Zece organizaţii europene şi internaţionale care militează pentru libertatea presei au reacţionat la hărţuirea jurnalistei de investigaţii Emilia Şercan, exprimând „îngrijorări serioase cu privire la acest caz şi la implicaţiile pe care acesta le aduce pentru libertatea presei în România”.
Cele zece organizaţii au trimis o scrisoare deschisă către autorităţile române, prin care cer investigaţii prompte şi independente.
Scrisoarea aminteşte faptul că ameninţările şi hărţuirea la adresa lui Şercan au loc pe un fond de agresiuni recente şi presiuni împotriva jurnaliştilor şi a lucrătorilor media din România, venite din partea unor politicieni, procurori, poliţişti sau ofiţeri militari.
Redăm scrisoarea în continuare:
Publicarea fotografiilor personale ale Emiliei Şercan, sustrase ilegal, şi scurgerea de informaţii din ancheta penală trebuie investigate cu promptitudine şi independent
Prim-ministrului României Nicolae Ciucă,
Ministrului Afacerilor Interne Lucian Bode,
Inspectorului General al Poliţiei Române, Chestorul de poliţie Benone-Marian Matei,
Procurorului General al României Gabriela Scutea,
Noi, organizaţiile semnatare ale Media Freedom Rapid Response (MFRR) şi partenerii noştri, găsim tulburătoare hărţuirea jurnalistei Emilia Şercan prin publicarea fotografiilor personale sustrase ilegal şi prin presupusa scurgere de informaţii din ancheta penală ce investiga fapta respectivă. Cerem anchetarea promptă şi independentă a ambelor situaţii, precum şi a ameninţărilor precedente adresate lui Şercan.
Pe 16 februarie, Şercan a primit un mesaj dezumanizant de la o persoană necunoscută, ce ajunsese în Spam pe Facebook Messenger, mesaj care a alertat-o cu privire la faptul că cinci fotografii personale făcute acum 20 de ani au fost publicate pe 34 de website-uri cu conţinut pornografic.
Următoarea zi, Şercan a făcut o plângere penală referitoare la infracţiunile comise prin sisteme informatice (cu privire la furtul fotografiilor personale) şi la violarea vieţii private (cu privire la încărcarea lor pe website-urile cu conţinut pornografic). Tot atunci, a pus la dispoziţie organelor de cercetare şi o captură de ecran cu mesajul primit pe Facebook.
Pe 18 februarie, Şercan a descoperit faptul că un website din Republica Moldova publicase un articol ce conţinea cele cinci fotografii furate, precum şi captura de ecran ce suprindea mesajul primit pe Facebook Messenger, pusă la dispoziţie doar Poliţiei Române, alături de un scurt comentariu asupra conduitei sale profesionale. Şercan a constatat faptul că articolul fusese publicat la aproximativ 40 de minute după ce părăsise sediul Serviciului de Investigaţii Criminale. Link-ul către articolul respectiv fusese postat ulterior pe 74 de website-uri, în mare parte din România, şi unele din Republica Moldova.
Şercan a făcut o nouă plângere penală, referitoare la posibila scurgere de informaţii din ancheta penală şi la violarea vieţii private, la Direcţia Control Intern a Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Pe 21 februarie, şeful Poliţiei Române, dl. Matei, i-a prezentat Emiliei Şercan o analiză a modului în care fotografiile s-au răspândit în media, analiza ce ar fi arătat că poliţia şi subcomisarul atribuit cazului erau în afara oricăror suspiciuni. Şercan a catalogat analiza poliţiei drept neplauzibilă şi „fabricată”.
Pe 8 martie, Şercan a descoperit faptul că Direcţia Control Intern trimisese plângerea sa către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, care este o potenţială sursă a scurgerii de informaţii. Ulterior, dosarul a fost transferat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Avem serioase motive de îngrijorare cu privire la hărţuirea lui Şercan, în mod special, şi, în sens general, la implicaţiile asupra libertăţii presei în România, cu atât mai mult cu cât aceste fapte au loc în următorul context: la 18 ianuarie 2022, Şercan dezvăluise într-un articol faptul că Prim-ministrul României a plagiat în teza de doctorat. A doua zi, a primit ameninţări cu privire la siguranţa sa personală pe adresa de e-mail profesională, urmate de altele - pe 2 februarie, primite pe Facebook Messenger. Ambele incidente sunt investigate de Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Bucureşti.
Mai mult, ameninţările şi hărţuirea la adresa lui Şercan au loc pe un fond de agresiuni recente şi presiuni nejustificate împotriva jurnaliştilor şi a lucrătorilor media din România, venite din partea unor politicieni, procurori, poliţişti sau ofiţeri militari.
Aceste incidente includ, printre altele, ameninţarea împotriva soţiei redactorului-şef G4Media Pantazi de către un angajat al Ministerului Apărării Naţionale, în martie 2022; un reporter şi echipa sa, care lucrează pentru postul public de televiziune italian RAI, ţinuţi timp de mai multe ore într-o secţie de poliţie din Bucureşti, după ce un senator român anti-vaccin i-a închis în biroul ei în timpul unui interviu, în decembrie 2021; atacuri asupra două jurnaliste la un congres al Partidului Naţional Liberal, de către membri de partid, în septembrie 2021; şi, presiunea judiciară asupra Libertatea şi Newsweek România în urma unei plângeri penale şi a mai multor acţiuni în instanţă şi plângeri depuse de un primar al unui sector din Bucureşti, în mai 2021.
Comisia Europeană face foarte clar faptul că statele membre „ar trebui să investigheze şi să urmărească penal toate actele criminale comise împotriva jurnaliştilor, fie ele efectuate online, sau offline, într-o manieră imparţială, independentă, eficientă, transparentă şi în timp util”, după cum este subliniat şi în recenta Recomandare privind asigurarea protecţiei, siguranţei şi susţinerii jurnaliştilor şi a altor profesionişti media din Uniunea Europeană, „pentru a se asigura că drepturile fundamentale sunt protejate şi justiţia este făcută prompt în cazuri particulare şi pentru a preveni apariţia unei <<culturi>> a impunităţii în ceea ce priveşte atacurile împotriva jurnaliştilor” (Rec. 4).
Pe 8 martie, partenerii MFRR, împreună cu ActiveWatch, au scris autorităţilor române, îndemnându-le să se asigure că plângerile depuse de Şercan în legătură cu fotografiile furate, scurgerea de informaţii din ancheta penală şi ameninţările anterioare sunt investigate cu promptitudine şi diligenţă. Din păcate, până în prezent, nu am primit un răspuns substanţial la aceste cereri.
În consecinţă, reluăm astăzi apelul nostru pentru investigaţii rapide şi independente. Acele fapte penale care reies în urma investigaţiilor trebuie urmărite în mod corespunzător, astfel încât cei responsabili să fie traşi la răspundere. În mod particular, în ceea ce priveşte plângerea cu privire la scurgerea de informaţii dintr-o anchetă penală, trebuie să existe suficiente garanţii care să asigure eficient independenţa anchetei şi a demersului urmăririi penale.
Semnat:
ActiveWatch
ARTICLE 19
Centrul pentru Jurnalism Independent
Coaliţia pentru Femei în Jurnalism
Centrul European pentru Libertatea Presei şi Mass-Media
Committee to Protect Journalists (CPJ)
Free Press Unlimited
Institutul Internaţional de Presă
OBC Transeuropa (OBCT)
Reporteri Fără Frontiere (RSF)
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Comentarii