Skip to main content

LANSARE. Publicaţia de investigaţii coordonată de Răzvan Luţac şi Iulia Roşu, câteva zile până la lansare. Cum se numeşte?

 
LANSARE. Publicaţia de investigaţii coordonată de Răzvan Luţac şi Iulia Roşu, câteva zile până la lansare. Cum se numeşte?

LANSARE. Publicaţia de investigaţii coordonată de Răzvan Luţac şi Iulia Roşu, foşti jurnalişti de la Libertatea, se pregăteşte de lansare. 

Publicitate

La noul site vor scrie foşti jurnalişti de la Libertatea (cea mai mare parte), Gazeta Sporturilor, Rise Project şi Vice România.

Proiectul va fi editat de o asociaţia nou-înfiinţată, separată de grupul care deţine HotNews.

Detalii, în continuare:

Cum se numeşte?

Noua publicaţie de investigaţii se numeşte Snoop şi va fi lansată săptămâna viitoare.

De ce acest proiect? Răspund jurnaliştii din echipă:

"Am creat un site independent de jurnalism, având încredere în discernământul publicului român, care îşi doreşte să contribuie activ la menţinerea democraţiei prin încurajarea unui jurnalism onest, pasionat, dedicat interesului public şi realizat cu eficienţă.

Finanţarea presei în România este deficitară în multe privinţe, adesea dependentă de surse care pot compromite integritatea jurnalismului, orientându-l către interese politice sau comerciale. În urma experienţelor noastre, am ajuns la concluzia că cea mai bună modalitate prin care ne putem îndeplini datoria în mod liber, dedicat interesului public, este un parcurs independent, fără patroni sau trusturi de presă.

Ne propunem să arătăm publicului nostru că jurnalismul de impact pe care îl practicăm merită susţinut şi încurajat."

Ce va conţine Snoop?

Pe lângă investigaţii, Snoop va publica reportaje, analize de sistem şi explicative. Subiectele vor fi din domenii variate, de la politică, sănătate, administraţie la justiţie şi infrastructură.

De asemenea, Snoop îşi propune să publice în medie două materiale relevante pe săptămână.

"Nu suntem un site de ştiri, nu vom publica zilnic şi uneori pot exista pauze între materialele publicate", spun jurnaliştii.

Cum se finanţează Snoop şi cum este organizată echipa?

- În prezent, echipa Snoop se află în proces de constituire a unei asociaţii de jurnalism independent, o organizaţie nonprofit.
 
- Până la finalizarea înfiinţării, partenerii de la ONG-ul Asociaţia pentru Relaţii Comunitare îi sprijină şi vor gestiona conturile bancare.
 
- Vor exista susţinători /donatori care vor fi anunţaţi imediat ce asociaţia este constituită.
 
- Modelul de finanţare se bazează însă pe donatori mari şi mici, pe susţinerea publicului, granturi şi burse, donaţii de la firme (de ex. redirecţionarea a 20% din impozit), proiecte speciale.  
 
- Echipa Snoop va publica rapoarte prin care arată cum au fost cheltuiţi banii obţinuţi din donaţii sau alte surse de finanţare. De asemenea, Snoop va publica un raport editorial, despre impactul articolelor. 

Ce relaţie va avea Snoop cu HotNews?

Snoop este o iniţiativă independentă de HotNews. Cele două entităţi au redacţii diferite, sedii diferite şi bugete diferite. Snoop îşi păstrează independenţa totală. Modelul de finanţare garantează că niciun cent susţinere pentru Snoop nu va ajunge, nici măcar indirect, către HotNews, spun jurnaliştii care au fondat asociaţia.
 
HotNews va promova articolele pe site
 
HotNews doar va promova articolele pe site, pentru ca faptele dezvăluite de Snoop să ajungă la cât mai mulţi oameni. 

Cine face parte din echipa noului site?

  • Răzvan Luţac
  • Iulia Roşu
  • Mirela Neag (ex Libertatea, Meridian, ProSport)
  • Cătălin Tolontan (fost coordonator editorial al site-urilor Libertatea şi GSP)
  • Cristian Andrei (ex Libertatea, Gândul, Digi24)
  • Alexandra Nistoroiu (exLibertatea, Digi 24, GSP)
  • Medeea Stan (ex Decât o Revistă, Scena 9, Adevărul)
  • Cristina Radu (ex Libertatea, News.ro)
  • Ioana Moldovanu (ex Rise Project)
  • Catiuşa Ivanov (HotNews)

Acestor nume li se alătură Dan Duca (fost redactor-şef la Libertatea) şi Sergiu Dimitriu, platform manager şi colaborator Recorder. El lucrează în presă din 2013. A coordonat departamentul de online al ziarului Adevărul si pe cel de social media de la Digi România. 

Echipa Snoop.ro colaborează şi cu alţi jurnalişti cu experienţă în investigaţii şi jurnalism în profunzime.

De altfel, echipa Snoop subliniază că jurnaliştii Cătălin Tolontan şi Dan Duca sunt angajaţi HotNews. Ei nu sunt recompensaţi financiar pentru activitatea prestată în cadrul grupului Snoop sau pentru articole. De asemenea, Răzvan Ionescu, publisherul HotNews, nu va fi plătit pentru munca în folosul asociaţiei."

"Ne propunem să sprijinim, din resurse proprii, eforturile jurnaliştilor care practică jurnalismul investigativ independent, deschizând redacţia Snoop colegilor din presa independentă, locală şi din Republica Moldova. Dorim să colaborăm cu aceştia şi ne angajăm să susţinem, din fondurile noastre, jurnalismul de interes public", mai spun aceştia.

Citeşte şi: Se pregăteşte lansarea site-ului de sport din grupul HotNews! Ce nume are proiectul condus de Cătălin Ţepelin

Citeşte şi: VIDEO EXCLUSIV. Cătălin Tolontan: De ce Hotnews şi nu un proiect propriu Tolo şi echipa? Toate detaliile. Nu va fi (şi) acţionar. În trecut am refuzat acţiuni şi de la Sârbu, şi de la Ringier

 
Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro
viewscnt

sus