Skip to main content

Oficial! Kanal D a anunţat că prezentatorul Radu Andrei Tudor vine la Kanal D2

 
Oficial! Kanal D a anunţat că prezentatorul Radu Andrei Tudor vine la Kanal D2

Oficial! Kanal D a anunţat că Radu Andrei Tudor, fostul prezentator de la Televiziunea Română trece la Kanal D2. Informaţia a fost anunţată în exclusivitate de Paginademedia.ro. Radu Andrei Tudor a prezentat la TVR principalul Jurnal, de la ora 20.00.

Publicitate

Ce va face la Kanal D2?

Jurnalistul va prezenta News Time la noul post Kanal D2, care se va lansa luna viitoare, pe 2 aprilie. Radu Andrei Tudor va fi pe post chiar din prima zi a emisiei noii staţii, într-o ediţie specială a ştirilor Kanal D2, iar apoi, de luni până vineri, de la ora 21:00.

Radu Andrei Tudor are o experienţă de peste 15 ani în media, în special în domeniul ştirilor de televiziune.

Radu Andrei Tudor:

"Mă aflu în faţa celei mai mari schimbări profesionale. Sunt onorat să fac parte din echipa Kanal D2, să mă alătur acestui nou post TV din portofoliul unui Grup media puternic, cu o evoluţie extraordinară în cei 16 ani de existenţa.  Am crezut în proiectul Kanal D încă din ziua lansării acestui post TV, în martie 2007.

De atunci mi-a trecut prin minte că mi-ar plăcea să fiu şi eu în acea echipă. Lucram la acea vreme la o televiziune locală, în oraşul natal, Piatra Neamţ, şi urmăream cu mari emoţii deschiderea noii staţii TV. Iată că suntem în 2023 şi mi se împlineşte o dorinţă din adolescenţă.

Am întâlnit aici, la Kanal D2, oameni pe care parcă ii cunosc de multă vreme, cu care am rezonat de la primele minute de conversaţie. E o bucurie să fiu alături de telespectatori de la pupitrul Ştirilor Kanal D2, îndeplinindu-mi misiunea nobilă de a le aduce, mereu cu responsabilitate, informaţia relevantă, imparţială, corectă."

Radu Andrei Tudor a prezentat Telejurnalul principal al TVR, mai precis ediţiile din timpul săptămânii, din aprilie 2019. Înainte, se ocupa de emisiunea Pulsul zilei şi de rubrica Tema zilei.

Radu Andrei Tudor a mai fost la pupitrul ştirilor şi în trecut. A prezentat Telejurnalul matinal vreme de 5 ani (înainte de 2019), dar şi Telejurnalul de ora 20.00, în weekend. În 2016, a fost prezentatorul emisiunii de divertisment Te vrea Romania sau al programului de Revelion de la TVR 1. În 2017, a trecut la Pulsul zilei.

În ultimii ani, a mai prezentat şi alte show-uri TVR, printre care festivalul Cerbul de Aur, dar şi, chiar în acest an, un program special de Revelion.

Despre Radu Andrei Tudor:

  • A început ca redactor şi prezentator de Ştiri la Radio 1, în Piatra Neamţ, oraşul natal
  • A continuat la Europa FM, Radio 21, Digi FM şi PRO FM

Citeşte şi: TVR rămâne fără prezentatorul principalului Jurnal. Exclusiv: Unde pleacă Radu Andrei Tudor?

Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro
viewscnt

sus