Cel puţin 20 de copii au ajuns într-o singură zi la Spitalul Grigore Alexandrescu din Bucureşti, cu fracturi şi traumatisme, în urma provocării „Superman Challenge” de pe TikTok, conform Europa Liberă. Doi dintre minorii răniţi vor fi operaţi.
Peste 20 de pacienţi au ajuns într-o singură zi la Spitalul pentru copii „Grigore Alexandrescu” din Capitală, cu fracturi şi traumatisme grave în urma unei provocări pe TikTok, numită „Superman Challenge”.
Managerul spitalului, Alexandru Ulici, a precizat că doi dintre pacienţi au nevoie de intervenţie chirurgicală şi că părinţii trebuie să le explice copiilor cât de periculoase sunt astfel de provocări de pe reţelele sociale.
„De vineri au început să apară pacienţi cu fracturi în urma unui aşa-zis challenge pe TikTok, se cheamă «Superman Challenge». Dacă iniţial fenomenul părea anodin, numărul de pacienţi a crescut progresiv astfel încât numai ieri în gardă am avut 20 de pacienţi cu fracturi şi traumatisme importante”, a declarat Alexandru Ulici pentru News.ro.
„Dintre aceşti pacienţi, doi sunt astăzi pe program operator, având nevoie de intervenţie chirurgicală pentru fractură de humerus şi fractură de antebraţ. Tragem un semnal de alarmă pentru că pare a fi un fenomen îngrijorător, periculos pentru copii şi îşi pot produce accidentări severe şi îşi pot rata atât cursurile, cât şi vacanţa”, a mai spus el.
Provocarea „Superman” presupune ca un copil să se arunce cu o mână în faţă, iar ceilalţi să îl prindă. Însă, acest lucru nu se întâmplă de fiecare dată.
Hashtagul #superman are 39 de postări în ultimele şapte zile în România şi este în trends, pe locul 26 în top 100. Printre cele mai populare ţări în care provocarea se află şi mai sus în trends se numără Danemarca, Islanda şi Norvegia.
Managerul Spitalului pentru copii „Grigore Alexandrescu” a completat că părinţii „trebuie să le explice copiilor că nu este regulă să participe la astfel de provocări”.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro