Transmisiuni speciale din SUA. Prima TV şi Prima News, canale de televiziune din portofoliul Grupului Clever, vor aduce ştiri şi analize din mijlocul alegerilor din Statele Unite.
Marius Saizu şi Nicolae Anghel vor lua pulsul alegerilor ce pot rescrie istoria politică a S.U.A si vor aduce cele mai importante informaţii şi reacţii din bătălia momentului, Trump vs. Harris.
Din 1 noiembrie, Prima TV şi Prima News pun Focus pe America – zilnic, cele doua posturi de televiziune vor aduce noutăţi din mijlocul alegerilor din Statele Unite.
Marius Saizu, corespondent special cu ani de experienţă pe teren, prezent în Statele Unite şi când preşedinte a fost ales Barack Obama, va prezenta atmosfera plină de adrenalină a acestui moment istoric, prin transmisiuni live şi discuţii cu experţi, lideri politici, dar şi americani simpli, alegători.
Amintim că zilele trecute, Europa FM a anunţat că va avea trimis special în SUA, pe Cătălin Striblea, iar Digi FM îl are coresponent pe Lucian Mîndruţă.
Pe 6 noiembrie, de la ora 06.00 până la ora 09.00, într-un maraton live prezentat de Raluca Al-Haddad pe Prima TV si Prima News, telespectatorii afla deznodământul alegerilor din America.
Cele două posturi de televiziune din portofoliul Grupului Clever prezintă primele rezultate ale scrutinului american. În studio vor fi analişti politici, specialişti în politică externă, iar Marius Saizu va lua pulsul alegătorilor, în direct din America.
Marius Saizu, corespondent special Prima TV:
„Aceste alegeri nu sunt importante doar pentru americani, ci şi pentru întreaga lume, inclusiv pentru noi, românii. Într-un peisaj geopolitic complicat, cu noi provocări de securitate şi economice în Europa de Est, politică externă a Americii poate avea un impact semnificativ asupra României.
Voi aduce telespectatorilor cele mai relevante perspective, pentru a înţelege ce înseamnă aceste alegeri pentru viitorul nostru”.