RECOMANDARE. Se deschide primul târg de iarnă din capitală şi din ţară. Începând de vineri, 15 noiembrie, Opera Comică pentru Copii invită publicul la ediţia a IX-a a Târgului „Poveste de Crăciun”, eveniment gândit să transforme sărbătorile de iarnă într-o experienţă de neuitat.
În sălile de spectacole ale instituţiei sunt programate 112 reprezentaţii, iar curtea OCC va găzdui atracţii şi activităţi interactive destinate vizitatorilor de toate vârstele, desfăşurate până pe 29 decembrie, după următorul program:
- orele 16:00-21:00: vinerea şi pe 23 şi 26 decembrie
- orele 10:00-21:00: sâmbăta şi duminica
- orele 10:00-16:00: 24 decembrie
- închis: 25 decembrie
Ateliere şi activităţi dedicate Crăciunului pentru micii vizitatori
Târgul „Poveste de Crăciun” din acest an aduce o varietate de activităţi speciale, printre care se remarcă Atelierele Spiriduşilor, unde copiii şi familiile pot participa la sesiuni creative.
Printre cele mai populare activităţi se numără crearea decoraţiunilor de Crăciun, modelarea figurinelor din turtă dulce şi confecţionarea coroniţelor tradiţionale. Toate activităţile sunt desfăşurate sub îndrumarea spiriduşilor Operei Comice pentru Copii.
GALERIE FOTO. Târgul de la Opera Comică pentru Copii în imagini
Atracţii noi şi o experienţă interactivă unică
Anul acesta, vizitatorii sunt invitaţi să exploreze atât atracţii noi, cât şi activităţile consacrate, fiecare oferind o experienţă deosebită:
- Aventura VR în Sania Moşului (5 tichete): În premieră, o experienţă 7D pe care copiii de-abia aşteaptă s-o testeze începând cu această ediţie a Târgului!
- Zborul cu Sania lui Moş Crăciun (15 tichete): Zborul în sania Moşului poate fi experimentat şi la propriu, trăind la înălţime senzaţia unei plimbări de iarnă.
- Tunelul Timpului (10 tichete/grup de maxim 6 persoane): O incursiune captivantă prin istoria României, ghidată chiar de Regina Maria şi Regele Ferdinand.
- Grota lui Grinch (5 tichete): Cu decoruri inspirate din povestea lui Grinch, această grotă oferă copiilor ocazia să descopere cum a fost transformat cel care a vrut să fure Crăciunul.
- Liftul Magic (15 tichete/maxim 6 persoane): Bineînţeles că şi Moş Crăciun vine la Târgul „Poveste de Crăciun”. Începând cu 6 decembrie, Casa lui este la Opera Comică pentru Copii. Iar pentru ca cei mici să ajungă şi mai repede la Moşu', am pregătit un Lift Magic.
- Patinoarul Copiilor (6 tichete / tură de 90 de minute, 6 tichete închiriere patine, 6 tichete închiriere focă): Alunecând pe gheaţa acestui patinoar dedicat exclusiv celor mici, copiii se bucură de o atmosferă autentică de sărbătoare.
- Caruselul Jucăriilor (4 tichete): Un carusel decorat festiv, unde cei mici pot trăi bucuria unei plimbări tradiţionale, în spiritul sărbătorilor de iarnă.
- Roata Magică (4 tichete): O atracţie iconică care îi ridică pe copii la înălţime pentru o panoramă de neratat asupra Târgului „Poveste de Crăciun”.
- Curtea Renilor (gratuit): Curtea Renilor este plină de veselie şi surprize. Micuţii vor putea admira renii fermecaţi şi să se simtă parte din aventura magică a Crăciunului.
- Scena Colindătorilor (gratuit): Corurile de copii din Programul Naţional Cantus Mundi vestesc venirea sărbătorilor, iar publicul este încurajat să cânte alături de ei.
- Magazinul lui Moş Crăciun (gratuit): Cele mai inspirate cadouri doar aici se găsesc!
Întâlniri istorice în preajma zilei de 1 decembrie
Una dintre atracţiile oferite în premieră anul acesta este Tunelul Timpului, prin care participanţii se întâlnesc cu două figuri emblematice din istoria României: Regina Maria şi Regele Ferdinand.
Această experienţă unică este şi un prilej de a marca Ziua Naţională a României, sărbătorită pe 1 decembrie, o dată ce aminteşte de Marea Unire din 1918, un moment istoric crucial, înfăptuit sub domnia Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria.
Regele Ferdinand I, supranumit „Întregitorul”, a fost cel care, împreună cu Regina Maria, a susţinut unificarea tuturor provinciilor locuite de români într-un singur stat. Regina Maria, cunoscută pentru spiritul său curajos şi dedicarea faţă de ţară, a fost o figură remarcabilă, apreciată pentru contribuţia sa în timpul Primului Război Mondial şi pentru sprijinul acordat poporului român.
Tunelul Timpului permite copiilor şi adulţilor să călătorească în timp, întâlnindu-i pe aceşti doi regi, descoperind povestea României Mari şi a valorilor naţionale, într-un mod interactiv şi plin de învăţăminte.
Spectacole ecvestre în ultima lună a anului
După succesul de la ediţia anterioară, un nou spectacol cu cai vine la Târgul „Poveste de Crăciun” de la Opera Comică pentru Copii, în perioada 20-29 decembrie, în aer liber.
Conceptul, semnat Basme cu Cai, este unul special: jonglerii cu foc, păsări de pradă, toate călare, aşa cum nu au mai fost văzute niciodată.
Spectacolul are ca subiect povestea Zilei şi a Nopţii, pe când se luptau pentru supremaţie asupra pământului, înainte să se împace şi să împartă frăţeşte binecuvântările asupra omenirii. Biletele sunt disponibile pe bilete.ro.
Spectacole speciale de Crăciun pentru întreaga familie
Pe parcursul târgului, Opera Comică pentru Copii a programat numeroase titluri din repertoriu, pentru a veni în întâmpinarea spectatorilor de toate vârstele:
- „Lacul Lebedelor” – Sala Mare, 15, 16 şi 17 noiembrie. Baletul clasic este adaptat pentru copii sub coregrafia Andreei Soare, aducând povestea lui Odette şi a prinţului Siegfried într-un format accesibil, cu decoruri impresionante şi momente emblematice de balet.
- „Răpirea din Serai” – Sala Mare, 23, 24, 29, 30 noiembrie şi 1 decembrie. În regia lui Cristian Mihăilescu, această operă de Mozart dezvăluie o lume exotică şi o poveste plină de suspans despre curajul şi dragostea care învinge toate obstacolele.
- „Poveste de Crăciun” – Sala Mare, 7, 8, 13, 14, 15, 20, 21 şi 22 decembrie. Un spectacol extraordinar de Crăciun, regizat de Cristian Mihăilescu, care include colinde, dansuri şi momente de poveste ce captează magia Crăciunului. Prezenţa sopranei Felicia Filip adaugă un plus de farmec acestui spectacol.
- „Noapte la Veneţia” – Sala Mare, 28 şi 29 decembrie. O operetă de Johann Strauss care aduce la viaţă atmosfera veneţiană, un carnaval romantic plin de culoare şi farmec, în regia lui Cristian Mihăilescu.
- „Heidi” – Sala UnderGrant, 15, 16, 17, 22, 23, 24, 29 şi 30 noiembrie şi 1, 6, 7 şi 8 decembrie. Adaptat pentru scenă de Claudia Ciobanu, acest musical poartă publicul în lumea montană a Alpilor elveţieni, într-o poveste despre prietenie şi iubire.
- „Viaţa lui Mozart” – Salonul Mozart, 16 şi 17 noiembrie. Un concert-lecţie despre copilăria şi talentul extraordinar ale lui Mozart, prezentat într-un format interactiv pentru copii şi părinţi.
- „Poveste magică” – Salonul Mozart, 23, 24, 30 noiembrie şi 1 decembrie. Un spectacol de magie cu Bogdan Muntean, plin de trucuri şi momente interactive, pe placul întregii familii.
- „Onix şi Barton” – Sala UnderGrant, 14, 15, 21 şi 22 decembrie. Acest musical, regizat de Ana Crăciun-Lambru, oferă o poveste amuzantă şi emoţionantă despre prietenie şi aventuri, avându-i ca protagonişti pe cei mai buni prieteni ai omului.
- „Caruselul vesel” (spectacol găzduit) – Salonul Mozart, 7, 15 şi 22 decembrie. Un spectacol de cântece interactive cu Cătălin Milea, Gabriela Costa şi Alex Man, creat pentru copii şi familii.
- „Bubu Hohoho” – Salonul Mozart, 15 şi 22 decembrie. Concertul special de iarnă pentru bebeluşi aduce cântece şi colinde de Crăciun într-o atmosferă accesibilă celor mai mici spectatori.
Acces liber şi tichete pentru activităţi
Intrarea în cadrul târgului este gratuită, iar accesul la activităţile speciale se face pe bază de tichete, disponibile la punctele de informare din incinta Operei Comice pentru Copii.
Costul unui tichet este de 3 lei. Organizatorii invită familiile să se bucure de o sărbătoare autentică, cu activităţi ce transformă fiecare vizită într-o „Poveste de Crăciun”.
Opera Comică pentru Copii este o instituţie publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei şi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip.
Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii îi apropie pe cei mici de artă şi cultură, atât prin spectacole de calitate – operă, balet, musical, concerte-lecţie, operetă, teatru muzical – cât şi prin diverse proiecte conexe inovatoare precum festivaluri de vară şi de iarnă, Atelierele „Micul Artist”, ,,Magazinul OCC”, Tururile „În Spatele Cortinei”, ,,Petreceri de ziua de naştere”, „Aventura Parc”, „Abonamente” sau „Voluntariat”.
Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro