Jurnalistul Horia Ghibuţiu, fostul producător al emisiunii Morning Glory, cu Răzvan Exarhu, revine în grupul A.G. Radio Holding, care deţine, printre altele, posturile Kiss FM, Magic FM, Rock FM.
Ghibuţiu este, de la începutul lunii octombrie 2021, poziţia de Director Editorial A.G. Radio Holding. În această funcţie se va ocupa, printre altele, de coordonarea editorială a activităţii de publishing din Antenna Group România.
Ziaristul revine în radio după şase luni de PR, timp în care a fost PR Director la agenţia Golin.
De ce această întoarcere?
Horia Ghibuţiu, pentru Paginademedia.ro:
„Mă alătur cu entuziasm prietenilor mei din grupul de radio numărul 1 în România deoarece simt că aici e locul meu.
În PR a fost o experienţă foarte bună şi sunt recunoscător pentru tot ce am învăţat acolo, dar anul acesta şi fotbalul s-a întors acasă!, a punctat Ghibuţiu pentru Paginademedia.ro.
Sunt onorat să revin în această companie care domină clar piaţa şi cred că media reprezintă cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat profesional în ultimii 30 de ani!”, a mai spus el.
Înainte de cele şase luni de PR, Horia Ghibuţiu a lucrat cinci ani în grupul de radio. În primul an, s-a ocupat de coordonarea editorială pe diverse proiecte din companie (printre care unsitedemuzică.ro), următorii patru ani a fost producător al matinalului realizat de Răzvan Eharhu.
Citeşte şi: Horia Ghibuţiu, plecat recent de la matinalul lui Exarhu, s-a alăturat agenţiei Golin
Carte de vizită Horia Ghibuţiu
Horia Ghibuţiu are o experienţă de peste 30 de ani în presă. A debutat în 1990 la Tineretul Liber. În 1993 s-a alaturat echipei Evenimentul zilei, pe poziţia de secretar de redacţie, apoi şef de departament.
În 2006 a devenit redactor-şef al ziarului gratuit Compact. Cariera jurnalistică a lui Horia Ghibutiu mai include, de asemenea, revistele Viva şi TV Mania. A fost, o perioadă, redactor-şef la Evenimentul zilei.
În vara lui 2011, Horia Ghibuţiu a trecut la Adevărul Holding unde a preluat conducerea proiectului Weekend Adevărul. În 2012 a preluat conducerea editorială a revistei FHM.
În ultimii cinci a fost producătorul emisiunii Morning Glory, cu Răzvan Exarhu la Rock FM.
Cine este Antenna Group
Kiss FM, Magic FM şi Rock FM sunt operate în România de Antenna Group, o companie internaţională media şi de divertisment, cu operaţiuni în Europa, America de Nord şi Australia, care investeşte în televiziune, Pay TV, media digitală, e-commerce, producţii TV, radio şi muzicale.
În portofoliul compaiei intră Kiss FM, Magic FM, Rock FM, ONE FM, Asha Radio, Kiss TV, Rock TV, Magic TV si Kiss FM Moldova.
La nivel internaţional, Antenna Group au achiziţionat de curând de la Sony Entertainment mai multe televiziuni care stau sub brandurile AXN, Sony şi Viasat.
Citeşte şi: Horia Ghibuţiu, plecat recent de la matinalul lui Exarhu, s-a alăturat agenţiei Golin
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
Trimite un comentariu