Skip to main content

Fostul arbitru Ion Crăciunescu vrea să rupă parteneriatul cu Digi Sport: „Ce rost are să fac naveta pentru o singură apariţie săptămânală?”

 
Ion Crăciunescu / foto: digisport.ro
Ion Crăciunescu / foto: digisport.ro

Ion Crăciunescu, fost mare arbitru internaţional, intenţionează să rupă parteneriatul cu Digi Sport, post la care a fost expert pe arbitraj în ultimii aproape 15 ani, scrie publicaţia golazo.ro.

Publicitate

Fostul mare central FIFA a fost în ultimul deceniu şi jumătate unul dintre invitaţii permanenţi ai televiziunii de sport, el axându-se în special pe analiza fazelor de arbitraj.

Conform informaţiilor golazo.ro, Ion Crăciunescu nu mai doreşte să continue la Digi şi în 2025. Contactat de publicaţie, Crăciunescu a confirmat că aproape sigur nu se va mai regăsi în studioul Digi din acest an. „Nu s-a anunţat oficial, dar cam aşa este”, a spus fostul central.

Întrebat dacă decizia aparţine celor de la Digi sau a venit din partea lui, a replicat: 

„Cred că din partea ambelor părţi... Dacă domnul Radu Naum mă cheamă o singură dată pe săptămână, ce rost are să fac naveta Râmnicu Vâlcea - Bucureşti pentru o singură apariţie săptămânală? O să stau să-mi văd de treaba mea la Vâlcea”.

Ce spun cei de la Digi?

Cei de la Digi susţin însă că nu s-a întrerupt contractul aflat în vigoare, iar perioada lungă de pauză în apariţia fostului arbitru în emisiuni e cauzată de faptul că Superliga a fost întreruptă, potrivit sursei citate.

„Contractul nu a fost denunţat, el e în vigoare. Domnul Crăciunescu are o singură apariţie pe săptămână, aşa cum are şi celălalt expert pe arbitraj, Marius Avram. Din punctul nostru de vedere, nu e nicio decizie de a renunţa la Ion Crăciunescu”, sună explicaţia unuia dintre coordonatorii proiectului Digi Sport. 

Despre Ion Crăciunescu

Ion Crăciunescu, care în toamna trecută a împlinit 74 de ani, este cel mai titrat fost arbitru ajuns invitat permanent la televiziunile de sport. Lista îi mai cuprinde pe Dan Lăzărescu, Cristi Balaj, Marius Avram sau Constantin Zotta. 

Centralul vâlcean e singurul român care a condus o finală de Champions League, după 1989. El a oficiat disputa Ajax - AC Milan 1-0, din 1995.

În acel an a fost pe locul 2 în ierarhia arbitrilor la nivel mondial, primul loc fiind ocupat de ungurul Şandor Puhl.

Crăciunescu a avut ecuson internaţional vreme de 13 ani, 1983-1996, şi după ce s-a lăsat de arbitraj a fost preşedinte de club, la Universitatea Craiova, a lucrat în firma de impresariat a fraţilor Ioan şi Victor Becali şi a condus în două mandate Comisia Centrală a Arbitrilor. 

Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro
viewscnt

sus