Skip to main content

ROventura dă startul unui nou sezon la Kanal D. Primele ediţii vor fi dedicate celor trei braţe ale Dunării

 
ROventura dă startul unui nou sezon la Kanal D. Primele ediţii vor fi dedicate celor trei braţe ale Dunării

ROventura, sezon nou la Kanal D. George Mihai şi Andreea Străvoiu aduc ediţii noi ale emisiunii de călătorie ROventura începând de sâmbătă (24 august), de la ora 14.45, la Kanal D.

Publicitate

Împreună cu George Mihai si Andreea Străvoiu, cei de acasă vor vedea în noul sezon poveşti de călătorie din Delta Dunării.

Primele trei ediţii vor fi dedicate celor trei braţe ale Dunării. Gazdele drumeţiilor vor merge să descopere poveştile oamenilor de la Pardina, de pe Braţul Chilia, apoi vor merge la Sfântu Gheorghe, urmând a termina această serie pe Braţul Sulina, la Crişan. 

George Mihai:

"ROventura> începe noul sezon cu poveşti de călătorie din Delta Dunării. Primele trei ediţii vor fi dedicate celor trei braţe ale Dunării. Sâmbăta aceasta vom descoperi frumuseţile naturale şi poveştile oamenilor de la Pardina, de pe Braţul Chilia, apoi vom merge la Sfântu Gheorghe, urmând a termina această serie din paradisul deltaic pe Braţul Sulina, la Crişan.

Emisiunile vor surprinde, fiecare în parte, atât cu bogăţia biodiversităţii din Delta Dunării, cât şi prin pitorescul vieţii în Deltă şi autenticitatea oamenilor locului. Vom descoperi şi poveşti culinare, specifice fiecărui loc în parte.

Nu degeaba se spune că Radu Anton Roman a descoperit eternitatea într-o strachină cu ciorbă de peşte. <Insula Delta> l-a fermecat şi pe patriarhul gastronomiei româneşti şi l-a făcut să închine o veritabilă catedrală bucatelor bălţii, la al cărei <altar>, cu poftă, vin mulţi să se închine acum".

Emisiunea a debutat la Kanal D în 2018, cu George Mihai şi Andra Vişan în rol de gazde. Un an mai târziu, Andreea Străvoiu (fostă concurentă Bravo, ai stil! în 2016) i s-a alăturat lui George Mihai în calitate de prezentatoare. 

 

Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro
viewscnt

sus