Ionuţ Cristache câştigă din contractul cu TVR aproximativ 8.000 de euro „în mână” (41.000 de lei net), scrie ziarul Libertatea care a intrat în posesia contractului. Suma poate creşte până la aproape 10.000 de euro dacă ţinta de audienţă e depăşită.
Ziarul coordonat de Cătălin Tolontan publică date din contractul lui Cristache în contextul neînţelegerilor pe care realizatorul România9 le are cu noua conducere TVR.
Emisiunea a fost mutată, printr-o decizie a Comitetului Director, de la ora 21:00 la ora 17:00. Cristache a acuzat că decizia ar fi fost luată de Ramona Săseanu, noul şef intermiar al TVR, şi a dat în judecată instituţia. Judecătorii nu i-au dat dreptate şi a pierdut procesul pe fond.
Principalul argument al instanţei a fost acela că, prin contract, nu este prevăzută o clauză cu privire la ora de difuzare a emisiunii.
Salariul lui Cristache
Contractul lui Ionuţ Cristache cu TVR, conform Libertatea, arată că realizatorul primeşte 44.700 de lei brut lunar (adică puţin peste 9.000 de euro).
Citeşte mai multe, pe Libertatea
Ziariştii Libertatea menţionează „fiind vorba de un contract pe drepturi de autor, netul nu este foarte diferit, uşor peste 41.000 de lei pe lună”.
Bonusuri în funcţie de rating
Conform aceloraşi documente, Cristache are prevăzute bonusuri dacă îşi atinge targeturile de audienţă, dar şi penalizări dacă nu reuşeşte să depăşească ţintele.
Clauzele de audienţă ale lui Cristache, conform Libertatea:
- pentru asigurarea unui rating mediu lunar al emisiunii sub cota de 35%, agreată, peste media staţiei, remuneraţia se va diminua cu 10% din venitul brut;
- pentru asigurarea unui rating mediu lunar al emisiunii mai mare cu 45% peste media staţiei, remuneraţia se va majora cu 10% din suma iniţială;
- pentru asigurarea unui rating mediu lunar al emisiunii mai mare cu peste 50% peste media staţiei, remuneraţia se va majora cu 20%.
Realizatorul are stipulate în contract minim zece ediţii pe lună.
„Media staţiei” nu e greu de depăşit
Indiferent dacă prevederile legate de audienţă se referă la media zilnică sau la media din prime-time a postului, Cristache şi-a atins ţintele. De ce? Şi pentru că media TVR 1 este foarte jos.
Petre Barbu a scris, tot în Libertatea, despre audienţele pe care emisiunea lui Cristache le-a făcut în acest an până acum. Astfel, jurnalistul subliniază că ediţiile „România 9”, difuzate de la începutul anului, au înregistrat la nivel naţional o audienţă generală de 151.000 de telespectatori pe minut (adică 0,9% rating).
Conform unei analize Paginademedia.ro, TVR a scos o medie zilnică care s-a învârtit în jurul cifrei de 0,5 rating mediu. De exemplu, în lunile iunie şi mai ratingul a fost de 0,4%.
Raportat la media din prime-time (când era şi emisiunea lui Cristache), în ultimele două luni TVR 1 a înregistrat un rating mediu de 0,8%-0,9%.
Cristache nu a comentat informaţiile, informează Libertatea.
Citeşte şi: România 9 nu se întoarce la ora 9. Instanţa i-a respins cererea lui Cristache
Citeşte şi: EXCLUSIV Paginademedia. Ionuţ Cristache vrea să-şi (re)câştige ora 9 în instanţă. Doina Gradea, declaraţie în cauză
CITEŞTE ŞI: EXCLUSIV. Ionuţ Cristache, mutat cu România 9. Emisiunea va fi la altă oră pe TVR
CITEŞTE ŞI: Ionuţ Cristache, după mutarea emisiunii: "Eu nu ştiu ce trebuie să fac la 17.00. Nu mi-a fost comunicat nimic despre acest tronson"
CITEŞTE ŞI: EXCLUSIV. TVR, reacţie după ce a mutat la altă oră emisiunea lui Cristache. „Decizia a aparţinut Comitetului Director, nu doamnei Ramona Săseanu”
CITEŞTE ŞI: Cristache: „Azi, Romania9 e suspendată”. În loc, TVR a pus o ediţie specială cu Mihai Rădulescu şi Marian Voicu
CITEŞTE ŞI: Din nou! Încă o ediţie România 9 cu Ionuţ Cristache înlocuită. TVR pune în loc o emisiune care să analizeze întâlnirea dintre Putin şi Biden după summit-ul NATO
CITEŞTE ŞI: Şi a treia oară! Cristache, înlocuit şi în această seară! De săptămâna viitoare, va fi de la 17.00
CITEŞTE ŞI: VIDEO. De văzut! Emisiunea lui Cristache ca un serial coreean! Un promo pentru ora 17.00
Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
Comentarii
P.S.
CINE E PETRE BARBU? ȘI CEI CU OBSESIA PENTRU TVR?! Nu înțeleg... Există vreun motiv ascuns pentru care părerea acestuia să conteze mai mult decât a altora sau cum???????????
Rușine Tvr, da cea făcut moderatorul ăsta de merita atâția bani?