Skip to main content

VIDEO. Se pregăteşte un serial despre Cea mai mare afacere a Securităţii

 
VIDEO. Se pregăteşte un serial despre Cea mai mare afacere a Securităţii

Pentru generaţia care a crescut cu filmele traduse de Irina Margareta Nistor. Oamenii din spatele volumului documentar „A fost ca-n filme. Cea mai mare afacere a Securităţii” se vor implica şi în producţia unui serial despre povestea spectaculoasă a casetelor cu filme americane care se dădeau „pe sub mână”.

Publicitate

Scriitorii Liviu Tofan şi Stejărel Olaru au dezvăluit într-un interviu pentru Paginademedia.ro că sunt încă într-o fază incipientă a producţiei unui serial în care personaje vor fi Teodor Zamfir, artizanul uriaşei afaceri cu casete piratate, dar şi Irina Margareta Nistor, cea care a dat tradus mii de filme. 

„Sunt producători şi regizori care s-au arătat interesaţi de un astfel de proiect şi cu care am discutat în ultimele luni, care şi-au menţinut interesul şi sperăm ca în perioada următoare, scurt timp, să se materializeze atât prin scrierea unui scenariu, cât şi prin conturarea unei echipe de producţie şi, bineînţeles, a bugetului necesar”, a spus Stejărel Olaru la Paginademedia.ro 

Redăm în continuare dialogul. Iar interviul video integral este la finalul textului: 

Petrişor Obae: Vorbeaţi şi asta e un un lucru foarte interesant, de un posibil serial

Stejărel Olaru: Aici suntem într-o fază incipientă. Sunt producători şi regizori care s-au arătat interesaţi de un astfel de proiect şi cu care am discutat în ultimele luni, care şi-au menţinut interesul şi sperăm ca în perioada următoare, scurt timp, să se materializeze atât prin scrierea unui scenariu, cât şi prin conturarea unei echipe de producţie şi, bineînţeles, a bugetului necesar.


Petrişor Obae: Scenariul va fi la fel, scris de voi?

Srejărel Olaru: Nu, nu, nu, nu, ci de profesionişti. Noi putem doar să dăm consultanţă, în sensul în care preferăm sau ne dorim să se păstreze un grad înalt de veridicitate a poveştii, chiar dacă se ficţionalizează mult.

Liviu Tofan: Şi în măsura în care noi cunoaştem mai bine backround-ul şi epoca decât nişte oameni tineri care n-au prins acea perioadă. 

Petrişor Obae: Şi acest serial aşa cum este acum, cam cum se centrează ca idee, pe afacere Securităţii sau pe domnul Zamfir sau pe casete video?

Stejărel Olaru: E prea de vreme de răspuns la o astfel de întrebare. Sigur că Teodor Zamfire, personaj principal, sigur contextul politic e şi el foarte important şi trebuie atât scenariştii, cât şi regizorul să-l redea astfel încât să fie credibil.

Şi pe lângă, sunt alte personaje pe diferite paliere, atât în mediul politic şi nu mă refer la Partidul comunist ci în general, în mediul de inteligenţe, ca să numim Direcţia de Informaţii Externe, Securitatea, pe palierul infracţional, lumea care trăia din piaţa neagră. Deci sunt mai multe paliere pe care se poate dezvolta.

Petrişor Obae: Chiar cum ţi l-a închipuit pe domnul Zamfir ca personaj, cam ce actori l-ar putea?

Stejărel Olaru: Sunt foarte mulţi actori în România care pot să joace.

Liviu Tofan: Eu nu-l văd pe Zamfir tânăr. El avea deja 40 de ani în 85. Nu a arătat niciodată foarte tânăr, cred şi nu era, ca spirit aşa, un om tânăr. Sigur, fiecare avem actorii preferaţi.

Stejărel Olaru: Suntem prea la început cu proiectul, sperăm ca în următoarele şase luni să facem mai mulţi paşi.

Petrişor Obae: Aţi aţi stabilit ca cumva casa de producţie sau regizor sau încă nu? 

Stejărel Olaru: Nu, încă nu.

Liviu Tofan: Nu stabilim noi nimic. Da, noi doar promovăm o idee. Noi am răspuns unor propuneri, mai multor propuneri foarte interesante şi tentante şi contribuim la închegarea unui proiect. 

Petrişor Obae: Şi va fi serial?

Stejărel Olaru: Aşa îl vede toată lumea ca un serial, şase-opt episoade. 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

sus