Chef Florin Dumitrescu, unul dintre foştii Chefi la Cuţite, a povestit într-un clip video postat pe Facebook despre situaţia cu Antena Group. Fostul jurat de la Chefi la Cuţite spune, printre altele, că a ajuns în situaţia să nu poate vorbi şi să nu se poată apăra public din cauza contractului de confidenţialitate pe care l-a semnat cu trustul media.
„Mi se pare că e aşa într-o zonă din asta super gri în care eu, ca persoană, mi-am pierdut dreptul la liberă exprimare, mi-am pierdut dreptul de a fi cine sunt, mi-am pierdut toate drepturile posibile, doar pentru că am semnat un contract. E un pic dubios şi un pic cam greu de dus.
Ca să ştiţi, să înţelegeţi situaţia prin care trec, am două procese pe rol. În civil. Pentru, să spunem aşa, interpretarea unor clauze din contract. Interpretare pe care o va decide judecătorul de partea cui este dreptatea, de partea angajatorului sau de partea mea”, a spus Florin Dumitrescu.
„Nu pot nici să reacţionez public la băţul băgat prin gard de diverşi oameni sau diverse articole. Bă, dar începe să deranjeze un pic. Şi de-aia spun: Dumnezeu e sus şi vede. Şi tot răul ăsta pe care îl fac unii oameni, gratuit şi din simplă răzbunare se va întoarce împotriva lui”, a continuat Dumitrescu.
„Eu, personal, vă spun sincer, timp de nouă ani de zile am crezut că am lucrat într-un loc mişto şi mi-am dedicat aceşti ultimi nouă ani cu speranţa că fac bine. Bă, s-au şters cu buretele. Nouă ani de zile eu n-am existat din punct de vedere profesional. Şi atunci ce fac? Nu stau eu liniştit lângă familia mea? Un timp pe care l-am pierdut efectiv departe de ei cu compromisurile toate pe care le-am făcut de-a lungul vremii. Compromisuri de care habar nu aveţi niciunul dintre voi la ce compromisuri am fost „supus”, să zicem, doar pentru că aveam un contract semnat.”
Amintim că în toamna anului trecut Antena a anunţat că îi înlocuieşte pe cei trei Chef, Florin Dumitrescu, Cătălin Scărlătescu şi sorin Bontea, după ce aceşti ar fi refuzat să mai filmeze emisiunea invocând starea de oboseală.
La scurt timp după aceea Antena Group a început să-i acţioneze în judecată pe cei trei Chefi şi a decis câte două procese pe numele fiecăruia dintre ei. Procesele sunt încă în desfîşurare, iar pentru unele nici nu s-a stabilit un prim termen de judecată.
Redăm în continuare postarea lui Flroin Dumitrescu:
„Sunt foarte multe chestii de clarificat şi sunt multe aspecte pe care nu le pot clarifica fără să fiu apoi acuzat de cine ştie ce. În condiţiile în care mă aflu acum, cu procesul pe rol, cu ameninţări de la avocat, cred că nici ameninţări nu pot să spun, cu notidicările pe care le tot primesc de la avocaţii fostului trust cu care am colaborat. E sensibilă povestea.
Nu ştiu cum să fac legătură cu toate articolele negative din presă din ultima perioadă şi cu toate conturile de TikTok care mă dau divorţat de familie şi în care apar tot felul de probleme personale care nici măcar nu sunt reale, cu situaţia în care ne aflăm. Nici nu ştiu, am voie sau nu am voie să fac legătura, am voie sau nu am voie să fac acest filmuleţ public.
Mi se pare că e aşa într-o zonă din asta super gri în care eu, ca persoană, mi-am pierdut dreptul la libera exprimare, mi-am pierdut dreptul de a fi cine sunt, mi-am pierdut toate drepturile posibile, doar pentru că am semnat un contract. E un pic dubios şi un pic cam greu de dus.
Ca să ştiţi, să înţelegeţi situaţia prin care trec. Am două procese pe rol. În civil. Pentru, să spunem aşa, interpretarea unor clauze din contract. Interpretare pe care o va decide judecătorul de partea cui este dreptatea, de partea angajatorului sau de partea mea.
Confidenţialitatea pe care eu am semnat-o în acest contract mă împiedică să vorbesc şi să spun despre ce este vorba şi despre cum stau lucrurile.
Nu pot să fac asta, am o confidenţialitate semnată, am un NDA.
Nu pot nici să reacţionez public la băţul băgat prin gard de diverşi oameni sau diverse articole. Bă, dar începe să deranjeze un pic. Şi de-aia spun: Dumnezeu e sus şi vede. Şi tot răul ăsta pe care îl fac unii oameni, gratuit şi din simplă răzbunare, se va întoarce împotriva lui. Nu le doresc asta, eu nu trăiesc cu speranţa că se va întoarce împotriva lor, dar aşa e firesc, aşa e viaţa, karma. Faci rău, ţi se întoarce.
Eu, personal, vă spun sincer, timp de nouă ani de zile am crezut că am lucrat într-un loc mişto şi mi-am dedicat aceşti ultimi nouă ani cu speranţa că fac bine. Bă, s-au şters cu buretele. Nouă ani de zile eu n-am existat din punct de vedere profesional. Şi atunci ce fac? Nu stau eu liniştit lângă familia mea? Un timp pe care l-am pierdut efectiv departe de ei, cu compromisurile toate pe care le-am făcut de-a lungul vremii? Compromisuri de care habar nu aveţi niciunul dintre voi la ce compromisuri am fost „supus”, să zicem, doar pentru că aveam un contract semnat.
De-aia, mă oameni buni, aveţi grijă pe cine lăsaţi în casa voastră şi aveţi grijă în ce casă intraţi. Atât! M-am răcorit.
Nu ştiu cât o să mă coste chestia asta, poate încă un proces, dar cine ştie, că libertatea de exprimare se pare că e doar de o anumită tabără, nu o avem toţi. Şi în orice caz nu o avem toţi egală.”
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro