Skip to main content

Salvaţi Copiii, campanie pentru renovarea Maternităţii Polizu. Theo Rose, Liviu Teodorescu şi Nicole Cherry, printre susţinători

 
Salvaţi Copiii, campanie pentru renovarea Maternităţii Polizu. Theo Rose, Liviu Teodorescu şi Nicole Cherry, printre susţinători

VIDEO. Mai mulţi artişti cunoscuţi s-au alăturat campaniei Cântec pentru Leagăn, lansată de organizaţia Salvaţi Copiii, pentru renovarea Maternităţii Polizu. Semnată de agenţia The Drop, campania aduce sub aceeaşi misiune 18 artişti din România.

Publicitate

Printre nume se regăsesc Adi Istrate, Alessandra, Alina Eremia, AMI, Andrei Banuta, Bianca Dragomir, Dayana, Florian Rus, Holy Molly, Iraida, Liviu Teodorescu, Mira, Nicole Cherry, Olivia Addams, Randi, Roxen, Theo Rose şi Yuka; cu Alex Cotoi ca producător, din cadrul Global Records, pe o piesă care îndeamnă la empatie şi susţinere.

Salvaţi Copiii România a demarat lucrările de renovare şi dotare ale Maternităţii Polizu din Bucureşti. Astfel, vor fi modernizate şi dotate cu aparatură medicală performantă Secţia de Terapie Intensivă, Blocul Operator, Secţia Obstetrică Ginecologie 4 şi Secţia Neonatologie, costurile totale ridicându-se la peste 3.000.000 de Euro.

VIDEO. Spotul campaniei Cântec pentru Leagăn

Conf. Dr. Toader Daniela Oana, managerul spitalului:

„Modernizarea secţiilor, progresele tehnologice care implică echipamente performante şi proceduri delicate, salvatoare de viaţă, dublate de profesionalismul echipei medicale pasionate şi dedicate, sunt vitale pentru micuţii pacienţi şi pentru pacientele noastre.

Schimbarea mediului şi oferirea unui spaţiu mai prietenos şi completarea echipamentelor deja existente vor susţine misiunea noastră de a fi aproape de marii şi micii pacienţi.”

 Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv Organizaţia Salvaţi Copiii:

„Programul de dotare a maternităţilor şi secţiilor de terapie intensivă neonatală este unul prioritar pentru Salvaţi Copiii.

Am făcut muncă de pionierat în domeniu şi, după 14 ani, programul a devenit unul amplu, atât în comunităţile vulnerabile, cât şi în ceea ce priveşte întărirea capacităţii spitalelor în salvarea şi îngrijirea nou-născuţilor.

Avem în medici cei mai buni parteneri şi astfel reuşim să sprijinim concret sistemul medical cu ceea ce este necesar, dar eforturile trebuie consolidate cu politici de sănătate coerente şi care să corecteze disparităţile.”

Flavia Ionescu, Head of Business The Drop & Mihai Ţiţirig, Creative Director, The Drop:

“E greu să îţi imaginezi prin ce trec femeile şi mamele care ajung în Maternitatea Polizu. Absolut toate au nevoie, pe lângă implicarea de excepţie a medicilor de astăzi, şi de un spital care să le asigure un mediu sigur şi curat pentru ele şi copiii lor. Ştim clar că vocea şi cântecul de leagăn al mamei îi ajută pe cei mici să se simtă mai bine.

Singurul sunet care poate pune pe picioare o întreagă maternitate, în schimb, este cel al donaţiilor fiecăruia dintre noi. Am luat sunetele din universul unei donaţii (tastele, ping-ul de SMS, swoosh-ul de mesaj trimis etc), le-am samplat şi transformat în instrumentalul-erou al Cântecului de leagăn pentru Polizu, care poate fi auzit atât în spotul de campanie, cât şi pe piesa “Să fim supereroi”, compusă şi promovată de 18 dintre cei mai apreciaţi artişti Global Records.”

Cei care doresc să se alăture campaniei Cântec de leagăn pentru Polizu o pot face printr-o donaţie de 2 euro lunar, la 8844, cu textul SALVEZ.

Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro
viewscnt

sus