Skip to main content

Încă un serial se va vedea în toamna aceasta la Pro TV. „Scara B”, o comedie semnată de Dragoş Buliga, producătorul Las fierbinţi

 
Încă un serial se va vedea în toamna aceasta la Pro TV. „Scara B”, o comedie semnată de Dragoş Buliga, producătorul Las fierbinţi

Pro TV aduce încă un serial în această toamnă. Noua producţie este intitulată Scara B, o comedie care explorează viaţa cotidiană a vecinilor dintr-un bloc, din Bucureşti, anunţă televiziunea.

Publicitate

În spatele conceptului Scara B stă Dragoş Buliga, producătorul serialului fenomen Las Fierbinţi, iar Dan Rădulescu şi Bogdan Cotleţ sunt sceneraştii noii comedii, iar cei doi actori fac parte şi din distribuţia serialului.

Antonii Mangov, Programming Director:

„Aşa cum ştiţi, în ultimii ani ne-am focusat pe creşterea producţiilor de ficţiune, iar fiecare a fost un succes demonstrat prin cifrele de audienţă.

De aceea pot spune, încă de pe acum, că telespectatorii vor fi încântaţi de noua comedie, Scara B, care aduce un umor aparte, personaje bine conturate, care sunt interpretate de către actori consacraţi şi iubiţi de public. Este o distribuţie impresionantă care are în spate cea mai potrivită echipă de producţie”.

Dragoş Buliga povesteşte că această nouă comedie vine în urma unui studiu aprofundat al unor personaje reale:

„După aproape 15 ani, am creat un nou micro-univers împreună cu doi tineri talentaţi scriitori şi actori: Dan Rădulescu şi Bogdan Cotleţ. De această dată, acţiunea se mută în inima oraşului, într-o scară de bloc din Bucureşti.

Probabil veţi avea tendinţa să-l comparaţi cu Las Fierbinţi, dar vă recomand să nu o faceţi pentru că vă asigur că are o cu totul altă structură şi ritm. Comedia se dezvoltă pe parcursul celor 13 episoade, odată cu descoperirea tuturor personajelor, se îmbogăţeşte şi prinde mai multe nuanţe, analizând din multe unghiuri situaţii si caractere diferite.

Sunt convins că, episod după episod, o să descoperiţi o nouă lume pe care v-o prezentăm după un studiu aprofundat al unor personaje absolut reale. Am pus mult suflet alături de acest cast absolut senzaţional, vă promitem că nu veţi regreta.”

Ce spun scenariştii Dan Rădulescu şi Bogdan Cotleţ?

„Pentru mine, lucrul la Scara B a însemnat o dublă provocare: pe de o parte, a însemnat debutul meu în televiziune ca scenarist, pe de altă parte, a fost pentru prima dată când am şi jucat într-o producţie scrisă (şi) de mine.

Pe cât de fascinant este să vezi cum o echipă super profi (mulţumim, Dragos) materializează într-un timp record nişte poveşti pe care tu le-ai imaginat doar pe o foaie de hârtie, pe atât de mult te obligă asta să nu dezamăgeşti ca povestitor aşteptările tuturor, ceea ce reprezintă şi obiectivul principal pe care ni l-am propus faţă de publicul nostru din toamnă: să nu îl dezamăgim”, a spus Dan Rădulescu.

La rândul lui, Bogdan Cotleţ spune: „E un pas destul de mare de la a face glume pe terasă, până la a le aşeza, structurat, pe o hârtie, parte dintr-o poveste. Am mai scris scenarii până acum, dar numai de sketch-uri, şi după munca la „Scara B" am ajuns la concluzia că, totuşi, un episod de serial nu e pur şi simplu un sketch mai lung.

Norocul meu e că cei cu care am pus umărul la serialul ăsta - în primul rând Dragoş şi Dan ca prim-plantatori ai sămânţei - împreună cu restul castului şi toate departamentele uber-profi, au avut mai multă încredere în mine decât am eu. Şi ca actor, dacă mi se pare prost scenariul, de data asta ştiu, în sfârşit, pe cine să-njur. Pe Dan. Ce, credeaţi că o să zic de mine? Iar tu, dragă spectatorule, dacă-ţi vor plăcea bufonii, să pofteşti şi-n altă seară. Adică săptămânal, la serialul nostru, la „Scara B", nu altă seară în care e altceva”.

 

Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro
viewscnt

sus