Skip to main content

Rusia a deschis dosar penal pe numele lui Mircea Barbu, corespondent HotNews care a mers în Kursk

 
Rusia a deschis dosar penal pe numele lui Mircea Barbu, corespondent HotNews care a mers în Kursk

Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a anunţat vineri deschiderea de dosare penale pentru trecerea ilegală a frontierei pe numele jurnaliştilor Mircea Barbu, corespondent HotNews.ro, Fletcher Young şi Catherine Diss de la televiziunea australiană ABC, anunţă publicaţia rusă Interfax citată de HotNews.ro.

Publicitate

Dosarele au fost deschise pentru că cei trei jurnalişti au realizat reportaje în regiunea rusă Kursk, unde armata ucraineană a lansat o incursiune la începutul lunii august.

În total, începând cu 17 august, Rusia a deschis dosare penale pe numele a 12 jurnalişti străini pentru că au relatat din regiunea Kursk, spune sursa citată.

Articolul din Codul Penal care incriminează trecerea ilegală a graniţei prevede o pedeapsă de până la 5 ani de închisoare.

Jurnalistul Mircea Barbu a transmis că situaţia în care se află „ridică semne de întrebare asupra libertăţii presei şi a drepturilor fundamentale ale jurnaliştilor”.

„Această acţiune reprezintă nu doar un atac direct asupra libertăţii mele de exprimare, ci şi o ameninţare la adresa tuturor jurnaliştilor care îşi asumă riscuri pentru a aduce în faţa publicului adevărul despre conflicte armate şi situaţii de criză. Conform Convenţiei de la Geneva, jurnaliştii trebuie să fie protejaţi în timpul desfăşurării activităţilor lor, iar orice atac asupra acestora este o încălcare flagrantă a drepturilor fundamentale”, a transmis Mircea Barbu.

El a calificat drept „inacceptabil ca un jurnalist să fie hărţuit şi persecutat pentru simplul fapt că îşi exercită meseria”.

„Mesajul pe care FSB-ul îl transmite este clar: nu tolerăm voci independente care pun la îndoială naraţiunile oficiale. Dar eu nu voi ceda. Voi continua să relatez faptele, să aduc la cunoştinţa opiniei publice realităţile din zonele de conflict şi să apăr valorile jurnalismului liber. Aş dori să fac apel la comunitatea internaţională, la organizaţiile care apără drepturile jurnaliştilor şi la toţi cei care cred în puterea adevărului. Nu putem permite ca frica şi intimidarea să ne reducă la tăcere”, a precizat Mircea Barbu.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

sus