Intact a rupt contractul cu britanicii de la ITN, care se ocupau de Observator, scrie Adelin Petrişor pe blogul lui. Cauza: rezultatele slabe de audienţă ale Observatorului de seară.
ITN este compania responsabilă pentru înlocuirea cuplului Sandra Stoicescu - Lucian Mândruţă cu Alina Petrescu la principalul Observator al Antenei 1, mai notează Petrişor.
ITN este a doua companie de consultanţă la care Intact a decis să renunţe. În luna martie, trustul familiei Voiculescu a încheiat colaborarea cu compania de consultanţă Ocean Strategy, după cum paginademedia.ro a anunţat în exclusivitate, AICI.
În toamna lui 2008, când Ocean Strategy a început contractul cu Intact, compania îşi propunea s facă din Antena 1 liderul pieţei TV şi să depăşească Pro TV în aproximativ doi ani.
ITN a mai lucrat în România, în trecut, cu Naţional TV. Sorin Alexandrescu, actualul director al Antena 1, spunea într-un interviu acordat paginademedia.ro că echipa care a lucrat pentru Antena 1 nu este aceeaşi cu cea care s-a ocupat de ştirile Naţional TV.
Fragment din interviul acordat paginademedia.ro de Sorin Alexandrescu. Despre strategia Observatorului şi aducerea pe post a Alinei Petrescu:
Cine a gândit această strategie?
Strategia este o combinaţie dintre echipa de la Observator şi ITN, consultanţii noştri pentru zona de ştiri, ei fiind unii dintre cei mai importanţi producători mondiali de programe de ştiri.Ce experienţă au ei în România?
În România experienţa pe care au avut-o ei în trecut a fost Naţional TV.Şi v-a convins ce au făcut acolo?
Cred că nu este întrutotul relevant ce au făcut ei acolo, pentru că depinde foarte mult ce le cere cineva să facă. Adică, practic, orice consultant pe care l-ai luat pe o anumită zonă din business-ul tău îţi livrează şi este relevant faţă de brief-ul pe care i-l dai, faţă de nevoia pe care o ai într-un anumit moment.Adică cei de la Naţional TV nu au ştiu ce să ceară?
Sincer, să vă spun, nu ştiu ce au cerut cei de la Naţional TV. E un lucru care îi priveşte în mod direct, noi nici nu am încercat să facem o anumită investigaţie în ceea ce a făcut ITN în relaţia cu Naţional TV. Mai mult decât atât, echipa de la ITN nu este echipa care a lucrat cu Naţional TV.
Citeşte şi:
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
Comentarii
Stiri zero, n-ai ce sa vezi...