Skip to main content

Grila Kanal D2, pe zile şi ore. Una dintre noutăţi: Cosmin Cernat, simultan pe radio şi TV

 
Grila Kanal D2, pe zile şi ore. Una dintre noutăţi: Cosmin Cernat, simultan pe radio şi TV

Grila Kanal D2, pe zile şi ore. Cum arată o zi din viitorul post de televiziune? Bravo, ai Stil, aproape zilnic, Radu Tudor de la TVR la ştiri, tronson de seriale chinezeşti şi greceşti, dar şi o altă noutate: emisiunea prezentată de Cosmin Cernat la Radio Impuls va fi şi pe TV, la noul post din grupul Dogan Media International.

Publicitate

Emisiunea "Invitatul de 12" moderată de Cernat aduce invitaţi din diferite domenii, artişti, muzicieni. Formatul va fi difuzat simultan pe radio şi TV.

Invitatul de 12 va fi programat în fiecare duminică, de la 12.00, la noul post Kanal D2, care va fi lansat pe 2 aprilie.

Cosmin Cernat a prezentat Exatlon la Kanal D şi a primit ulterior emisiunea Fan Arena, în momentul în care Exatlon a devenit Survivor.

Ce producţii vedem la Kanal D2 în ziua lansării? Cum arată grila postului?

În ziua lansării postului, pe 2 aprilie, prima ediţie a noului sezon "Bravo, ai stil!" va putea fi urmarită de la ora 19:00, urmând ca emisiunea sa fie difuzată de luni până vineri, de la aceeaşi oră.  

După Bravo, ai stil, Radu Andrei Tudor vine cu prima ediţie NEWSTIME (numele jurnalul de ştiri).  Grupajul informativ al staţiei va fi programat de luni pâna vineri, de la 21:00.

Primul episod din Familia Borgia va începe de la 22:00. Această producţie se va afla în grilă în fiecare luni şi marţi, de la aceeaşi oră.

După Familia Borgia, pe post va fi lungmetrajul Selma -  o producţie de Oscar, cu Tim Roth şi David Oyelowo. 

Kanal D2 va avea trei tronsoane de seriale:

  • Cinemondo este o selecţie a serialelor străine, din diverse spaţii culturale, de la 15:00
  • Tronsonul dedicat serialelor turcesti, de la 18:00
  • Club 22, de la 22:00, cu o selectie de poveşti mai puţin cunoscute din viaţa personalitatilor istorice sau ale eroilor contemporani, sau în legătură cu fenomene sociale

Pe tronsonul Cinemondo vor fi următoarele producţii:

  •  Yanxi, Palatul Suspinelor va fi difuzat de luni până miercuri, de la ora 15:00
  •  Drumul Tăcerii, în fiecare joi şi vineri, de la 15:00

Pe tronsonul dedicat serialelor turceşti:

  • De luni până duminică, de la 18:00 va fi serialul turcesc Instinct de mama. Producţia prezintă povestea unei mamei aflate în căutarea fetiţei sale.

Pe tronsonul Club 22:

De luni până joi, de la 22:00, vor putea fi urmărite trei seriale: Familia Borgia, în fiecare luni şi marţi, Gomora, în fiecare miercuri, şi Sisi, în fiecare joi.

Noi sezoane ale emisiunilor de pe canalul de YouTube theXclusive vor putea fi urmărite de vineri până duminică, de la 22:00, după cum urmează:

  • Duet cu Alexandra, din 7 aprilie, în fiecare vineri
  • Detectorul de minciuni, din 8 aprilie, în fiecare sâmbătă
  • În oglindă, din 9 aprilie, în fiecare duminică.

Pe lângă acestea, la noul post Kanal D2 va fi redifuzată producţia Hercai, de luni până duminică, de la ora 16:00. Vor face parte din grila postului şi Vacanţa mare, dar şi serialul Moldovenii.

Citeşte şi: Cosmin Cernat revine. Va avea un talk-show la Radio Impuls. De când?

Citeşte şi: Primele detalii despre grila de programe Kanal D2. Va avea tronson special cu seriale din culturi diferite. Anunţă un titlu chinezesc şi unul grecesc

GALERIE FOTO. Kanal D2 în imagini

Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro
viewscnt

sus