Giga TV nu s-a lansat bine şi îşi restructurează grila de programe. Una dintre emisiunile vizate: Fabrica bunelor intenţii, realizată de Nuami Dinescu (fosta Tanţa lui Teo) împreună cu Florin Ghioca. Vedeta a decis ieri să părăsească postul după ce a realizat doar trei ediţii ale producţiei.
Motivul? Mai multe vedete ale postului, printre care şi Tanţa au fost anunţate ieri de managementul televiziunii că mai unele producţii de divertisment vor fi scoase din grilă din "motive tehnice".
"Nu erau pregătiţi pentru producţii aşa mari. Au plecat ca o televiziune de ştiri şi s-au trezit cu nişte oameni foarte buni, lucru pe care l-au recunoscut, şi nu au putut să-i folosească", a declarat Nuami Dinescu într-un scurt interviu pentru paginademedia.ro.
Printre cei rămaşi fără emisiuni se mai numără Andra Matei, Lucian Moga şi Dana Medar, potrivit informaţiilor paginademedia.ro.
Interviul, în continuare:
Iulia Bunea: Cum aţi fost anunţată că veţi rămâne fără emisiune?
Nuami Dinescu: Ei ne-au spus că a fost vorba despre condiţiile tehnice. Că ei nu plănuiseră nişte emisiuni aşa de mari şi s-au trezit cu foarte multă lume bună în zonă. Nu este nimeni pus pe liber, aşa s-a exprimat directorul postului. Toată lumea este repartizată la alte emisiuni. Şi ne-au mai spus că ne aşteaptă pe toţi, de luni, să vorbim despre alte proiecte, se plănuieşte cumpărarea unui mare platou şi tot felul de lucruri de genul acesta. Au insistat că vor să ne ţină pe mine şi pe Florin Ghioca cu proiectul acesta, Fabrica bunelor intenţii. Acesta a fost un mod foarte politicos de a discuta cu noi, doar că eu nu am timp să stau să discut despre proiecte cu ei. Eu am o altă emisiune pe ţeavă şi un alt proiect pe care îl voi face cu o prietenă.
Veţi pleca de la ei?
Da, am plecat de astăzi, am predate legitimaţie, telefon, tot. Eu, în general, nu merg pe o singură linie. M-am dus, am făcut trei ediţii minunate, dar oamenii au spus că vor să reconfigureze grila, e treaba lor. Eu sunt om de divertisment şi nu pot să stau. Aşa că nu mă mai duc la nicio negociere.
Consideraţi că erau probleme, aşa cum susţineau ei?
Existau pentru că nu cred că au fost pregătiţi să facă producţii atât de mari. Proiectul nostru suna frumos, Fabrica bunelor intenţii, dar era o muncă crâncenă. Emisiunea de 45 de minute era un fel de Surprize, dar mai mică, ca şi dimensiuni. Şi să o faci în trei-patru zile şi să o montezi pe ultima sută de metri este foarte greu. Echipa era mică, bugetul redus. Ei chiar nu erau pregătiţi pentru producţii aşa mari. Au plecat ca o televiziune de ştiri şi s-au trezit cu nişte oameni foarte buni, lucru pe care l-au recunoscut, şi nu au putut să-i folosească. Mi-au spus că mai bine stăm până în mai când reuşeau ei să pună la punct toate detaliile. Doar că eu nu pot să stau până în mai după nimeni.
Dacă aţi fi stat până în mai, aşa cum vă cereau ei, aţi fi fost plătită?
Rămăsese că mai discutăm săptămâna viitoare, când mă aşteaptau să vin cu un alt proiect. Ori eu nu mai vreau să discut cu Giga TV despre niciun proiect. Ei sunt pe schimbare de grilă, iar dacă vor divertisment ştiu unde să mă găsească. Intenţionez să iau proiectul Fabrica bunelor intenţii în altă parte.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Comentarii
Iti dai seama ce ,,ziarisiti,,avem in tara asta?Asta e presa din tara noastra!Face fatuca asta un interviu dar nu stie cum il cheama pe interlocutor!Nu mai pun si faptul ca tu ai semnalat asta acum 50 de minute si...degeaba.Vai de capul lor!Noi suntem fraieri ca citim asa ceva.
de regula nu s nesimtit, zic eu, dar cand dau fata in fata cu "mostre" de inteligentze ca dalde tine mi e teribil de greu sa ...trec cu vederea! asa ca ma risc: fato, putine DOAMNE la strada mare! dar TANTZE...kklau! acu pricepi?
cata profunzime!...sigur Pinalti este abonat la pagina lui obae asa ca va vedea comentariul tau doct si te va ruga sa-i fii noul general manager!