"Presa şi televiziunea s-au dereglat, ca sistem", spune Mihai Tatulici. "E prea mult rumeguş", continuă omul de televiziune, care şi-a lansat un volum de nuvele cenzurat de comunişti acum 40 de ani.
Tatulici a declarat pentru paginademedia.ro că a avut oferte de a reveni pe TV, dar le-a refuzat.
"Televiziunea s-a transformat într-un entertainment de cea mai proastă calitate", explică Mihai Tatulici. "Jurnalismul este acum mai mult despre inspectare şi despre constatarea mâhnirii", continuă el.
Mihai Tatulici a lansat volumul de nuvele Vin râmele, cu texte scrise acum 40-50 de ani, dar refuzate de cenzură în 1983. Un volum revizuit, cu texte "care recompun copilăria mea în Bucovina, primii ani ca ziarist de presă scrisă şi apoi ca realizator de emisiuni la televiziune."
De ce nu au trecut de cenzură?
"Poate pentru că viaţa de atunci era descrisă foarte clar şi asta nu a convenit", răspunde Tatulici. "La cenzură, nu au putut tăia nimic, ca să pună altceva, aşa că au oprit cartea cu totul", continuă el.
De ce "râmele"?
"Este metafora sistemului care împinge oamenii să trăiască la orizontală, nu la verticală, în care oamenii ajung să devină râme. În toate timpurile, atunci când ne merge prost, atunci apar râmele", răspunde Mihai Tatulici.
Volumul a fost editat de Editura Şcoala Ardeleană, din Cluj-Napoca.
Mihai Tatulici, Carte de vizită:
- A debutat în presă ca elev, în 1966, la Zori noi, din Suceava
- Redactor-şef, în studenţie, la revista Alma Mater, apoi redactor la Viaţa Studenţească
- În anii 80 este redactor TVR.
- După 1989, realizează Veniţi cu noi, pe programul doi
- A pus bazele postului Tele 7 abc, apoi s-a mutat la Pro TV (unde s-a ocupat, printre altele, de proiectul Operaţiuna Pro-NATO).
Volume publicate:
- Ceaţa şi obişnuinţa (1971)
- Salvatorul (1979)
- Ceainicul de argint (1980)
- Vin râmele (1993)
- Cadrele (2003)
- Singur între două veacuri - memorii (2014)
- Distrugătorul Speranţa sau povestea unui marinar deştept şi cu noroc (2014)
- Distrugătorul Speranţa sau povestea unui marinar ajuns preşedinte (2016)
- Tezaurul gastronomiei româneşti. Borşuri şi ciorbe (2016)
- Am un interes personal: România, analiză socială (2017)
- Istroia gastronomiei româneşti (2019)
Comentarii
Nu stiam ca a revenit pe ecrane Mr Caritas. Unde putem vedea emisiunea? Sunt unul dintre milioanele de romani saraciti din cauza sfaturilor competente ale dlui Mihai Tatulici.
Bob Woodward, Larry King, Jay Leno si Christiane Amanpour isi plang in pumni de invidie si-i fac vraji lui Razvan Butaru. Mihai Gadea a fost cu greu oprit sa demisioneze, iar Dan Cristian Turturica l-a consolat trei zile la rand pe Catalin Stefanescu, ramas fara lacrimi de crocodil de atata invidie. Site-urile de investigatii sunt nevoite sa traiasca din click-bites. Audientele TVR1 s-au dus in ceruri.
Totul, dar totul, e din cauza/ datorita exclusivitatii acordate la doua editii Dosar Romania de Mihai Tatulici. Presa mondiala a inceput si se va sfarsi odata cu el. Restul e rumegus din Caritasul gandirii magice a marelui scriitor de retete de bucatarie.