INTERVIU. Ramona Păuleanu s-a întors în televiziune după doi ani în care a fost în concediu de maternitate. Ramona a revenit la tv, dar nu Pro TV, ci la Antena 1.
Într-un interviu Paginademedia, Ramona povesteşte despre revenirea la tv, despre cum este la Observator şi ce anume i-ar mai plăcea să facă în afară de televiziune.
Ramona Păuleanu, pentru Paginademedia.ro: "Ceva trebuia făcut, simţeam nevoia să socializez, să vorbesc şi despre altceva, să ies puţin din bula aceea: casă, copii, casă.
Să pun puţin accentul şi pe mine, ca om de televiziune, nu doar pe rolul de mamă, chit că acela este cel mai important rol din viaţa mea".
Ramona Păuleanu prezintă rubrica Meteo la Antena 1 şi are în online podcastul de parenting Creştem mari.
Ramona Păuleanu:
"Mult timp nu m-am mai gândit deloc la televiziune, prinsă cu totul în drama prin care treceam cu băiatul, cu Luca... am decis încă de la bun început că nu mai vreau şi nu mai pot să fac teren (...). Aşa s-a născut ideea asta de a prezenta Vremea, de a mă reprofila, mai ales că nu-mi era străin domeniul", spune Ramona.
Paginademedia.ro: În urmă cu 15 ani ai lucrat la Observator, Antena 1, apoi ai mers la Pro TV, iar acum eşti din nou la Observator, Antena 1. Cum a fost această schimbare pentru tine, să revii într-un loc în care ai mai fost acum mulţi ani?
Ramona Păuleanu: De regulă, drumul cunoscut, bătătorit, este mai uşor decât cel complet nou. Aşa că revenirea la Observator, Antena 1 a fost simplă, naturală, chiar mai naturală decât mi-aş fi închipuit.
M-a ajutat enorm faptul că, pe mulţi dintre cei pe care i-am cunoscut în urmă cu 15 ani, i-am regăsit aici, dar şi faptul ca toţi colegii au fost drăguţi, amabili, dornici să mă facă să mă simt integrată, ca acasă.
Concluzia este că mi-e bine. Fac cu drag ceea ce fac, cu multă plăcere şi entuziasm, nici nu simt că muncesc. Este o relaxare şi o evadare din casă.
Paginademedia.ro: Ştim că ai fost în concediu de maternitate şi că ai trecut prin momente dificile cu gemenii… Îţi era dor să fii la TV?
Ramona Păuleanu: Mult timp nu m-am mai gândit deloc la televiziune, prinsă cu totul în drama prin care treceam cu băiatul, cu Luca. Abia după aceşti doi ani, când lucrurile au început să se mai aşeze, să se liniştească, am reînceput să cântăresc ce voi face în continuare.
Ceva trebuia făcut, simţeam nevoia să socializez, să vorbesc şi despre altceva, să ies puţin din bula aceea: casă, copii, casă.
Să pun puţin accentul şi pe mine, ca om de televiziune, nu doar pe rolul de mamă, chit că acela este cel mai important rol din viaţa mea.
Şi tocmai de aceea, mărturisesc, am decis încă de la bun început că nu mai vreau şi nu mai pot să fac teren, simt că nu mai am timpul şi energia necesare, dar mi-am dorit să pot face altceva ce îmi place, important pentru cei de acasă, pasionant pentru mine, şi asa s-a născut ideea asta de a prezenta Vremea, de a mă reprofila, mai ales că nu-mi era străin domeniul.
Şi mă bucur enorm că mi s-a oferit aceasta şansă şi zic eu, nu dezamăgesc.
Paginademedia.ro: Job nou, echipă nouă. Cum te-ai integrat şi adaptat în echipa Observator?
Ramona Păuleanu: Mă simt ca şi cum aş fi fost aici dintotdeauna. Atât de simplu. De fiecare dată când am avut nevoie de ajutor l-am primit. Au avut şi au înţelegere, bunăvoinţă, deschidere.
Îmi place foarte mult că la Observator îmi pot scrie singură prognoza, pe felul meu de a fi şi de a vorbi - trece prin filtrul profesionist al producătorului şi meteorologului Simona Căpşună, ea îmi explică dacă am interpretat ceva greşit sau nu şi apoi îmi dă "verde" şi pot merge mai departe.
Prezentarea la Observator este liberă, fără prompter, iarăşi un aspect care mi-a dat mari emoţii, dar au dreptate când spun ca astfel prezentarea este mult mai vie, mai umană, mai aproape de telespectatori.
Învăţ sa fiu mai bună în fiecare zi şi este un exerciţiu grozav pentru un om căruia ii place să vorbească liber.
Paginademedia.ro: Cum decurge o zi din viaţa ta? Povesteşte-ne despre cum te pregăteşti tu pentru muncă, dar şi cum îţi împarţi timpul între carieră şi copii.
Ramona Păuleanu: O zi din viaţa mea, de cele mai multe ori se desfăşoară pe repede înainte. Încerc să fiu organizată, altfel nu mă descurc să fac tot ce-mi propun, aşa că atunci când sunt aproape toată ziua la muncă, planific dimineţile.
Într-una merg la sală, în alta gătesc pentru copii, în alta stau pur şi simplu cu ei şi ne mai jucăm.
Programul îmi permite însă ca o dată, de două ori pe săptămână, să fiu la jurnalul de dimineaţă, deci să pot petrece după-amiaza şi seara cu copiii. E programul perfect ca să nu-i văd doar în weekend.
Paginademedia.ro: În afară de meteo şi de podcast-ul pe care îl ai, există vreun alt proiect la care visezi?
Ramona Păuleanu: Dacă m-aş lăsa dusă de val şi aş risca să nu mai am nici timpul de acum cu copiii, în multe m-aş arunca.
Voiam la un moment dat să fac şi să vând ciocolată de casă, apoi să fac haine pentru copii, să fac un loc de joacă uriaş, să organizez petreceri pentru copii. La ultimele două nu renunţ, sunt pentru viitor.
M-am oprit însă deocamdată la podcastul „Creştem mari”, iar acest proiect îmi aduce mari satisfacţii.
Pentru că simt că pot să le aduc celor interesaţi de creşterea copiilor informaţie clară, corectă, de la specialişti în adevăratul sens al cuvântului, mulţi pe care îi ştiu deja din experienţele personale. Creştem mari şi o să tot creştem, asta simt.