Skip to main content

Emisiunea matrimonială Mireasa revine cu un nou sezon. Mirela Vaida îi va ţine locul Simonei Gherghe la începutul noului sezon

 
Emisiunea matrimonială Mireasa revine cu un nou sezon. Mirela Vaida îi va ţine locul Simonei Gherghe la începutul noului sezon

Mireasa, sezon nou la Antena 1. Show-ul matrimonial Mireasa revine cu cel de-al 10 lea sezon la postul de televiziune Antena 1. De data aceasta, emisiunea se va derula sub genericul Mireasa - Iubeşte de 10 şi va avea premiera luni, 29 iulie, de la ora 14.00.

Publicitate

Noul sezon va putea fi urmărit de luni până vineri, de la ora 14.00, într-un nou platou şi o nouă casă, anunţă reprezentanţii postului.

Premiera noului sezon o va aduce în faţa celor de acasă pe Mirela Vaida (gazda emisiunii Acces Direct de la Antena Stars), cea care îi va ţine locul Simonei Gherghe la începutul noului sezon, la Antena 1.

Mirela Vaida:

„Am primit cu nostalgie, cu bucurie şi cu emoţie propunerea de a începe acest sezon Mireasa. Îi voi ţine locul colegei noastre, Simona, pentru o perioadă scurtă de timp, care îşi va prelungi astfel puţin vacanţa. Eu sunt legată de proiectul acesta, căci aşa a început colaborarea mea cu Antena 1, în urmă cu aproximativ 14 ani, un proiect care mi-a adus satisfacţii şi relaţii cu foştii concurenţi care rămân pe viaţă.

Experienţa în sine a acestui show este una unică. Abia aştept să cunosc noii concurenţi, luni, în direct la Antena 1, începând cu ora 14.00 şi le spun doar atât: să se bucure că au această şansă de a face parte dintr-un reality show de succes şi să trăiască momentul, pentru că sunt la vârsta la care îşi permit să experimenteze, mai ales că nu ştii niciodată când poţi să îţi găseşti marea iubire. Iar din 19 august, vă dăm întâlnire zilnic, în faţa micilor ecrane, cu un nou sezon al emisiunii Acces Direct, la Antena Stars!”

La rândul ei, gazda reality show-ului, Simona Gherghe, a completat:

“Îi mulţumesc Mirelei că a revenit cu tot sufletul în cadrul proiectului Mireasa. Momentan, mă aflu în vacanţă alături de familie, dar luni voi intra pe AntenaPlay să cunosc şi eu, chiar şi de la distanţă, noii concurenţi. După cum vă spuneam şi în marea finală a sezonului trecut, sezonul al zecelea se anunţă a fi unul presărat cu foarte, foarte multe surprize şi noutaţi în casa Mireasa, pe care vă invit să le descoperiţi luni, de la 14.00, în direct, la Antena.

Cât despre mine, profit de pauză ca să-mi încarc bateriile şi să fiu alături de familia mea, în această vacanţă de vară. Ana şi Vlad au nevoie de noi şi vrem să ne bucurăm de momentele acestea de conectare şi de fiecare zi în care suntem împreună. Din inima familiei îmi adun energia, ca apoi să mă întorc în casa Mireasa, alături de noii concurenţi. Ne revedem, aşadar, peste doar câteva săptămâni. Vă îmbrăţişez cu dor!”

Gazda emisiunii va întâmpina luni o nouă serie de concurenţi dornici să lupte pentru a-şi găsi sufletul-pereche. Opt fete şi opt băieţi vor păşi luni în Casa Mireasa, în căutarea iubirii. 

Tot luni, aftershow-ul Mireasa – Capriciile iubirii revine la Antena Stars cu cel de-al şaptelea sezon. În fiecare zi, de luni până vineri, de la 19:00, Gabriela Cristea şi concurenţii vor dezbate subiectele din casa Mireasa.

Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro
viewscnt

sus