Skip to main content

INTERVIU. Alex Grecu, Europa FM: „Ciprian Dinu m-a lăsat la butoane în locul lui...El a plecat, eu am murmurat ceva acolo şi aşa a început povestea mea la radio”

 
INTERVIU. Alex Grecu, Europa FM: „Ciprian Dinu m-a lăsat la butoane în locul lui...El a plecat, eu am murmurat ceva acolo şi aşa a început povestea mea la radio”

INTERVIU. „Mi-a rămas în minte imaginea în care Ciprian Dinu (fost director de programe la Europa FM) m-a lăsat la butoane în locul lui, i-am deschis microfonul, m-a prezentat, am rostit primele cuvinte la radio, iar după câteva minute îmi spune că el pleacă un pic şi m-a rugat să fac eu următoare intervenţie... El a plecat, eu am murmurat ceva acolo şi aşa a început povestea mea pe frecvenţele radioului”, povesteşte Alex Grecu despre prima zi la radio la Europa FM.

Publicitate

De curând, realizatorul Alex Grecu a împlinit cinci ani la Europa FM şi a împărtăşit cu Paginademedia.ro momentele de început din cariera lui la radio.

Alex Grecu este prezentatorul emisiunilor Weekend cu prietenii (sâmbătă-duminică, între orele 14.00-18.00), Taţi în aer (emisiune de parenting), alături de Daniel Osmanovici, iar în luna august este gazda matinalului Deşteptarea de vară, cu Daniel Osmanovici, la Europa FM.

De asemenea, omul de radio este voice over, prezentator de evenimente şi activ şi în calitate de creator de conţinut în social media, dar şi cu iniţiative antreprenoriale în zona consultanţei în asigurări.

„Prima lecţie pe care am interiorizat-o în calitate de prezentator de evenimente şi de radio este simplă – nu ai cum să fii pe gustul tuturor”, a mai spus realizatorul pentru Paginademedia.

Paginademedia.ro: De curând ai împlinit cinci ani de când eşti în echipa Europa FM. Cum a fost această perioadă pentru tine?

Alex Grecu: O emoţie frumoasă ce s-a maturizat pe măsură ce timpul a trecut, dar fără să dispară! Aşa cred că pot descrie cei 5 ani de radio. Pentru mine nu este o simplă meseria, e un privilegiu!

Şi nu, nu folosesc cuvinte mari, cred că oamenii de radio, de tv, actorii şamd. Nu merg la serviciu să bifeze o nouă zi, ci o fac dintr-o pasiune ce la aduce bucurie.

Ştii acel zâmbet ’’tâmp’’ pe care îl ai pe faţă fără să realizezi? Aşa arăt eu după fiecare intervenţie la radio. Iar dacă acest zâmbet ori emoţia de a fi ON AIR vor dispărea, atunci va fi ziua în care îmi voi pune căştile în cui.

Paginademedia.ro: Îţi mai aminteşti cum a fost prima zi la Europa FM?

Alex Grecu: Da, cu lacrimi! Mi-a rămas în minte imaginea în care Ciprian Dinu m-a lăsat la butoane în locul lui, i-am deschis microfonul, m-a prezentat, am rostit primele cuvinte la radio, iar după câteva minute îmi spune că el pleacă un pic şi m-a rugat să fac eu următoare intervenţie.

Eram la modul ’’boss, ce intervenţie, ce să fac, m-ai luat pe nepusă masă.’’ El a plecat, eu am murmurat ceva acolo şi aşa a început povestea mea pe frecvenţele radioului.

Paginademedia.ro: Ce mesaje primeşti de la ascultători? (sunt mai multe mesaje bune sau mai multe critici?)

Alex Grecu: În general primesc mesaje bune, dar sunt şi cele negative. Apreciez de fiecare dată când o persoană îşi alocă timp să îmi împărtăşească un gând. Cred că indiferent cât de sus ajungem în carierele noastre, contează fiecare mesaj de bine primit.

Apoi când vorbim despre cele negative cred că e normal să le primeşti. Prima lecţie pe care am interiorizat-o în calitate de prezentator de evenimente şi de radio este simplă – NU ai cum să fii pe gustul tuturor!

Întotdeauna vor fi oameni pentru care vei fi antipatic, cărora nu o să le placă vocea ta, stilul de prezentare, dinamica, simţul umorului şi tot aşa. Iar dacă nu cauţi să fii pe gustul tuturor, poţi să fii tu! Altfel, vei alerga constant după o versiune a ta ce nu te va reprezenta cu adevărat. Cu toate astea, conştient fiind, în primii ani am alergat după versiunea a două, din păcate... Aşa că le mulţumesc tuturor pentru mesaje, inclusiv celor critice, desigur, în măsura bunului simţ.

Paginademedia.ro: De obicei iei în considerare sfaturile ascultătorilor?

Alex Grecu: Pornesc de la ideea că fiecare gând trimis, bun sau rău, îţi poate oferi o perspectivă la care nu te-ai gândit. De exemplu, cineva mi-a spus că s-a săturat să tot audă ’’Tudor al meu’’, adică numele băiatului meu.

M-am pus în poziţia ei şi am realizat că într-adevăr, poate deveni deranjant pentru un anumit segment de audienţă. Aşa că am luat în sens constructiv mesajul, i-am mulţumit şi am ajustat entuziasmul împărtăşit la radio faţă de propriul copil.

La fel procedez cu fiecare mesaj pe care îl primesc, încerc să mă pun în locul ascultătorului şi să înţeleg dacă pot învăţa ceva. Le mulţumesc şi pentru înjurături, dar din păcate nu prea am ce învăţa de acolo. Deci unele pot fi luate în considerare, altele nu.

Paginademedia.ro: Ce bâlbe ţi-au ieşit în cei cinci ani de radio?

Alex Grecu: Te dezamăgesc aici, puţine şi nu prea amuzante pentru că am fost tot timpul cel mai mare critic al meu şi am pus presiune mare asupra mea şi a modului în care am pregătit intervenţiile. Şefii mei nu mi-au lăsat loc de greşeală.

Paginademedia.ro: Care au fost cele mai mari provocări pe care le-ai întâlnit la Europa FM?

Alex Grecu: Experienţa colegilor mei! La Europa FM întâlneşti oameni foarte, foarte buni profesional, care mănâncă şi respiră radio de-o viaţă.

De aceea nu prea te poţi relaxa pentru că imediat ar fi o diferenţă notabilă. Asta m-a ajutat cel mai mult în cariera mea şi mai ales la început, când nu aveam experienţă, motivaţia de a mă ridica la nivelul lor.

Iar respectul pe care îl port faţă de colegii mei şi faptul că realmente îi admir, m-au ajutat să învăţ meserie.

Paginademedia.ro: Ce moment sau ce ediţie a fost mai specială şi te-a impresionat?

Alex Grecu: În perioada pandemiei am fost impresionat de oamenii din radio. În acele zile în care exista acea teamă de a ieşi din casă, frica de necunoscut, la Europa FM erau realizate ediţii speciale.

Prezentatorii, echipa de ştiri, tehnicul, cu toţii au avut curajul de a duce la capăt obiectivul real al unui post de radio, informarea audienţei, apropierea de oameni şi furnizarea unor subiecte relevante. Atunci am realizat cât devotament există în radio.

Paginademedia.ro: Ce proiecte mai ai în afară de radio?

Alex Grecu: Sunt prezentator de evenimente, voice over, creez conţinut pe reţelele sociale şi am o societate de consultanţă în asigurări. Exemplul profesional cu care am crescut a fost simplu, munceşte mult şi vei obţine rezultate. O filosofie simplă, dar care a dat roade în cazul meu.

Iar ’’proiectul’’ principal în ultimii 2 ani şi de acum înainte este rolul de tată, apropo de Tudor al meu. Prin el am cunoscut cele mai profunde sentimente de satisfacţie şi împlinire, iar pentru asta îi mulţumesc.

Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro
viewscnt

sus