Skip to main content

EXCLUSIV! Roxana Hulpe: „Mă uitam în copilărie la ştiri, voiam să fiu Cătălin Radu Tănase”. Spune toată povestea debutului la Pro TV - INTERVIU

 
Roxana Hulpe a mărturisit că jurnalistul Cătălin Radu Tănase este unul dintre reporterii care au inspirat-o în alegerea meseriei / fotografii: arhiva personală (colaj: Paginademedia.ro)
Roxana Hulpe a mărturisit că jurnalistul Cătălin Radu Tănase este unul dintre reporterii care au inspirat-o în alegerea meseriei / fotografii: arhiva personală (colaj: Paginademedia.ro)

Roxana Hulpe, prezentatoarea Ştirilor Pro TV de weekend, a povestit, în exclusivitate pentru Paginademedia.ro, cum au fost primii paşi în profesia de jurnalist de televiziune

Publicitate

Roxana prezintă Ştirile Pro TV de weekend, alături de Cosmin Stan, din noiembrie 2020. Jurnalista a venit la Pro TV ca reporter pe Social, iar mai apoi s-a specializat pe Educaţie.

Înainte de Pro TV, Roxana a lucrat la TVR Cluj, aproape doi ani şi la începuturile Look TV, post deţinut la acea vreme de Arpad Paszkany. Este absolventă a facultăţilor de Litere şi de Geografie, instituţii ale Universităţii Babes-Bolyai.

A împlinit trei ani de când este în echipa Ştirilor Pro TV şi, cu această ocazie, ne-a povestit care au fost cele mai grele momente din ultimii ani, mai ales că a devenit mamă între timp şi a ales să revină pe TV la scurt timp după ce a născut, după doar patru luni.

VIDEO. Roxana Hulpe: „Fiecare om care ajunge într-o redacţie la un moment dat îşi doreşte să prezinte ştiri”

  • Roxana Hulpe a anunţat în emisiunea colegului ei de la Pro TV, Cătălin Măruţă, că revine la TV după doar câteva luni de concediu de maternitate

Paginademedia.ro: Acum trei ani ai trecut la pupitrul Ştirilor Pro TV. Cum au fost aceşti ani.

Roxana Hulpe: Plini. Au fost ani plini, cu multă muncă de teren, în paralel jurnalul, iar ultimul an şi cu schimbări mari pe plan personal: venirea fetiţei noastre. Au fost grei, dar cei mai frumoşi ani de până acum.

Am combinat munca de teren şi din redacţie cu studioul şi cu prezentarea ştirilor, ceea ce m-a făcut să înţeleg şi mai bine tot procesul. Îl ştiam ca în palmă până livram ştirea şi ajungea pe post, acum ştiu cum este şi dincolo.

Dar prezentarea a venit şi cu o mai mare responsabilitate, pentru că duc în faţa telespectatorilor munca tuturor colegilor din redacţie.

Îl am şi pe Cosmin aproape, aşa că dimineţile de weekend sunt şi cu mult râs, dincolo de muncă şi seriozitate.

Paginademedia.ro: Îţi place mai mult să prezinţi ştiri decât să mergi pe teren?

Roxana Hulpe: Cred că n-are rost să ne ascundem după deget, fiecare om care ajunge într-o redacţie la un moment dat îşi doreşte să prezinte ştiri.

Şi nu-i cred pe cei care spun că nu. În timp s-au pus etichete pe prezentatori: „Eh, nişte prompterişti” şi atunci mulţi se feresc să recunoască ceea ce îşi doresc. Da, mi-am dorit să fiu şi prezentatoare, cum spuneam mai sus, face parte din tot procesul: găseşti subiectul, documentezi, filmezi alături de operator, pui subiectul pe foaie, montezi şi livrezi.

Îmi plac ambele, n-aş renunţa la nicio parte, doar că munca de teren cere mult mai mult timp, iar când apare un copil lucrurile se schimbă. Nu mai eşti 24 din 24 disponibil pentru redacţie. E un adevăr. Dar mi-e dor în fiecare zi de teren.

GALERIE FOTO. Roxana Hulpe: „Cred că primii ani au fost cei mai grei”

Paginademedia.ro: Care au fost cele mai dificile momente de când eşti la Pro TV?

Roxana Hulpe: Cred că primii ani au fost cei mai grei, primii doi. Eram o tânără venită din provincie, de la Cluj, cu accent, aruncată într-o mare de oameni profesionişti, care nu aveau timp de alintat şi de stat la discuţii interminabile despre cum să facem să „îţi fie bine”.

A fost despre muncă, învăţat, demonstrat, plâns mult, dar şi cu satisfacţii uriaşe. Când am făcut primul reportaj prin care am schimbat ceva în bine sau pe care a şi crescut audienţa, cum zicem noi, până la peste 40 share şi am auzit un: „Bravo!”, ştiam că sunt unde trebuie.

Paginademedia.ro: Adu-ne aminte, te rugăm, cum ai intrat în echipa Pro TV?

Roxana Hulpe: Eram corespondent la TVR Cluj şi tocmai mă sunaseră de la TVR Bucureşti să merg la Chişinău trei luni, ca să prezint jurnalul de acolo pentru TVR 3. Am zis da.

După o săptămână m-a sunat Loredana Danciu de la Pro TV Cluj şi mi-a spus aşa: „E nevoie de un om la Bucureşti, tu eşti, mergi!”. N-a fost loc de stat pe gânduri, îmi doream să ajung în Pache.

Am mers în Pro la un interviu cu Alina Tolontan, producătorul emisiunii „La Măruţă”, pentru că acolo era locul liber şi după o oră de discuţii i-am zis: „Sper să vă găsiţi reporterul pe care îl căutaţi, vă mulţumesc mult pentru timp”.

Roxana Hulpe: „Nu aveam încredere deloc în mine”

Roxana Hulpe prezintă ştirile de weekend de la Pro TV, alături de Cosmin Stan / foto: arhiva personală

Alina a rămas cumva uimită şi mi-a spus: „Păi tu eşti”. Nu aveam încredere deloc în mine, aşa că am mers direct la biserica de peste drum, ca să mulţumesc.

Am rămas la Chişinău timp de trei luni, aşa cum am promis, apoi de acolo m-am mutat direct la Bucureşti şi am început să muncesc la Pro TV.

După 9 luni în redacţia „La Măruţă”, unde am bătut ţara în lung şi-n lat pentru cazuri sociale, în străinătate mult, cutremurul din Amatrice Italia şi aşa mai departe, am trecut la ştiri.

Acolo îmi doream, dar faptul că am avut-o pe Alina, apoi l-am avut pe Cătălin aproape, cu sfaturi, a înseamnat mult pentru mine.

M-am transferat în departamentul de ştiri cu un ghiozdan pregătit şi cu încredere că pot face lucruri mari.

Paginademedia.ro: Şi care au fost primii paşi profesionali pentru tine, până la Pro?

Roxana Hulpe: Am început la Antena 1 Cluj, staţia franciză, unde am fost reporter şi prezentatoare, apoi am fost reporter NCN, post care ulterior s-a transformat în Look TV.

Reporter de noapte, apoi de zi şi a urmat TVR Cluj. Creşteam repede profesional, aşa că voiam tot mai mult. De peste tot am învăţat meseria asta şi am dat de oameni minunaţi.

Roxana Hulpe: „A fost cumva un regret că nu am mers la Medicină”

Roxana Hulpe a revenit în aprilie la Ştirile Pro TV, la doar patru luni după ce a născut / foto: arhiva personală

Paginademedia.ro: Ce îţi mai aduci aminte (ca sentimente, emoţii şi trăiri) de la începutul carierei?

Roxana Hulpe: Simţeam că fac ceva ce contează, asta era starea permanentă şi asta mă mâna în lupta asta. Nu conta că nu mănânc cu zilele, că nu dorm, că stau pe străzi în căutarea subiectelor, pentru că simţeam că fac ceva mare.

Aveam emoţii la fiecare live, la fel cum am şi acum, şi mă bucuram de fiecare dată când îmi ieşea un reportaj, aşa cum mă bucur şi acum. Îmi amintesc că doar despre munca mea le vorbeam tuturor până îi oboseam.

Paginademedia.ro: Ţi-ai dorit să fii jurnalistă?

Roxana Hulpe: Nu neapărat. Mi-am dorit să fiu medic, dar după mai multe evaluări şi one to one cu profesori de Chimie, Biologie şi altele, ştiam că nu acela e drumul meu, nu eram bună nici atunci la partea de Real, sunt cu Umanul eu.

A fost cumva un regret că nu am mers la Medicină, dar am ales Litere şi uite că poate meseria asta m-a ales pe mine.

Mă uitam în copilărie la ştiri, voiam să fiu Cătălin Radu Tănase, dar dacă mă întreaba cineva «Ce îţi doreşti?» nu spuneam jurnalist, ci medic sau actriţă. Omul extremelor am fost şi sunt.

Roxana Hulpe: „Sunt full job mom şi part time jurnalist, deocamdată”

Paginademedia.ro: Cum te împarţi acum între muncă şi viaţă personală, de când eşti mamă?

Roxana Hulpe: Sunt full job mom şi part time jurnalist, deocamdată.

De luni până vineri sunt cu Zora, fetiţa mea, iar sâmbătă şi duminică în studioul ştirilor. Citesc însă ştiri, nu ratez jurnale, sunt ancorată cumva, chiar dacă viaţa mea arată altfel acum.

Paginademedia.ro: Cum îţi place cel mai mult să petreci timp cu fetiţa ta?

Roxana Hulpe: Să petrec timp cu ea, nu contează cum. Fie că dormim, că ne jucăm, că mâncăm, că ieşim în parc, important este să fiu cu ea. Asta îmi doresc acum şi asta îmi aduce cea mai mare bucurie.

Paginademedia.ro: Te-ai întors la ştiri după trei luni de când ai născut. Cum era atunci programul tău şi cum este acum?

Roxana Hulpe: Este la fel, pentru că am ales să mă întorc pentru moment doar pentru prezentare.

Nu voiam să pierd legătura cu colegii, informaţiile şi tespectatorii, aăa că am ales să mă întorc repede, dar cu măsură. Nu s-a schimbat nimic. În primele trei luni după naştere eram 24 din 24 de ore cu cea mică, acum sunt pauzele de weekend, atât.

Paginademedia.ro: Care consideri că sunt secretele care te ajută pe tine să faci faţă provocărilor din programul tău?

Roxana Hulpe: Ordinea, disciplina şi bucuria fiecărui moment. Zora m-a învăţat.

Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro
viewscnt

sus