susţinut de la bun început: că aceste dosare de urmărire penală au fost instrumentate într-un mod deficitar, lipsit de obiectivitate şi fără interes faţă de aflarea adevărului, cu ignorarea drepturilor sale procesuale şi profesionale”, continuă instituţia. 

Mai mult, judecătorii subliniază legătura între această campanie coordonată de defăimare a jurnalistei, care ar fi putut implica şi ofiţeri din Poliţia Română, şi investigaţiile sale în interes public, privind plagiatele unor persoane cu funcţii importante în stat. De asemenea, judecătorii notează faptul că posibila “muşamalizare a scurgerii capturii de ecran din poliţie prezintă o gravitate deosebită pentru statul de drept”.

„Credem că modul în care s-a desfăşurat toată operaţiunea de “kompromat” îndreptată împotriva Emiliei Şercan, cu complicitatea probabilă a unor ofiţeri de poliţie, Parchetului şi a unor oameni politici de rang înalt, care au contribuit atât la încălcarea drepturilor fundamentale ale Emiliei Şercan, cât şi la încercarea de muşamalizare a acestor infracţiuni, reprezintă un eşec major al instituţiilor statului român în garantarea drepturilor unui jurnalist. Este o situaţie simptomatică pentru carenţele sistemice ale statului de drept din România, compromis de interese politice.”

„Recentele decizii judecătoreşti reflectă dedicare faţă de aplicarea legii, profesionalism şi preocupare faţă de drepturile fundamentale şi interesul public. Facem un apel la dvs. să vă asiguraţi că aceste principii ale statului de drept vor ghida şi deciziile ulterioare din dosarele referitoare la cazul jurnalistei Emilia Şercan.”

Lista semnatarilor

Reporteri fără Frontiere

ActiveWatch

Institutul Internaţional de Presă (IPI)

European Centre for Press and Media Freedom

OBC Transeuropa (OBCT)

Centrul pentru Jurnalism Independent

Free Press for Eastern Europe

Free Press Unlimited (FPU)

The Coalition for Women in Journalism

Centrul pentru Inovare Publică

Átlátszó Erdély/Transilvania Transparentă

Funky Citizens

Centrul de Resurse Juridice

Sindicatul Roman al Jurnaliştilor MediaSind

Fundaţia Friends For Friends

CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică

APADOR-CH

Comunitatea Declic

Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis

Agent Green

Asociaţia Bankwatch România

Grupul de Iniţiativă Floreasca Civică

Forum Apulum

Centrul de Investigaţii Media

Buletin de Bucureşti

Misreport

Casa Jurnalistului

Snoop

Inquam Photos

PressOne

Redacţia PaginadeMedia

Info Sud-Est

Redacţia Transtelex

Public Record

Context .ro

Dela0 .ro

Redacţia Recorder

HotNews

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

sus