Un nou sezon al emisiunii "Se strigă darul“ începe sâmbătă seară, la Kanal D.
"Tradiţiile sunt pe primul loc, dar veţi vedea şi abordări moderne ale petrecerii şi ale momentelor cheie din timpul nunţii“, spun reprezentanţii postului, într-un comunicat.
În fiecare ediţie a emisiunii "Se strigă darul", Mihai Mitoseru şi Graţiela Teohari Duban se vor afla în mijlocul pregătirilor de nuntă.
Ce vor vedea telespectatorii? Cele mai emoţionante mărturii înainte de marea petrecere, focul pregătirilor prin care trec mirii, dar şi familiile şi apropiaţii lor. Nu va lipsi competiţia plină de umor între cei doi prezentatori, fiecare dintre ei încercând să adune cât mai multă zestre în beneficiul mirilor.
Mihai Mitoşeru:
"Va fi o vară incendiară, vom colinda ţara în lung şi în lat, la cele mai frumoase nunţi!
Suntem pregătiţi de petreceri fabuloase, distracţie pe cinste şi goana după zestre aşa cum nu aţi mai văzut! Şi, evident, veţi asista la o competiţie! Pentru că, deşi suntem buni colegi, eu şi Graţiela ne vom <duela>!“
Graţiela Teohari Duban:
"Telespectatorii vor fi martorii unei diversităţi de nunţi, organizate în cele mai diferite zone ale ţării.
Tradiţiile sunt pe primul loc, dar veţi vedea şi abordări moderne ale petrecerii şi ale momentelor cheie din timpul nunţii.
Vibe-ul este extraordinar, mă simt foarte bine şi sunt foarte fericită să fiu alături de miri.
De abia aştept să înceapă noul sezon şi telespectatorii să se bucure de această experienţă.
Am trecut printr-o serie de întâmplări intense, am mers pentru prima dată cu tractorul, am învăţat să merg cu ATV-ul...".
Emisiunea "Se strigă darul“ va fi difuzată în fiecare sâmbătă, de la ora 20:00, la Kanal D.
Autor: Alexandra Irimiea alexandra.irimieapaginademedia.ro
Comentarii
Se vede postac. Mereu sub Pro TV. Deci Zero Educati. Pro TV lider detasat la educati, la Esomar ABCD. Dar nu stie postacul antenisti ce inseamna...
Ca Antenuța, nu postac?