Emisiunea Nimic important, realizată şi prezentată de Lucian Mândruţă la Antena 2, nu se mai regăseşte în grila de toamnă a postului.
Zvonuri despre eliminarea emisiunii din programul Antenei 2, ca urmare a audienţelor slabe, au apărut încă din vara acestui an.
Din ce cauză nu mai vedem Nimic important, în continuare:
Nimic important a debutat în septembrie 2010 la Antena 2, talk-show-ul fiind difuzat, iniţial, de luni până joi, de la 21.30, ulterior emisiunea fiind programată la ora 23.30.
După vacanţa de vară, show-ul nu a fost reintrodus în grila de toamnă a postului. Şi nici nu vom vedea un alt proiect al realizatorului, Lucian Mândruţă, care, în urmă cu două săptămâni, a suferit şi un accident (în timpul unei plimbări cu iahtul pe mare, din cauza valurilor prea mari, acesta a căzut şi a suferit un traumatism destul de puternic).
Oficiali ai Antenei 2 au declarat, pentru paginademedia.ro:
“Singurul motiv pentru care Nimic important nu mai apare în grilă este faptul că s-a terminat contractul cu Antena 2. Am căzut de comun acord să nu-l mai prelungim, mai ales că momentul s-a suprapus cu accidentul lui Lucian. Dar Lucian rămâne în Trust - de altfel, va preda la Intact Media Academy - şi îl aşteptăm oricând cu noi proiecte de emisiuni", a spus Oana Gala, PR Coordinator Antena 2.
Contactat de paginademedia.ro, Lucian Mândruţă a spus:
Cristiana Constantinescu: Unde o să te vedem în toamna aceasta, la televizor?
Lucian Mândruţă: Nu ştiu, depinde unde o să fiu invitat… Ca emisiune de televiziune, nu am niciun plan. Nimic important s-a încheiat, pentru că s-a terminat contractul, am decis împreună cu cei de la Antena 2 să nu îl mai prelungim şi am rămas în relaţii bune cu trustul.
De ce nu se mai face emisiunea?
Nu mă plângeţi, pur şi simplu vine un moment în viaţa unui om când îşi reconstruieşte priorităţile. Asta e tot. Şi nu e un slogan, sau un loc comun, ci chiar aşa este, în momentul acesta mă gândesc la ce am de făcut mai departe.
Ce alte proiecte mai ai?
În primul rând, sunt foarte ocupat cu compania mea de relaţii publice. Am multă treabă, îmi ia foarte mult timp, acesta e principalul meu proiect. În momentul de faţă nu am un proiect concret pentru televiziune. Şi nici nu am de gând să fac.
De ce?
Pentru că orizonturile mele sunt oarecum în altă parte acum. Sunt foarte ocupat cu compania mea de PR, care a început să meargă foarte bine şi mă concentrez pe asta.
Dacă, de exemplu, ţi s-ar propune să prezinţi o emisiune de genul Acces direct, ai accepta?
Nu m-am gândit la aşa ceva, nu mi s-a propus aşa ceva şi nu pot să dau un răspuns de genul “what if”. Aştept pe “if” înainte să mă gândesc la ceva. Şi aşa, am prea multă treabă ca să fac chestia asta.
La ştiri te-ai mai întoarce?
Iarăşi, nu m-am gândit nici la asta. Dar opţiunile mele din acest moment nu includ ştiri sau alte emsiuni.
Ştiu că ai avut un accident pe mare, acum două săptămâni, cum te mai simţi?
Da, am căzut, am avut un traumatism puternic. Am făcut acum o săptămână nişte investigaţii mai serioase şi nu se vede nicio fisură, e doar o durere foarte puternică, acum sunt mai bine.
Înainte de emisiunea Nimic important, Lucian Mândruţă a mai prezentat, la Antena 1, timp de patru luni, show-ul Pâine şi circ. Până să treacă la divertisment, acesta a fost, alături de Alessandra Stoicescu, la pupitrul Observatorului Antenei 1.
Autor: Cristiana Constantinescu cristiana_conyahoo.com
Comentarii