EFECTELE ORDONANŢEI CE MODIFICĂ LEGEA AUDIOVIZUALULUI. Ordonanţa ce modifică Legea audiovizualului şi rescrie regulile din publicitatea TV are efecte colaterale asupa licitaţiilor publice, prin care se alocă zeci de milioane de euro pentru comunicarea proiectelor europene sau ale autorităţilor române, scrie HotNews.ro. Un efect este creşterea transparenţei: banii alocaţi de autorităţi televiziunilor, în urma licitaţiilor publice, devin cel puţin teoretic informaţie publică.
Alte posibile efecte identificate de mai mulţi interlocutori HotNews.ro sunt creşterea "uriaşă" a birocraţiei, descurajarea agenţiilor interesate de licitaţii, posibile greutăţi pentru instituţiile europene. Rămân fără răspuns întrebări precum: ce se întâmplă la licitaţiile unde se înscriu şi agenţii condiţionate de ordonanţă, şi televiziuni care "au cu ce"?
Ordonanţa de urgenţă nr. 35/2013, publicată în Monitorul Oficial pe 12 aprilie, a zdruncinat din temelii piaţă de publicitate TV: textul elimină, cel puţin teoretic, rebateul practicat în domeniu şi face ca plata pentru reclamă TV să fie făcută direct de către beneficiar către posturi, fără ca banii să mai treacă prin agenţiile care negociază pentru spaţiu TV. Agenţiile şi clienţii de publicitate au ripostat vehement în urma apariţiei acestui text, dar ordonanţa a primit, la începutul acestei săptămâni, sprijinul Camerei Deputaţilor.
Analiza: Miza licitaţiilor publice şi Ordonanţa "din creierii nopţii"
DOCUMENTARUL WILD CARPATHIA CONTINUĂ. Principesa Margareta şi Ivan Patzaichin promovează România în episodul al doilea al seriei "Wild Carpathia", o coproducţie a televiziunii internaţionale Travel Channel, care va fi difuzat la nivel internaţional în septembrie, a declarat pentru Mediafax Alasdair Grant, coproducător al documentarului.
Compania Scripps Networks Interactive, care deţine Travel Channel, şi ministrul delegat pentru IMM, Turism şi Mediu de Afaceri, Maria Grapini, au anunţat, pe 19 aprilie, că miniseria "Wild Carpathia" va continua cu două episoade noi. Primul episod al miniseriei "Wild Carpathia" - ce a inclus un interviu în care prinţul Charles promova Transilvania - a fost lansat în octombrie 2011 şi a fost difuzat la nivel internaţional, inclusiv în România.
PUBLICUL TELEVIZIUNILOR DOCUMENTARE. Programele documentare cuprinse în sondajele de audienţă - National Geographic, History Channel, Discovery, National Geographic Wild, CBS Reality şi Animal Planet - au avut o audienţă medie de 12.000 de telespectatori pe minut în prime time (orele 19 – 24), la nivel urban, în perioada 1 februarie – 22 aprilie a.c, scrie Forbes. Cel mai numeros public se regăseşte în grupa de vârstă 35 – 44 de ani.
Profilele telespectatorilor celor şase televiziuni au multe puncte comune. Astfel, cel mai numeros public se află în grupa de vârstă 35 – 44 de ani (prime time). O altă grupă de vârstă mare consumatoare de programe tematice este 25 – 34 de ani. Femeile sunt mai atrase decât bărbaţii de aceste posturi TV. Telespectatorii cu studii medii deţin cote de aproape 50% din totalul celor care au urmărit aceste programe, iar cei cu studii superioare au ponderi între 25% şi 31%.
Cine se uită la televiziunile documentare?
FACEBOOK PIERDE UTILIZATORI. Facebook pierde lunar milioane de utilizatori în Statele Unite, Marea Britanie şi alte pieţe mature, potrivit firmelor de analiză a pieţei, în condiţiile în care reţelele alternative de socializare atrag atenţia celor aflaţi în căutarea unor noi platforme online, scrie Mediafax.
Analiştii anticipează că veniturile Facebook au urcat în primul trimestru cu 36%, dar studiile sugerează că expansiunea companiei în Statele Unite, Marea Britanie şi alte ţări europene mari a atins nivelul maxim, relateazăThe Guardian.
Cea mai mare reţea de socializare la nivel mondial a pierdut în luna martie 6 milioane de vizitatori din SUA, reprezentând o scădere de 4% a numărului acestora, potrivit firmei de analiză SocialBakers.
În ultimele şase luni, Facebook a pierdut aproape 9 milioane de vizitatori în Statele Unite şi 2 milioane în Marea Britanie.
FACEBOOK pierde lunar milioane de utilizatori. Spre ce reţele de socializare se îndreaptă aceştia
CONTUL DE TWITTER AP PAPEI FRANCISC, PESTE ŞASE MILIOANE DE ABONAŢI. Contul de Twitter al Papei Francisc a depăşit luni şase milioane de abonaţi, 2,7 milioane adăugându-se, în doar 48 de zile de pontificat, celor dinainte, ai precedentului Papă Benedict al XVI-lea, conform unui calcul efectuat de site-ul pentru informaţii religioase Il Sismografo, scrie Mediafax.
Este vorba despre un nou aflux de abonaţi, reprezentând o creştere medie de 60.000 pe zi.
Pragul de cinci milioane a fost atins la 4 aprilie, după mai puţin de o lună de la alegerea primului Papă argentinian din istorie.
Contul de Twitter al Papei Francisc a depăşit şase milioane de abonaţi
HUFFINGTON POST ÎN LIMBA GERMANĂ. Site-ul de informaţii american Huffington Post îşi va lansa în această toamnă o ediţie în limba germană, în parteneriat cu Tomorrow Focus AG, cea mai importantă companie în domeniul digital din Germania, scrie Mediafax.
Ediţia germană a site-ului Huffington Post va cuprinde ştiri, informaţii, comentarii şi editoriale. Sediul ediţiei germane a Huffington Post va fi în Munchen, iar din echipa publicaţiei vor face parte jurnalişti germani şi scriitori.
The Huffington Post are în prezent ediţii internaţionale în Marea Britanie, Canada, Franţa, Spania şi Italia, cărora li se adaugă o nouă ediţie, în Japonia, care va fi lansată în luna mai.
Huffington Post îşi va lansa o ediţie germană
Comentarii