“Nu ştim de ce a fost suspendată emisiunea”, spune Oana Stancu, într-un interviu acordat, în exclusitate, paginademedia.ro.
Fosta realizatoare a emisiunii Ora de foc spune că a primit un email “de 3 randuri şi jumătate”, care nu conţine nicio explicaţie.
“Nouă nu ni s-a reproşat niciodată nimic. Nici în legătură cu ratingul, nici profesional, nimic”, a subliniat Oana Stancu.
Cât priveşte informaţiile obţinute pe surse de paginademedia.ro, conform cărora Sebastian Ghiţă (managerul Realitatea TV - n.r) ar fi fost nemulţumit că cei doi realizatori ţineau legatura cu Sorin Ovidiu Vîntu, Oana Stancu spune:
“Nu pot să nu constat că această etichetă "oamenii lui Vantu" care au fost daţi afară de la RTV este aceeaşi pe care Traian Băsescu şi cei de la putere s-au străduit să o pună jurnaliştilor de la Realitatea”.
Interviul, pe larg:
Reporter paginademedia.ro: Când aţi fost anunţaţi că emisiunea iese de pe post?
Oana Stancu: "Ieri, la prânz. Aici este semnul major de întrebare. Pentru că, potrivit anunţului făcut în staţie de Sebastian, noi nu ar mai fi trebuit să intrăm în emisie chiar de ieri. Asta e de neînţeles într-o televiziune. Nu există o grilă nouă, nu există o emisiune pregătită pentru a înlocui Ora de foc. Asta i-au şi răspuns, în scris, cei care conduc editorial Realitatea. O alternativă se construieşte în timp.
În plus, nouă nu ni s-a reproşat niciodată nimic. Nici în legătură cu ratingul, nici profesional, nimic.
Mai mult, am fost rugaţi chiar de Sebastian când a preluat managementul Realităţii să promitem că ne asumăm acest interval orar (21.00 - 22.45) şi că nu facem nicio schimbare în grilă."
Mailul are 3 rânduri şi jumătate şi nu conţine explicaţia
Totuşi, cum v-au motivat scoaterea emisiunii?
"Nu există argument. Mailul are 3 rânduri şi jumătate şi nu conţine explicaţia."
Deci aţi fost anunţaţi de Sebastian Ghiţă prin mail?
"Da, decizia îi aparţine. A comunicat că a "oprit prezenţa Oanei Stancu şi a lui Adrian Ursu" la Ora de foc şi, dacă ceilalţi consideră că e ok să se facă emisiunea din acea seară, să "fim deschişi". Atât. O discuţie între noi şi el a existat, una foarte interesantă în care din nou Sebastian nu a avut nimic profesional a ne reproşa."
Dar managementul editorial v-a spus ceva?
"Nu."
Din informaţiile paginademedia.ro, Sebastian Ghiţă ar fi fost nemulţumit că voi ţineaţi legătura cu Sorin Ovidiu Vîntu. Cum comentezi?
"Constat şi la voi şi în Evenimentul Zilei aceeaşi porcărie scursă pe surse. Eu nu ştiu dacă Sebastian Ghiţă este , direct sau indirect, în spatele ei.
Dar dacă el a făcut asta atunci ar fi egal cu a-ţi spune eu acum, tot pe surse, că Sebastian era presat de putere, de controale ANAF, că se plângea că a fost discutat cazul lui în CSAT şi că dl. Băsescu le-a reproşat amicilor lui Sebastian din arcul puterii că nu au pus Realitatea cu botul pe labe aşa cum au promis, astfel încât managerul Realităţii a cedat şi a predat televiziunea puterii făcând primul pas: înlăturarea celor doi incomozi de la Ora de foc.
Cei care, cu câteva zile în urmă, l-au "şifonat" pe dl. Blejnar, preşedintele ANAF, făcându-l să mărturisească implicări suspecte în cazul Baaklini, cei care au supărat-o pe doamna Udrea cu dosarul ALRO, aducând o serie de documente importante din dosar etc.
Nu pot să nu constat că această etichetă "oamenii lui Vantu" care au fost daţi afară de la RTV este aceeaşi pe care Traian Băsescu şi cei de la putere s-au străduit să o pună jurnaliştilor de la Realitatea."
"Repet, nu ştiu dacă Sebastian este în spatele acestei porcării care v-a fost livrată. Dar hai să lămurim fondul, relaţia cu Vîntu. Problemele lui Vîntu cu justiţia sunt ale lui Vîntu. Să şi le rezolve. Să-l bage în puşcarie dacă va fi găsit vinovat.
Eu cu Vîntu am vorbit în ultimele luni de maximum două ori. Însă îţi spun cu toată fermitatea un lucru: dacă Vîntu m-ar fi sunat în fiecare zi, i-aş fi răspuns în fiecare zi. Din politeţe, din considerentul ca este actionarul majoritar al statiei, dar mai ales pentru ca nu m-a determinat niciodata sa nu-i raspund la telefon.
În doi ani şi ceva de Realitatea, Vîntu nu m-a rugat nimic
În doi ani si ceva de Realitatea, Vîntu nu m-a rugat nimic, nu mi-a impus nimic, nu mi-a spus niciodata "stii, am si eu un prieten de care sa nu te iei". Sa spuna oamenii grei care au avut de-a face cu Realitatea - CTP, Hurezeanu, Nistorescu, Dinescu, Stelian Tănase - le-a dat vreodata Vîntu vreun ordin?
Vîntu e un tip care vorbeste mult, isi da cu parerea despre tot, dar cand l-ai trimis la plimbare, se duce. Depinde de tine ce relatie impui cu el.
Totuşi, este ciudat că nu vi s-a dat un motiv pentru care au scos emisiunea de pe post.
"Tocmai. Ce raţiuni ai să scoţi brusc de pe post, în mijlocul săptămânii, principala emisiune a staţiei?"
Şi n-aţi primit niciun răspuns nici din partea managementului editorial?
"În lumea noastră, a televiziunii, nu cred că se practică nici chibzuinţa, nici respectul faţă de cei cu care ai ţinut prime-time-ul. Azi eşti, mâine nu mai eşti. Asta ştiu de când am intrat în televiziune. Nu cred că Sebastian s-a gândit îndelung la acesta decizie şi la consecinţele ei asupra imaginii noastre, a carierei, la speculaţiile care se pot face...
Nu ştiu, repet, nici dacă el a lansat povestea asta cu Vîntu pentru că atunci îi era mă gândesc, foarte simplu, să solicite listingurile telefonice sau să explice public de ce este împiedicat el ca manager să facă performanţă cu emisiunea Ora de foc în grilă. Din câte mi-aduc aminte, atunci când l-am avut pe Vîntu în direct, tocmai că am fost lăudaţi pentru cât de profesionişti am fost. Şi cât de fireşti, vezi "spa-ul din Paris"?
La cum s-a conturat "pe surse" la voi şi în Evenimentul Zilei povestea asta cu schimbarea mea şi a lui Ursu, pare un exerciţiu de imagine al lui Sebastian, un război personal Ghiţă - Vîntu sau mai rău, rezolvarea unor interese personale. Interesul televiziunii nu cred că a fost tranşat într-o marţi la prânz, brusc."
N-am înţeles dacă suntem "daţi afară" sau a fost suspendată emisiunea
Ce veţi face în continuare, veţi plecă? Vi s-a propus să faceţi altă emisiune?
"Deocamdată n-am înţeles dacă suntem "daţi afară" ,aşa cum scrie EVz, sau a fost suspendată emisiunea. Nu ştiu să-ţi răspund acum ce voi face. Ieri am fost ocupaţi să ne facem emisiunea, azi am vrut doar să lămuresc această poveste "pe surse" ajunsă la voi şi la Evz.
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.roMai departe, vom vedea. Am 13 ani de meserie în spate şi confortul că am făcut bine ce am făcut. Sunt mândră de ce a însemnat Ora de foc, iar din punct de vedere al ratingului am asigurat onorabil acest tronson orar, în condiţiile în care concurenţa noastră este acolo de şase ani. Altfel, staţia ne-ar fi zburat demult."
Cei care au comentat atat de mizerabil, sper sa fie doar postacii portocalii, pentru ceilalti exista telecomanda.