Skip to main content

Grila Europa FM, lansare din avion. La propriu. Noua formula de matinal. Mirela Retegan, emisiune de parenting. Plus de doua ori mai mult „Taţi în aer”, cu Alex Grecu şi Daniel Osmanovici

 
Grila Europa FM, lansare din avion. La propriu. Noua formula de matinal. Mirela Retegan, emisiune de parenting. Plus de doua ori mai mult „Taţi în aer”, cu Alex Grecu şi Daniel Osmanovici

Grila de toamnă de la Europa FM. Schimbari in emisiunile postului de radio in toamna lui 2024. Postul are o noua formula de matinal, vine cu productii noi (Mirela Retegan), iar unele programe vor fi mai lungi (Tati an aer, cu Osmanovici si Alex Grecu.

Publicitate

Un lucru inedit: grila se va lansa ...din avion, cu transmisiuni in direct ale realizatorilor din aer, de la Tuzla. Ramane intr-o varianta extinsa (ca si in sezonul trecut), Catalin Striblea, iar Denis Ciulinaru isi continua Drumul cu prioritate.

Detalii, in continuare:

Una dintre cele mai importante schimbari vine chiar de la matinalul statiei, programul de forta al oricarui post radio. Din toamna lui 2024, George Zafiu, prezentator al emisiunii inca din 2012 si cel care a deschis emisia Europa FM acum aproape 25 de ani, a decis "sa ia o pauza de radio".

In locul lui George Zafiu, vine Alexandra Gavrila la matinal, alaturi de Vlad Petreanu si Luca Pastia.

Toate detaliile despre plecarea lui George Zafiu si declaratii in exclusivitate pentru Paginademedia.ro, aici: George Zafiu, omul care a deschis emisia Europa FM, pleaca de la matinalul pe care il prezenta cu Vlad Petreanu si Luca Pastia si de la postul de radio. Ce va face?

Alte noutati:

  • Mirela Retegan (fondatoarea Gaşca Zurli) va avea o nouă emisiune care se numeşte Părinţi de gaşcă. Este un program de parenting, orientat in special pe zona varstei adolescentei. Pana acum, Mirela Retegan prezenta emisiune Schimba perspectiva.

Tot pe zona de parenting:

  • Emisiunea „Taţi în aer” găzduită Alex Grecu şi Daniel Osmanovici va avea o durată mai mare. Mai exact, cei doi vor fi pe post două ore alături de invitaţii lor. Pana acum, in sezonul trecut emisiunea celor doi se desfasura pe durata unei ore. 

In grila de toamna, Romania in direct, cu Catalin Striblea, continua in varianta de aproape o ora si jumatate, la cat a fost extinsa in sezonul trecut.

Grila lansata din aer

Noua grila Europa FM va fi lansata din aer. Vineri, 13 septembrie, întreaga echipă Europa FM va fi pe Aeroportul Internaţional Tuzla, cu ediţii speciale ale tuturor programelor zilei şi intervenţii live din zbor.

Vlad Petreanu, Sorin Niculescu, Cătălin Striblea, Denis Ciulinaru, Alex Grecu, Daniel Osmanovici, Mihai Dinu vor fi prezenţi pe Aeroportul Internaţional Tuzla, în timp ce Alexandra Gavrilă, Luca Pastia şi echipa Ştirilor Europa FM transmit live de la înălţime.

Radu Constantinescu, director de programe Europa FM:

 “Va fi un sezon la înălţime! 13 septembrie va fi debutul noii grille Europa FM, una care va aduce ascultătorilor o mulţime de surprize. Va fi un sezon cu poftă de radio şi cu poftă de drum bun. Această relocare a programelor Europa FM la Tuzla va fi doar prima dintr-o serie.

Ne propunem să luăm România la pas, să mergem către ascultătorii nostri cu ediţii speciale transmise din fiecare zonă a ţării”, a declarat Radu Constantinescu, director de programe Europa FM.

Grila Europa FM:

- În fiecare dimineaţă de luni, Daniel Osmanovici îi invită pe ascultători „La Cafea” începând cu ora 06:00. După Osmanovici, echipa „Deşteptarea”, cu Vlad Petreanu, Luca Pastia şi Alexandra Gavrilă (7.15-10.00) va da startul de luni, 16 septembrie, concursului, „Dublu sau nimic”.

- De la ora 10.00 este programată emisiunea „Europa Express” cu Sorin Niculescu care aduce cele mai îndrăgite hituri.

- La prânz, Cătălin Striblea aduce un nou sezon „România în Direct” (13.15-14.30) şi o serie de ediţii speciale.

- De la 14.30 va începe „Drum cu Prioritate”. Denis Ciulinaru aduce cele mai importante noutăţi ale zilei.

- Seara, în intervalul 18:15-19:00, programele „Academia Europa FM” şi „Piaţa Victoriei” cu Marcel Bartic, Mădălina Dobrovolschi, Tudor Muşat şi Ioana Ene Dogioiu continuă seria de interviuri şi analize.

- În fiecare vineri, nutriţionistul Mihaela Bilic aduce „Frecvenţa Gustului”, de la 18:15.

- Mihai Dinu este alături de ascultători la fiecare sfârşit de săptămână în „Weekend cu prietenii”, iar în „Misiunea Verde”, Mona Nicolici propune soluţii pentru un viitor mai verde.

- Din acest sezon, emisiunea „Taţi în aer” are o durată mai mare, două ore în care Alex Grecu şi Daniel Osmanovici, alături de invitaţii lor, vor aborda provocările vieţii de părinte.

- Mirela Retegan (fondatoarea Gaşca Zurli) vine cu „Parinţi de gaşcă”, o nouă emisiune despre părinţii şi copiii de toate vârstele. Într-un format interviu, specialişti în relaţii si oameni celebri, recunoscuţi în spaţiul public pentru relaţiile cu părinţii sau cu copiii lor, împărtăşesc din ştiinţă şi experienţele personale.

Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro
viewscnt

sus