Skip to main content

Ringier, noi explicaţii despre plecarea lui Cătălin Ţepelin: „Despărţirea de Ţepelin a fost punctul culminant al unor divergenţe strategice şi operaţionale, care se acumulau de ceva timp”

 
Ringier, noi explicaţii despre plecarea lui Cătălin Ţepelin: „Despărţirea de Ţepelin a fost punctul culminant al unor divergenţe strategice şi operaţionale, care se acumulau de ceva timp”

Compania elveţiană Ringier vine cu noi precizări în legătură cu plecarea lui Cătălin Ţepelin, redactorul-şef de la Gazeta Sporturilor.

Publicitate

În comunicatul trimis de Ringier către presă se menţionează că „Ringier Sports Media Group (RSMG) a declarat în mod constant că decizia în ceea ce îl priveşte pe Cătălin Ţepelin este una pur managerială şi operaţională.”

De asemenea se mai precizează în comunicat că „timp de peste 190 de ani, în peste 20 de ţări, mărcile media ale Grupului Ringier au fost piloni ai independenţei, integrităţii şi fiabilităţii jurnalistice. Vorbim inclusiv de peste 30 de ani de servicii cu o verticalitate de nezdruncinat, în România.”

„Credem cu tărie că o abordare jurnalistica bazată pe fapte este primordială şi nu susţinem naraţiunile emoţionale care se îndepărtează de adevăr”, spun reprezentanţii Ringier în finalul comunicatului.

Reamintim că redacţia s-a solidarizat cu Cătălin Ţepelin şi a punctat, într-o poziţie comună a ziariştilor de la Libertatea şi de la Gazeta Sporturilor, că Ţepelin a fost concediat pentru că s-a opus măsurii ca articolele despre casele de pariuri să fie văzute înainte de publicare şi de către management.

Cătălin Ţepelin lucra de peste 20 de ani la Gazeta Sporturilor, publicaţie la care a avut de-a lungul timpului mai multe roluri. A pornit ca reporter, şef de secţie, project manager şi digital manager. În anul 2018 a preluat de la Cătălin Tolontan conducerea editorială a Gazetei Sporturilor.

Comunicatul integral, aici:

Ca urmare a anunţului din 3 octombrie, cu privire la plecarea redactorului-şef al Gazeta Sporturilor, Cătălin Ţepelin, Ringier Sports Media Group (RSMG), compania-mamă a Gazeta Sporturilor, doreşte să facă precizări suplimentare pe marginea acestui subiect.
 
Despărţirea de Cătălin Ţepelin a fost punctul culminant al unor divergenţe strategice şi operaţionale, care se acumulau de ceva timp. Părţile au ajuns la o decizie comuna, concretizata prin semnarea unui acord de încetare a contractului de muncă al lui Cătălin Ţepelin.

Înţelegem că aceasta desfăşurare a faptelor, mai ales în mijlocul unui an plin de provocări pentru Ringier România, a fost o surpriză pentru mulţi dintre colegii lui Cătălin Ţepelin. Mulţi dintre aceşti colegi au avut o colaborare îndelungată si agreabila, atat cu Catalin Tepelin, cât si cu GSP.
 
Realizam, de asemenea, că momentul în care a fost luată această decizie, în contextul discuţiilor în curs de desfăşurare despre libertatea şi independenţa editorială, poate duce la neînţelegeri.

Cu toate acestea, este important să subliniem faptul că cele două situaţii nu sunt legate. Conducerea RSMG a declarat în mod constant că decizia în ceea ce îl priveşte pe Cătălin Ţepelin este una pur managerială şi operaţională.

În acest context, dorim să reiterăm încrederea noastră deplină în rolul lui Cătălin Tolontan, în calitate de coordonator al redacţiilor GSP şi Libertatea. Aceasta include autoritatea de a stabili viitorul redactor-şef al GSP. Cu toate acestea, Cătălin Tolontan a ales să nu accepte această responsabilitate.
 
Timp de peste 190 de ani, în peste 20 de ţări, mărcile media ale Grupului Ringier au fost piloni ai independenţei, integrităţii şi fiabilităţii jurnalistice. Vorbim inclusiv de peste 30 de ani de servicii cu o verticalitate de nezdruncinat, în România.

În lumina dialogurilor actuale, din România, privind această tranziţie, considerăm că este esenţial să punem in lumina acest istoric si aceasta mostenire.
 
Situaţia este foarte îngrijorătoare pentru conducerea Ringier si RSMG. Suntem la fel de îngrijoraţi ca mulţi dintre angajaţii noştri. Rămânem loiali angajamentului ferm de a găsi cele mai bune soluţii şi suntem într-o comunicare constantă şi deschisă cu managementul celor două redacţii. Credem cu tărie că o abordare jurnalistica bazată pe fapte este primordială şi nu susţinem naraţiunile emoţionale care se îndepărtează de adevăr.
 

Citeşte şi: VIDEO. Plecare-şoc de la Gazeta Sporturilor. Cătălin Ţepelin, dat afară de la Gazeta. Jurnalistul a părăsit redacţia în aplauzele colegilor. Are legătură cu industria pariurilor sportive?

Citeşte şi: Cătălin Ţepelin, despre concedierea de la GSP şi un episod din august: "Am transmis că (...) nu vrem să arătăm conducerii, înainte de publicare, articolele “sensibile” despre industria pariurilor, de exemplu"

Citeşte şi: Ringier despre "separarea" de Cătălin Ţepelin: diferenţe de opinie privind direcţia strategică a publicaţiei. Cine preia redacţia?

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro
viewscnt

sus