Pro TV anunţă un nou show online. Este despre vinuri româneşti şi cramele din ţara noastră, iar pentru moment nu a fost anunţată şi o dată de lansare.
Ce se ştie până acum este că emisiunea se numeşte „Wine Trips România”, va fi lansată luna aceasta şi va fi dată pe ProTVPlus.ro şi pe Voyo.
Printre alţii, Pro TV îi avea invitaţi în emisiune pe Dragoş Petrescu, Vali Bărbulescu, Mugur Mihăescu, Gabriel Coveşeanu (Cove), Adrian Sînă şi Andi Moisescu.
Aceştia, alături de gazda producţiei, vor merge prin diferite crame ale ţării. Prezentatorul show-ului este somelierul Sergiu Nedelea.
Opt crame în primul sezon
În primul sezon al show-ului, sunt prezentate opt crame de la noi: Crama LacertA, Crama Avincis, Crama Budureasca, Domeniile Tohani, Crama Serve, Crama Oprişor, Crama The Iconic Estate şi Crama Vitis Metamorfosis.
Pe lângă cele opt episoade cu cramele va exista un episod special despre Casa Timiş.
Realizatorul şi invitaţii vor face un tur al cramei în care ajung şi vor degusta vinuri. Va fi prezentată şi povestea fiecărei crame.
Numele emisiunii vine de la agenţia Wine Trips România, care se ocupă cu turismul viticol şi care este parteneră în proiectul Pro TV.
Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
Comentarii