Skip to main content

Netflix anunţă de când va băga reclame! Senator român: "Nu sună bine pentru industria media românescă"

 
Sursa foto: Pexels
Sursa foto: Pexels

Netflix a anunţat de când vom vedea reclame pe platformă şi care sunt planurile. Au spus şi cu cine vor lucra exclusiv: cu Microsoft. Un senator român, Vlad Pufu, atrage atenţia: nu e bine pentru media din România.

Publicitate

Detalii, în continuare:

Compania americană şi-a anunţat acţionarii de planurile legate de publicitate: un pachet care să conţină şi publicitate pe platformă va fi implementat la începutul anului 2023.

Netflix nu a detaliat care vor fi preţurile pentru varianta cu publicitate. A menţionat însă că abonamentul fără reclame va fi cel mai accesibil dintre platformele de streaming care nu au publicitate: 15,49 dolari pe lună în America, scrie Variety.

Un singur partener exclusiv va avea Netflix pentru vânzarea publicităţii.

"Ne face plăcere să anunţăm că am selectat Microsoft drept partener global pentru vânzări dar şi pentru partea de tehnologie în publicitate", au anunţat cei de la Netflix chiar pe pagina oficială a platformei.

"Microsoft are flexibilitatea de a inova atât în tehnologie, cât şi în vânzări, dar asigură şi o bună protecţie a datelor abonaţilor noştri", notează Netflix.

Senatorul Vlad Pufu despre reclamele pe Netflix: Poate aduce grave prejudicii industriei media

Semnal de alarmă care vine de la senatorul PNL Vlad Pufu. Parlamentarul atrage atenţia că " nu sună bine pentru industria media românească".

"Consider că publicitatea pe platformele de streaming cu abonament poate aduce grave prejudicii industriei media", spune Pufu.

Piaţa media ar fi destabilizată, pentru că "astfel de platforme sunt declarate deja pe bază de abonament, iar veniturile sunt încasate direct în ţara lor de origine, în vreme ce în România au 2-3 reprezentanţi".

Tema va ajunge şi în dezbatere Comisiilor de media din Parlament.

Poziţia lui Vlad Pufu despre reclamele pe Netflix:

Anunţul că Netflix intenţionează să difuzeze reclame în interiorul platformei nu sună bine pentru industria media românească.

Deşi încă de la înfiinţare s-a declarat platformă de streaming care să funcţioneze doar pe bază de abonament, problemele financiare determină compania să aleagă şi difuzarea de publicitate.

Voi supune dezbaterii în comisia pentru cultură şi media a Senatului, în prima şedinţă din luna septembrie, acest subiect. Pot sau nu platformele de streaming să difuzeze reclame şi în România?

E o chestiune cât se poate de serioasă. Consider că publicitatea pe platformele de streaming cu abonament poate aduce grave prejudicii industriei media, care acoperă un buget în jur de 600 de milioane de euro anual  şi în care lucrează zeci de mii de oameni, plătitori de taxe şi impozite la bugetul de stat al României. La fel şi entităţile media plătitoare de impozite şi taxe.

În condiţiile în care astfel de platforme sunt declarate deja pe bază de abonament, iar veniturile sunt încasate direct în ţara lor de origine, în vreme ce în România au 2-3 reprezentanţi, piaţa media ar fi total destabilizată, încasările la buget afectate, dar şi multe locuri de muncă pierdute.

Dezbaterea din comisie trebuie să lămurească în ce condiţii platformele de streaming cu abonament pot să intre ca jucători şi pe sectorul media românesc, difuzând publicitate locală.

Detaliat, ce spune Netflix despre reclamele pe platformă: 

Câţi bani estimează Netflix că va obţine din publicitate? Dacă pentru primul an, 2023, se aşteaptă la venituri de 150 de milioane de dolari, pentru 2025 previziunile sar de 1,8 miliarde de dolari, adică de aproape 10 ori mai mari, notează Variety.

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Postugescu Postugescu
    Tot nu ne uitam la prosti ha

    Exact. Nu ne uitam la prosti la Antenuta Zero. Ai dreptate postac.
  • Mile Mile
    Tot nu ne uitam la prosti ha
  • Dezaro Dezaro
    Adela începe în curând anunță antena

    Si tot sub Pro TV va fi. La fel si sub Fierbinti si sub Clanul. Dezastru.
  • Mile Mile
    Adela începe în curând anunță antena
  • nfs01 nfs01
    Si la tv de ce ati permis asa ceva? Si bani din retransmisie si bani din publicitate
  • Anya Forger Anya Forger
    Dar la Netflix nu se bagă reclame.
  • Camelia Camelia
    @Soby
    Mă uit la TLC, sper sa fie schimbari, dar parcă văd mai multe emisiuni cu doctori (macar in promo-uri ar putea sa nu mai arate toate cangrenele) sau poligami. Oricum, TLC are show-ul cu cel mai comic titlu din lume : *** and afraid of love.
  • Mile Mile
    Neinteresant sa pună cât vrea fiecare
  • Soby Soby
    Off-topic: După 9 ani, se relansează TLC în limba română din 2 august: https://www.radardemedia.ro/tlc-aduce-noutati-in-luna-august-4-premiere-si-lansarea-feed-ului-local-propriu/

    TLC a mai fost în limba română, adica feed local din 20 ianuarie 2011, de când a fost lansat TLC în România pe 20 ianuarie 2011, a intrat doar la UPC România și la câteva firme de cablu mai mici din țară înlocuind Discovery Travel & Living, iar după câteva luni a intrat și la Romtelecom Dolce, doar că de atunci când a intrat TLC la Romtelecom Dolce a fost păstrat și Discovery Travel & Living până în 2013. Un an mai târziu, a intrat și la RCS & RDS înlocuind Discovery Travel & Living, dar a fost scoasă din grila RCS & RDS pe 29 noiembrie 2012 deodată cu ieșirea pachetului Discovery la RCS & RDS, și cu o lună înainte, RCS & RDS a lansat Digi Life și Digi World din cauza la disputa cu Discovery. Din vara lui 2013 a fost închisă varianta în limba română pentru TLC, fiind înlocuit cu TLC Balkans, adică noi prindem TLC Balkans cu reclame în limba bulgară, doar că la RCS este reclame românești în locul la cele bulgare.
  • margo margo
    nu suna bine, dar e dreptul fiecarui operator sa decida cum isi vinde programul. banuiesc ca pufu nu o sa dea o lege prin care sa interzica publicitatea pe netflix ca sa protejeze veniturile televiziunilor romanesti...

Trimite un comentariu

sus