Pro TV pregăteşte un nou sezon de MasterChef. Postul TV anunţă înscrierile printr-un promo care rulează pe post.
Show-ul culinar al Pro TV-ului nu s-a mai ţinut din toamna anului 2019. Ultimul sezon, cel din toamna lui 2019, a venit cu un format schimbat şi nici nu s-a mai difuzat de la 20:30, ci de la 22:30.
În 2019, MasterChef era difuzat de patru ori pe săptămână, de luni până joi. Sezonul s-a încheiat în noiembrie şi a fost câştigat de Alina Gologan.
De asemenea, acel sezon a avut şi un juriu schimbat total în comparaţie cu precedentele ediţii. Chef Joseph Hadad, Chef Silviu Chelaru (fost concurent al emisiunii) şi Cosmin Tudoran, fost membru al trupei Cassa Loco, au fost cei trei juraţi.
MasterChef, debut pe Pro TV în 2013
Ultimele două sezoane s-au dat din doi în doi ani. Sezonul şapte a fost difuzat în 2019, iar cel cu numărul şase în primăvara lui 2017, cu Liviu Popescu, Samuel Le Tirriellec şi Răzvan Exarhu în calitate de juraţi.
ISTORIA. Primul sezon al show-ului MasterChef a fost difuzat în anul 2012 cu Chef Sorin Bontea, Chef Florin Dumitrescu şi Chef Cătălin Scărlătescu. Emisiunea era prezentată de Răzvan Fodor şi produsă de Mona Segall.
În vara lui 2013, postul a difuzat un MasterChef - cu vedete, câştigat de Elena Lasconi.
În 2014 a avut loc prima modificare în componenţa juriului. Cei trei chefi şi producătorul Mona Segall au plecat la Antena 1 şi au fost înlocuiţi de Chef Patrizia Paglieri, Chef Adrian Hădean şi Chef Florin Scripcă (Foa).
În penultimul sezon (difuzat în 2017) s-a schimbat din nou juriul. După ce au jurizat timp de două sezoane, cei trei au fost înlocuiţi cu Chef Samuel Le Torriellec, Răzvan Exarhu şi Liviu Popescu.
În timp ce Pro TV continua emisiunea MasterChef, Antena 1 creştea emisiunea Chefi la cuţite, cu Bontea, Dumitrescu şi Scărlătescu. Astfel, în penultimul sezon, difuzat în 2017, cele două cooking show-uri se intersectau luni şi marţi. Din cauza cifrelor de audienţă scăzute, Pro TV a mutat MasterChef de la ora 20:30 la ora 22:15, şi i-a lăsat doar marţi ca zi de difuzare.
Comentarii
Pai Bucatarii astia peste Adelinari Cunoscuti Factorati Burlaci. Asta e tot ce conteaza.
Program din surse la ProTV, sezon toamnă 2021:
Luni - Vlad, ultimul sezon, 20:30
Marți - Las Fierbinți, 20:30 + Căsătoriți pe nevăzute 21:30
Miercuri - Visuri la cheie, 20:30
Joi - Las Fierbinți, 20:30 + Masked Singer 21:30
Vineri - Superstar, 20:30
Sâmbătă — Duminică - Filmul Pro 20:30
Sau o să fie difuzat după ce se termină episoadele pilot din Căsătoriți pe nevăzute și sezonul 2 Masked Singer, marți și joi de la 21:30 după Las Fierbinți
Ca la Antenuta. Foarte slabe produse ca accesati factorati umoristi cunoscuti burlaci nu mai exista profesionisti