Am ajuns pe prima pagină în presa internaţională. Anularea primului tur...
Am ajuns pe prima pagină în presa internaţională. Anularea primului tur al alegerilor prezidenţiale din România a fost tratată de multe instituţii media, printre care The Guardian, AP, AFP, Reuters
Am ajuns pe prima pagină în presa internaţională. Anularea primului tur al alegerilor prezidenţiale din România a fost tratat în regim de Breaking News de multe instituţii media externe, printre care The Guardian, AP, AFP, Reuters sau Euronews.
Publicitate
Presa internaţională a dat vineri, 6 decembrie ştirea că alegerile prezidenţiale din România au fost anulate de Curtea Constituţională, scrie news.ro.
Ce scrie presa internaţională?
Reuters:
Instanţa supremă din România a anulat rezultatele primului tur al alegerilor prezidenţiale după ce au fost declasificate documente de securitate şi a declarat că întregul proces trebuie reluat, se arată într-un comunicat de vineri, anunţă agenţia Reuters.
Associated Press (AP):
O instanţă superioară din România a anulat vineri primul tur al alegerilor prezidenţiale din ţară, la câteva zile după acuzaţiile potrivit cărora Rusia a desfăşurat o campanie online coordonată pentru a-l promova pe outsiderul de extremă dreapta care a câştigat primul tur.
Decizia fără precedent a Curţii Constituţionale - care este definitivă - a venit după ce preşedintele Klaus Iohannis a declasificat miercuri informaţii care susţineau că Rusia a desfăşurat o campanie vastă, cuprinzând mii de conturi de social media pentru a-l promova pe Călin Georgescu pe platforme precum TikTok şi Telegram, explică agenţia Associated Press (AP).
În ciuda faptului că era un candidat necunoscut, care a declarat zero cheltuieli de campanie, Georgescu a apărut ca favorit pe 24 noiembrie. El ar fi trebuit să se confrunte cu reformista Elena Lasconi, din partea partidului Uniunea Salvaţi România, într-un al doilea tur de scrutin, duminică. O nouă dată va fi stabilită acum pentru reluarea primului tur, arată AP.
Informaţiile au provenit de la Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Ministerul Afacerilor Interne, precizează AP. Curtea Constituţională a României a primit mai multe sesizări legale prin care i se cerea să anuleze votul din primul tur, dar nu este clar încă din ce motive a luat decizia, adaugă agenţia, care aminteşte că aceeaşi Curte a ordonat săptămâna trecută renumărarea voturilor din primul tur, ceea ce s-a adăugat la multitudinea de controverse care au cuprins „un ciclu electoral haotic”.
France-Presse:
„România: Curtea Constituţională anulează alegerile prezidenţiale pe fondul suspiciunilor de ingerinţă rusă” - titează şi agenţia France-Presse, care informează că într-un comunicat de presă publicat vineri, Curtea Constituţională a României a anunţat anularea alegerilor prezidenţiale, al căror al doilea tur era programat pentru duminică, pe fondul suspiciunilor de ingerinţă rusă.
Curtea „anulează întregul proces de alegere a Preşedintelui României” pentru a „asigura validitatea şi legalitatea” scrutinului şi solicită reluarea „întregului proces electoral”, citează AFP din comunicatul CCR.
În primul tur, aminteşte agenţia, candidatul naţionalist Călin Georgescu a ieşit în mod surprinzător învingător. Ştirea de pe AFP este preluată de Le Monde, Le Figaro şi alte publicaţii şi site-uri media.
CNN:
„Instanţa supremă din România anulează rezultatul alegerilor prezidenţiale”, anunţă, la rândul său, în regim de breaking news, postul de televiziune CNN. Decizia de vineri încheie un ciclu electoral tulbure în România, aceeaşi instanţă ordonând săptămâna trecută renumărarea voturilor din primul tur, menţionează CNN.
Scrutinul are loc la doar câteva zile după ce votul a fost afectat de temeri privind interferenţa străină, după ce documente declasificate de la Consiliul Suprem de Securitate al României au găsit dovezi ale unor „atacuri ruseşti hibride agresive”.
The Guardian:
Cotidianul britanic The Guardian preia informaţiile de la AP şi relatează, la fel, în regim de ştire care se va actualiza pe parcurs, despre decizia CCR, arătând că hotărârea urmează dezvăluirii unor informaţii declasificate care susţin că Rusia a desfăşurat o campanie online pentru a promova un outsider politic de extremă dreapta.