Superscrieri 2024. S-a dat start înscrieriilor pentru concursul Superscrieri, competiţie care premiază cele mai bune materiale jurnalistice ale anului.
Premiile Superscrieri se află la cea de-a XIII-a ediţie, iar evenimentul este organizat de Fundaţia Friends For Friends încă din 2011.
Până la ce dată se fac înscrierile?
Jurnaliştii se pot înscrie până miercuri, 31 ianuarie. Mai multe detalii despre ediţie şi înscrieri AICI.
Care este tema de anul acesta?
Tema Superscrieri este „Cum dă presa de bani, nu doar de urma lor”.
Locul întâi pentru fiecare categorie va fi premiat cu 1.500 de euro, iar premiile „Superscrierea Anului” şi „Superscrierea Cititorilor” cu 3.000 euro.
De asemenea, Premiul Juriului se constituie din suma strânsă prin plata taxei de înscriere.
Înscrierile se pot face la nouă categorii de concurs:
- Investigaţie
- Reportaj
- Opinie
- Debut jurnalistic
- Presă locală
- Audio/podcast
- TV&Video-jurnalism
- Fotografia anului în media
- Civic Influencers
Cine face parte din juriu?
Vlad Stoicescu este preşedintele juriului acestei ediţii. Este editor fondator al publicaţiei Dela0.ro, coordonator editorial al proiectului de investigaţii Să fie lumină şi realizator al formatului video Judecata de Acum.
Membrii juriului sunt:
- Alice Iacobescu
- Cătălin Striblea
- Dan Duca
- Dan Radu
- Emilia Şercan
- Irina Păcurariu
- Marius Comper
- Mihai Ghiduc
- Mona Dîrţu
- Oana Giurgiu
- Paula Herlo
- Paul Radu
- Robert Schwartz,
- Tudor Muşat
- Daniel Condurache
- Codruţa Simina
- Cristian Leonte
La categoria „Fotografia anului în media” (un nou format pentru categoria Fotojurnalism) juriul este format din:
- Octav Ganea
- Alex Gâlmeanu
- Ileana Szasz
Monica Jitariuc va juriza categoria „Civic Influencers”.
Când se anunţă nominalizaţii şi câştigătorii?
Nominalizaţii ediţiei vor fi anunţaţi în luna aprilie, iar câştigătorii la Gala Superscrieri din luna mai.
Vlad Stoicescu, Preşedintele juriului:
„În 2024, subvenţia publică acordată partidelor parlamentare va fi monstruoasă, cea mai mare de când statul alocă acest tip de resursă bugetară. Monstruoasă la propriu, pentru că - fix într-un an electoral cu patru rânduri de alegeri - formaţiunile politice vor dispune de zeci de milioane de euro pentru a controla expunerea lor mediatică.
Iar procente semnificative din această subvenţie merg de ani şi ani de zile spre organizaţiile de presă «prietenoase» cu partidele şi liderii lor. Dacă nu e indirect finanţată de un jucător politic, presa naţională mai are varianta finanţării din reclamele la pariuri, o industrie - caracatiţă care a ajuns atât de puternică încât destructurează redacţii întregi la nevoie.
A se vedea, în acest sens, epilogul întristător din redacţiile Libertatea & GSP. «A lua sau a nu lua, deci, banii politicienilor şi ai patronilor de păcănele?» - aceasta e dilema deloc shakespeariană cu care se confruntă multe entităţi media din România.”
Alexandra Cantor, directoare executivă a Fundaţiei Friends for Friends:
„Unul dintre principiile de aur ale jurnalismului este sintetizat în expresia «follow the money». Presa liberă din România se pricepe destul de bine la a lua urma banilor – o dovedesc zecile de anchete, multe dintre ele premiate la Superscrieri, inclusiv în 2023.
Problema este că fix aceeaşi presă, cu foarte puţine excepţii, are mari probleme în a-şi asigura propria finanţare. Ne dorim ca Superscrieri să adreseze astfel un vechi elefant din cameră, tot mai vizibil şi dureros pentru jurnalismul de astăzi, iar această ediţie să fie o ocazie de a încerca să vedem cum poate presa liberă să continue să dea de urma banilor, dar să dea şi de propriii bani.
Pentru că, fără surse de finanţare, presa are două variante: fie dispare, fie este nevoită să facă compromisuri care, de cele mai multe ori, nu sunt în interesul publicului. Iar noi, publicul, vom avea nevoie întotdeauna de informaţii”.
Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro